O colegă de breaslă, o fată tînără a chemat într-o zi un taxi. Cînd s-a apropiat de maşină şi a deschis portiera, şoferul, un omulean de circa 60 de ani, s-a întors brusc spre ea cu gura plină. Omul ţinea în mînă o bucată de cîrnat cu slănină şi rumega cu rîvnă. Intrînd în maşină, tînăra ziarista fu învăluită de un miros iute de salam şi de transpiraţie.
După ce ingurgită cîrnatul cu pîine, clefăind zgomotos, şoferul demară în trombă. Apoi îşi aprinse o ţigară, fără să întrebe fata dacă e deranjată. Din cauza fumului înecăcios, tînăra ziaristă începu să se simtă prost. Îl rugă pe şofer să nu fumeze şi acesta se conformă într-un tîrziu, constatînd cu năduf: „Şi nejnîie mai sînteţi…”
Şoferul era nervos, bălăcărind şi făcîndu-i cu ou şi cu oţet pe alţi participanţi la trafic. În opinia lui, străzile erau pline cu imbecili incapabili să conducă automobilele şi el înjura copios. Înjurăturile lui îi zgîriau rău urechile fetei care aştepta cu nerăbdare să ajungă la destinaţie.
Mergeau repede, căci nervozitatea omuleanului iubitor de cîrnaţi se convertea în viteză mare. Un gînd înfiorător îi trecu prin cap pasagerei: „Dacă se loveau de vreun stîlp electric sau de o altă maşină?”
În sfîrşit, au ajuns unde trebuia. Fata tînără îi dădu şoferului banii şi se catapultă din taxi-ul jegos, cu miros insuportabil. Afară, simţi un soi de eliberare. Era fericită. Era ca şi cum scăpase dintr-un mare balamuc, ca şi cum ieşise dintr-o mocirlă puturoasă şi devoratoare. Va mai chema vreodată taxiul? Asta nu e sigur…
