Linkuri accesibilitate

Votul pentru Dan Șova și tendințele politicii de castrare a justiției


Cazul lui Dan Șova scoate la iveală două tendințe ale clasei politice românești: lașitatea și dorința de castrare a justiției.

Senatul României a respins în această seară cererea Justiției de reținere și arestare a senatorului Dan Șova cu 66 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”.

Procurorii anticorupție de la București au cerut parlamentului arestarea preventivă a fostului ministru al Transporturilor, care și-a dat demisia acum o lună și junătate din rândurile social-democraților, pentru a nu le strica imaginea, din cauza suspiciunilor de corupție care planează asupra lui.

Cazul lui Dan Șova scoate la iveală două tendințe ale clasei politice românești: lașitatea și dorința de castrare a justiției. Șova are 42 de ani și este unul dintre prietenii buni ai premierului român. Împreună, cei doi ar fi primit contracte preferențiale de consultanță juridică de la companiile energetice Turceni și Rovinari, ambele situate în județul Gorj, întâmplător sau nu, județul în care a candidat Victor Ponta pentru un fotoliul său parlamentar.

La jumătatea lunii martie Senatul a votat cu 79 de voturi în favoarea arestării lui Dan Șova și 67 “împotrivă”, dar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a distorsionat votul, spunând că ar fi nevoie de o majoritate calificată în acest sens. Opoziția a sesizat Curtea Constituțională, care a explicat că nu era nevoie de votul a jumătate plus unu din totalul senatorilor. Între timp procurorii anticorupție au cerut de la Senat documentele în baza cărora Dan Șova a fost protejat, iar lucrurile s-au complicat. Astăzi după multe tergiversări, senatorii au hotărât reluarea votului. Premierul Victor Ponta le-a cerut indirect social-democraților să-l apere pe Dan Șova încercând să demonstreze că nu există nicio justificare pentru arestarea prietenului său, în afară de “una politică”.

Premierul român nu-și apără doar un prieten, ci și propria sa situație, fiindcă Victor Ponta era asociat al firmei de avocatură a lui Dan Șova când acesta a primit contractele avantajoase de la companiile energetice din Județul Gorj. Statul este prejudiciat cu câteva sute de mii de euro în acest dosar, pe care liderul social-democraților români nu-l vrea rezolvat prea repede. Ponta susține că fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova ar trebui judecat în libertate și că nu există suficiente motive pentru arestarea lui preventivă. Social-democrații, pe de altă parte, au încercat să negocieze o majoritate în favoarea lui Șova, ajutându-l pe fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, deputat din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România să nu ajungă pe mână justiției. Deputații au votat ieri împotriva începerii urmării penale a acestuia într-un caz de corupție, în care este acuzat că, în calitate de ministru, ar fi luat mită pentru intervenții în vederea atribuirii unor contracte.

În contrapartidă social democrații se așteaptă să primească sprijinul maghiarilor în această după amiază, în așa fel încât să existe o majoritate împotriva arestării lui Șova. Votul este foarte așteptat, într-o perioadă în care Parlamentul a început o serie de modificări la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală în așa fel încât perioada de prescripție a faptelor de corupție să scadă, denunțurile să nu mai fie posibile, decât în primele șase luni de la comiterea faptei și în general parlamentarii să rămână privilegiați în fața justiței. Lașitatea lui Șova care se ascunde în spatele senatorilor și interesul larg al parlamentarilor români de a lăsa fără dinți prevederile anticorupție fac parte din același fenomen care tinde să taie din puterile justiției. Chiar primul ministru român spunea zilele acestea că justitia este prea puternică. Este însă prea puternică, fiindcă politicienii nu mai pot să o controleze, ca în trecut.

Previous Next

XS
SM
MD
LG