Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Astăzi este ultima zi de campanie electorală, înainte de alegerile locale de duminică.

Asociația Promo Lex care a monitorizat campania electorală va prezenta un ultim raport despre mersul ei, înainte de scrutin.

Comisia Electorală Centrală va examina acreditarea observatorilor electorali din partea Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”.

Membrii Platformei Civice „Dreptate și Adevăr”, care a organizat mai multe acțiuni de protest ample în ultimele luni, vor susține o conferință de presă despre impactul social al protestelor.

Parlamentul României urmează să supună votului o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ponta criticat pentru îngrădirea dreptului la vot al românilor din străinătate.

Premierul italian Matteo Renzi, găzduiește la Milano o reuniune la nivel înalt Italia-America Latină și Caraibe.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, vizitează Uzbekistanul, ultima destinație a unui turneu prin fostele republici sovietice ale Asiei Centrale.

La Baku încep primele Jocuri Europene, care vor dura două săptămâni. Printre oaspeții liderului azer Ilham Aliyev la ceremonia de deschidere se vor număra președintele rus Vladimir Putin și cel turc Recep Tayyip Erdogan.

Rusia își sărbătorește Ziua națională.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG