La 70 de ani de la încheierea celui de al doilea război mondial, președintele François Hollande a hotărât aducerea la Panthéon a patru personalități emblematice ale Rezistenței franceze: Geneviève de Gaulle Anthonioz, Germaine Tillion, Pierre Brossolette și Jean Zay. Toate cele patru nume se bucură de o recunoaștere unanimă. Geneviève de Gaulle Anthonioz, nepoata generalului de Gaulle, Germaine Tillion și Pierre Brossolette au făcut parte din faimoasa rețea de rezistență de la Muzeul Omului (Musée de l’Homme) din Paris. Cele două femei au fost arestate și deportate în lagărul de la Ravensbrück. Germaine Tillion a fost o figură extraordinară: etnolog reputat, a murit în 2008, la vârsta de 100 de ani. Și ea și Geneviève de Gaulle, care a murit în 2002, s-au ilustrat nu numai pe plan profesional ci și în planul implicării civice. Pierre Brossolette, intelectual strălucit, a ajuns în 1942 la Londra, unde s-a pus în slujba forțelor franceze libere; reîntors în Franța, a fost arestat de Gestapo și, supus, torturii, s-a sinucis în martie 1944. Brossolette și Jean Zay au fost oameni de stânga; acesta din urmă a ocupat postul de ministru al educației în guvernul Frontului Popular al lui Léon Blum. A activat în Rezistență, a fost arestat și în final ucis, în iunie 1944, de către niște milițieni francezi.
Destine exemplare, așadar, iar numele lor vin să se alăture altor câtorva figuri celebre ale Rezistenței aflate la Panthéon, Jean Moulin, André Malraux, René Cassin. În urmă cu 50 de ani, generalul de Gaulle îl aducea la Panthéon, în cadrul unei ceremonii grandioase, pe Jean Moulin, ocazie cu care André Malraux a rostit un celebru discurs. Panthéonul a devenit, pe lângă un „loc de memorie”, ca să reluăm formula istoricului Pierre Nora, și un spațiu în care se desfășoară ritualuri republicane. François Hollande a dorit să omagieze spiritul Rezistenței. E și un mod de a corecta imaginea Franței îngenuncheate, a Franței guvernului de la Vichy, ocupată de germani. Alegerea celor patru nume denotă aceeași preocupare aproape obsesională a socialiștilor francezi de a respecta paritatea barbați-femei, cu atât mai mult cu cât femeile sunt, la Panthéom, în zdrobitoare minoritate.
Nu trebuie să neglijăm, în fine, faptul că François Hollande vizează să câștige, dintr-o astfel de ceremonie republicană, capital politic. Cota sa de popularitate a atins, din nou, cote alarmante. Rămâne de văzut în ce măsură francezii vor fi receptivi la o asemenea punere în scenă și vor discerne, dincolo de ritual, o autentică vibrație patriotică.
