Guvernul României, care nu a fost niciodată campion mondial în privința includerii femeilor, are începând de ieri la portofoliul dezvoltării regionale o ministră, și încă provenind din rândul uneia din cele mai puțin cunoscute minorități etnice din România. Despre cine este vorba, aflăm din relatarea corespondentei noastre la București.
Sevil Shhaideh, noua ministră a Dezvoltării are 51 de ani, provine dintr-o familie de tătari și avea numele de fată Geambec. Mama ei este nepoata istoricului Kemal Karpat, care a fost multă vreme consultant pentru problemele Orientului la Washington. Actualul ei soț este sirianul Akram Shhaideh, născut la Damasc, unde a abandonat o carieră funcționărească, doar pentru a începe o alta în România. Lucrează pentru compania publică de drumuri și poduri din Constanța, predă la universitatea locală, fiind în același timp consilier la Ministerul Agriculturii.
Shhaideh pare la prima vedere o tehnocrată. Este pentru prima dată când în guvernul român este promovat un reprezentant al minorității turco-tătare. Deputatul Varol Amet din partea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România ne-a spus că „este o mândrie” pentru musulmanii români să aibă pe cineva din comunitatea lor în executiv. Această comunitate este concentrată în Dobrogea, regiune otomană vreme de cinci secole, în special în județele Tulcea și Constanța. La Constanța, de pildă cei doi subprefecți provin unul din partea tătarilor, iar celălalt din partea turcilor. De asemenea, în multe localități din această zonă au fost aleși ca viceprimari turci și tătari. După războiul ruso-turc din 1877-1878, guvernul român a fost de acord cu extinderea drepturilor civile și pentru necreștini, atunci peste o sută de mii de tătari s-au refugiat din Crimeea în Dobrogea.
Noua ministră a Dezvoltării a terminat Academia de Studii Economice (1987) și a lucrat ca funcționar public la Constanța începând cu 1991, când a fost numită director de Sisteme Informatice la Consiliul Județean. Între timp a obținut mai multe specializări în audit și management, în urma unor cursuri din țară și străinătate. Din 2007 până în 2012 a coordonat în paralel Uniunea Națională a Consiliilor Județene, apoi din 2012 a fost numită secretar de stat la ministerul Dezvoltării.
Fostul ministru de resort, Liviu Dragnea, care și-a dat demisia după ce Înalta Curte l-a declarat vinovat de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea președintelui a declarat că o cunoaște pe Sevil Shhaideh de 15 ani. Au fost speculații în presa centrală că Liviu Dragnea ar fi nașul ei de cununie, dar premierul Victor Ponta a dezmințit imediat, adăugând că „sunt atâția proști care publică știri” și că musulmanii nu pot avea nași creștini.
Reprezentantul minorității turce din Parlament l-a contrazis, însă, explicând că la cununia civilă a musulmanilor pot fi aleși nași creștini. Fostul ministru al Dezvoltării a mărturisit că a fost doar martor la cununia lui Sevil Shhaideh, care a avut loc în 2011. Noua ministră a Dezvoltării a fost foarte reținută și nu a făcut niciun fel de comentarii. Ieri a depus juramântul de învestitură pe Coran, în fața președintelui.
Deputatul Varol Amet ne-a declarat că speră într-un ajutor pentru comunitatea turco-tătară de la noua ministră a Dezvoltării, fiindcă sunt necesare multe proiecte în localitățile locuite de musulmani. Aproape 60.000 de turci și tătari trăiesc în România și mulți dintre ei se așteaptă ca Sevil Shhaideh să facă ceva și pentru ei. În ultimii 15 ani Shhaideh a lucrat în apropierea liderilor social-democrați din Constanța înainte de a fi trimisă tot de aceștia în capitală, ca un profesionist, dar și ca un om de încredere al acestui partid.