Scrutinul din 14 iunie, care reia un ritual rutinat, îndelung exersat, când alegem, de regulă, nu binele, ci „răul mai mic”, interferează cu o puternică mișcare cetățenească de contestare a întregului sistem politic. Aceasta e noutatea momentului istoric pe care îl traversăm în Republica Moldova.
E ciudat să urmărești campania electorală pentru alegerile locale și această maree protestatară care se desfășoară în paralel, trimițând în ridicol discursurile sforăitoare, cavalcada promisiunilor diverșilor candidați, unul mai caraghios decât altul. Partidele și-au garnisit echipele în general cu personaje vechi, uzate, provenite din vechea nomenclatură sovietică și sindicală; altele defilează sub steagul unor partide mai recente, ieșite din „matricea” PCRM. Există și o a treia categorie: candidații din lumea afaceriștilor dubioși și chiar interlopi. Aceștia din urmă zâmbesc sfidător din panourile electorale, convinși pesemne că moldovenii sunt suficient de naivi sau tembeli ca să le înghită populismul vulgar.
Toate aceste „echipaje” electorale s-au aliniat pe două direcții geopolitice bine conturate: pro-Europa și pro-Rusia. Însă sentimentul de silă și insatisfacție e prezent în toate taberele. Pledoariile actorilor politici, indiferent de orientarea lor, Est sau Vest, sunt amenințate de situația gravă a Republicii Moldova: o țară jefuită, umilită, înșelată de cei care ar fi trebuit să apere interesul public și să respecte dreapta măsură.
Pe acest fundal s-a conturat tot mai pregnant Mișcarea civică „Platforma Demnitate și Adevăr”, organizatoarea unor impresionante manifestații de stradă, capitalizând starea de nemulțumire și frustrare instalată în societate după scrutinul parlamentar din noiembrie 2014. Platforma „DA” își propune schimbarea clasei politice, pe care o consideră profund coruptă și mincinoasă. Exponenții acestei Mișcări au un discurs nonconformist, radical, uneori sacrificând nuanțele, băgând în malaxorul criticii și pe cei care își asumă o identitate și un rol politic, și pe păpușarii din umbră, „fără mamă, fără tată”, vorba românului, capabili să facă orice alianță, să execute orice piruetă ideologică, numai ca să-și salveze averile frauduloase și să nu piardă controlul asupra instituțiilor statului.
Platforma „DA” a înaintat o serie de cerințe punctuale guvernării, la care nu a primit răspunsurile dorite, cu excepția publicării raportului Kroll asupra miliardului de dolari furat din băncile moldovenești. La anunțatul miting de duminică, 7 iunie, liderii Platformei vor veni probabil cu alte revendicări imperative. Însă dacă și acestea vor fi ignorate, se întreabă mulți, ce va urma: o serie de proteste non-stop în Chișinău, o altă Piață a Universității, „liberă de comunism și de mafie”, un Maidan ca la Kiev?...
Platforma „DA”, așa cum s-a văzut, evoluează în dependență de amploarea sprijinului popular, de mobilizarea susținătorilor săi, pe care îi recrutează din medii sociale diverse. Tocmai de aceea, cred, va fi greu de la un punct încolo să evite întrebarea: cum, prin ce mijloace poate fi schimbat „sistemul”, debarcată actuala clasă politică? Se poate avansa un program de acțiuni, limpede în finalitatea lui, care să fie îmbrățișat de tot mai mulți cetățeni?... În plus, valul de indignare populară, gestionat de Platforma „Demnitate și Adevăr”, se cere protejat de influențe impure, de intervenția unor demagogi și provocatori, care nu au nimic în comun cu revendicările justificate ale oamenilor.
Platforma „DA” va trebui să scoată în față mai multe nume credibile, personalități cu biografii ireproșabile, care să atragă sufragii și simpatizanți. Pentru ca anunțata schimbare de sistem să aibă loc, s-ar putea ca Platforma însăși să fie obligată să propună o alternativă politică la ceea ce există azi în Moldova, iar asta se face doar prin constituirea unei mișcări politice, nu civice, a unui partid care să intre în competiția electorală...
Nu ar fi o situație singulară. Și alte mișcări protestatare din fostele țări comuniste – Cehia, Polonia, România –, după o perioadă de avânt popular, au ajuns în aceeași dilemă: să rămână la stadiul de forță de presiune, care are nevoie mereu de motive pentru a susține o cauză altruistă, sau să devină un partid care să se bată pentru ceva mult mai concret și mai palpabil: puterea politică, exercitată, firește, tot în numele poporului. Și aici va fi marele examen de competență și exigență al liderilor Platformei, întrucât una este discursul contestatar – să demaști, să blamezi răul copleșitor – și alta e să formulezi soluții de guvernare alternative, politici eficiente, și încă din postura unui nou-venit pe scena politică…
O altă inițiativă civică care nu acceptă sistemul existent este Mișcarea Unionistă, cu numeroși aderenți – ca niciodată în perioada de după 1991. Unirea, propusă de acești militanți entuziaști, este văzută ca o garanție pentru europenizarea reală a Republicii Moldova, pentru edificarea unui stat de drept și declanșarea unei cruciade-anticorupție, în genul celei instrumentate de DNA. În sfârșit, Unirea (și implicit aderarea la NATO), este considerată o soluție de securitate națională în fața agresiunii rusești. Mișcarea Unionistă, ca și Platforma „DA”, dincolo de sloganuri, elanuri și energii tinerești, cel mai probabil va fi nevoită să intre în jocul competiției politice instituționalizate, dacă va dori să-și materializeze obiectivele.
Această frământare, această ebuliție civică la care asistăm după 24 de ani de experimente nereușite în Republica Moldova, ar fi de dorit să producă un peisaj politic nou, întemeiat pe moralitate, decență și pe o înțelegere superioară a responsabilității celor aleși în fața alegătorilor.
