Asta da, vis american – să-ţi vezi manuscrisul respins de cca 50 de editori, pentru ca odată publicat să se vândă în peste șapte mil de exemplare doar în Statele Unite, alte 30 de ţări cumpărând drepturile de autor; iată aşadar „un roman care a câştigat lozul cel mare” (The New York Times), Culoarea sentimentelor, Univers, 2011, semnat de-o… debutantă, Kathryn Stockett.
Anii lui John Kennedy şi Martin Luther King într-un oraş (Jackson) din statul Mississippi, unde discriminarea rasială e la ea acasă; filmul evenimentelor spus pe trei voci – ale negreselor Aibileen şi Minny, şi a fetei albe Domnişoara Skeeter – făcând ecou al comunităţii slujnicelor de culoare, pe de-o parte, şi al stăpânilor albi, pe de-alta; redactarea, în mare taină, a unei cărţi de interviuri cu o duzină de servitoare negrese (toate păstrându-şi anonimatul), şi care odată apărută va arunca în aer atmosfera şi aşa tensionată a oraşului Jackson (trec peste alte linii de subiect, la fel de palpitante) – în ultimă instanţă, Culoarea sentimentelor este şi un pios omagiu (de 500 de pagini!) adus unei scrieri ce şi-a marcat epoca (şi nu numai!), citată explicit în roman, Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee. Cât despre intriga propriu-zisă, aceasta poate fi rezumată de două replici, de la pag. 131:
„– Cam periculoasă? mi-a zis doamna Stein, izbucnind în râs. Protestele din Birmingham, Martin Luther King. Copiii de culoare atacaţi de câini. Draga mea, e subiectul de cea mai mare actualitate din toată ţara.” Şi, peste alte 300 de pagini:
„– Ştim că n-ai putut s-o semnezi, aşa că ne-am semnat noi pentru tine.
Deschid cartea şi, iacătă-le, nu treij’ sau patruj’ de nume, ci sute, poate vreo cinci sute, pe paginile din faţă şi pe alea din spate, ba chiar şi pe marginile albe ale paginilor dinăuntru. (…) E ca şi cum doi ani de scris, de încercări şi de speranţe s-au prăvălit dintr-o dată peste mine”. …Şi mai rămân până la final vreo 140 pagini, în care şi unii, şi alţii trebuie să facă faţă sentimentelor, indiferent de culoarea… pielii!
