Linkuri accesibilitate

Portalul „Sputnik” la Chișinău și războiul informațional al Rusiei


Românii și războiul declanșat de ei împotriva României (C.T. Popescu/gandu.info).

Unul dintre bloggerii ziarului Adevărul, Marius Diaconescu, crede că „moldovenilor le este teamă”, în timp ce pe români „îi doare-n cot” de expulzarea din Republica Moldova a activistului unionist George Simion.

Autorul comentariului face două observații: pe de o parte, „proiectul Unirii celor două ţări româneşti prinde contur peste Prut şi a devenit o ameninţare pentru stataliştii moldoveni şi pentru Moscova”, spune el. Pe de altă parte, incidentul căruia i-a căzut victimă liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012 ar dezvălui „slaba reacție a opiniei publice din România” față de ideea unirii. Cauza ar fi, de fapt, atitudinea guvernanților.

Fostul președinte Traian Băsescu s-a exprimat, într-adevăr, în repetate rânduri în favoarea unirii, dar de fapt nu a trecut dincolo de declarații, arată Marius Diaconescu. În campania electorală din toamnă pentru alegerile prezidențiale, cel care este astăzi premierul României, Victor Ponta, a încercat să „fure” această temă care i-a adus voturi lui Băsescu din Moldova. Ca premier însă, nu l-a mai interesat.

Și actualul președinte, Klaus Iohannis este criticat. Vizita întreprinsă la Chișinău ar fi fost una de „fițe”. Șeful statului s-ar face vinovat că nu transmite un mesaj clar unionist mai ales către serviciile secrete ale României, se mai arată în articolul publicat pe blogurile Adevărul.

Hotnews.ro informează despre inaugurarea portalului sputnik la Chișinău. Va distribui informații nu doar online, ci și în sistem radio, în limbile rusă și moldovenească, iar mișcarea este contabilizată la capitolul intensificarea propagandei ruse. „Războiul informațional declanșat de Rusia în mediul on-line din fostele state sovietice, acum state independente, funcționeaza la turație maxim.ă, scrie Hotnews.

Iulian Chifu continuă serialul despre raportul Nemțov și scrie în Evenimentul zilei că materialul „face ravagii pe rețelele de socializare din Rusia”. Este viral în mediul virtual occidental, în timp ce Moscova, nepregătită față de această situație, a ales să nu comenteze.

Puls ridicat în comentariile de politică internă din presa de la București. Cristian Tudor Popescu scrie în gandul.info despre un război declanșat chiar de români împotriva României, și de care NATO nu are cum să o apere. De pildă, în Parlament se propune o lege care golește de orice conținut activitatea unei instituții cheie anticorupție: Agenția Națională de Integritate. Apoi, ambasadori ai unor mari state NATO pun întrebări șefilor celor două camere paramentare, numai că, arată jurnalistul de la gandul, nu pot face mai mult de-atât.

Pe deasupra, președintele Klaus Iohannis ar fi cam moale. Este părerea lui Cristian Câmpeanu. El scrie în România liberă despre cum a răspuns șeful statului acuzațiilor grave pe care i le-a adus premierul Victor Ponta - anume, că nu ar fi de partea interesului național, ci de partea unor investitori austrieci în chestiunea exploatării lemnului în România. Lui Câmpeanu i se pare că Ioahnnis a răspuns iritat, ca într-un diferend personal.

Pe site-ul Hotnews.ro și Vlad Mixich îl critică pe președinte pentru reacția slabă față de situația dezastruoasă din sistemul sanitar. Ea s-a agravat enorm prin eșecul introducerii cardurilor de sănătate.

XS
SM
MD
LG