Se zice că haina îl face pe om. La fel de adevărat e că uniforma îl desface pe om. Asta se vede mai bine după ce uniformele s-au înmulțit și răspîndit ca ciupercile.
E greu să mai calci într-un spațiu public fără să fi luat în primire de cineva îmbrăcat într-o uniformă, cu însemne colorate, embleme și, mai ales, epoleți.
Problema e că purtătorii de uniformă vor să arate că nu sînt oricine. De pildă, mulți funcționari în uniformă de la controlul de securitate din aeroport țin să arate îl concurează pe Napoleon.
La fel de importanți se simt, portarii și paznicii de instituții. În toate cazurile, civilul e victima plictisului sau a setei de măreție care îl chinuie pe omul în uniformă. De regulă, tonul omului în uniformă e sever și superior. Victima află repede că ar fi trebuit să pună mîna și să se pregătească temeinic înainte.
Omul în uniformă e iritat de neseriozitaea celui ce nu cunoaște regulamente și dispoziții valabile la fața locului. Nu e plăcere mai mare pentru omul în uniformă decît marșul repetat pe distanțe scurte cu civilul. Victima e alergată printre ghișee sau obligată să o ia de la cap cu intrarea și prezentarea în fața autorității.
Cheia succesului e, negreșit, cumințenia. Cine tace și execută scapă relativ ușor. Cine face gură e pierdut și riscă să fie trimis acasă sau să se umilească pînă intră în grațiile uniformei.
