PNL vrea să bată Parlamentul cu lanţul uman, doar-doar o da jos guvernul însă primarul general, mereu atent la mâna guvernului care-i dă tainul, respinge în masă toate cererile pentru manifestaţii. Puţinii care se încumetă la proteste antiguvernamentale sunt culeşi cu raşpelul de prin pieţe şi duşi să petreacă o noapte de spovedanie la sediul Poliţiei. Ba şi cotizează cu câte-o amendă, să aibă primarul din ce-şi face autostrăzile alea suspendate.
Adevărul e că, şi aduşi cu convocatorul, protestatarii sunt atât de puţini că nu pot face decât cel mult o cătuşă umană, prea mică pentru un Parlament atât de mare şi penal. Se spune, pe bună dreptate, că nemulţumiţii sunt sastisiţi de întreaga scenă politică şi nu mai vor să fie anexaţi statistic vreuneia dintre găştile care se bat pe putere. Că de la firul ierbii e greu să vezi clar cine te calcă cu bocancii: Ponta, Rus, Oprea, Blaga sau Videanu şi că boala aceasta nu se vindecă cu prişniţe, ci printr-o operaţie radicală. Că nu există un mesaj clar al protestatarilor şi că manifestează organizaţiile pentru protecţia pisicilor alături de apărătorii pădurilor şi de oamenii lui Băsescu, gata mereu să dea cu cuţitu-n piatră. Că bifează agenda unuia sau a altuia, pregătindu-le covorul roşu pentru viitoarele alegeri anticipate (asta şi pentru că liderii PNL nici nu au ascuns că speră să-şi niveleze, cu moţiunea de cenzură şi proteste de stradă, drumul către o majoritate parlamentară prin vot sau negociată în culise). Este o grabă electorală care-i sperie pe beneficiarii recentelor măsuri guvernamentale (reducerea TVA la alimente, majorarea alocaţiilor pentru copii etc.). Li s-a şi spus că prima specie pusă în pericol de o eventuală schimbare de climă la guvern e cea a fluturaşilor de pensie.
Mare amator de popcorn şi sucuri în momente tensionate, premierul Ponta spune că PNL încearcă direct şi prin interpuşi să dea o lovitură de stat. Ba chiar repetă ca papagalul ce spunea Traian Băsescu, suspendat în 2012, când a tot dat ocoluri turbate mai bine de o lună gardului de la Cotroceni. „Este o lovitură de stat. Nu dau socoteală decât în faţa Parlamentului.” S-a pus pe scris şi trimite jalbe către ambasade, pentru a le explica vremurile interesante pe care le provoacă decizia sa de a dăinui în funcţie. Este nevinovat, spune el, este sacrificat de transformarea justiţiei în coadă de topor a serviciilor secrete. „În toate aceste acuzaţii la adresa premierului nu se menţinează comiterea unor acte de corupţie”, se afirmă în scrisoarea a doua, cea mai meditativă. Premierul nu ar fi nici primul, nici ultimul. În timpul campaniei electorale, însuşi candidatul Iohannis ar fi fost lovit de acelaşi val de murdărie, aşadar mareea neagră este unul dintre fenomenele naturale tipic româneşti care muşcă din piedestalul înaltelor personalităţi publice. Iar ce se vede pe obrazul premierului nu e vărsat negru, ci noroiul cu care e împroşcat de un sistem nedemocratic.
Nenumăratele gesturi de om cumsecade făcute de premier către ambasadele străine intră în contradicţie cu comportamentul său din alte anotimpuri, pe când ignora sau persifla comentariile oficialilor străini. La fel de paradoxală este slugărnicia sa de azi dacă o comparăm cu modul în care a tratat reacţiile externe faţă de dezorganizarea parcă regizată a secţiilor de votare din străinătate când s-a votat pentru preşedinţie. Situaţie pe punctul de a se eterniza întrucât oamenii lui Ponta din Parlament au blocat modificarea legii electorale pentru a permite accesul românilor din străinătate la vot, iar încercările de a da jos guvernul în Parlament trebuie să treacă de pădurea de voturi favorabile premierului.
Adevărul e că, orice-ar face, Victor Ponta nu va reuşi de fel să câştige inimile românilor de peste graniţe. L-au îndepărtat de ei nu doar ipocritele sale declaraţii postelectorale, când afirma că a înţeles mesajul transmis de diaspora, ci şi faptul că ameninţă să se folosească de rudele rămase în ţară ca de nişte scuturi umane, armând tunurile fiscului şi îndreptându-le către banii trimişi în ţară. I-a exasperat prin plagiatul său de răsunet mondial care a făcut din el o muză pentru găinarii români de pretutindeni. El şi subalternii săi i-au acuzat pe românii din străinătate că, odată cocoţaţi pe nivelul de trai occidental, nu mai văd problemele adevărate ale ţării. Că fraudează de două ori bugetul: odată consumând bani buni pentru studiile făcute în ţară, a doua oară profitând de gratuităţi, de alocaţii şi de şcoala medicală românească la care nu cotizează, dar de care profită din plin.
O glumă proastă care pune în cârca celor plecaţi din ţară subfinanţarea învăţământului sau a sistemului medical. Sunt suficiente indicii aşadar că, deşi se laudă peste tot că româna e a doua limbă care se vorbeşte la Google sau în Silicon Valley şi sunt gata să pună pe bancnote chipurile celor câţiva desţăraţi plecaţi la timp pentru a putea fi nobelizaţi mai târziu, deşi se fălesc pe reţelele de socializare cu limuzinele de la poartă şi hainele de firmă, cu vacanţele în Dubai, Baleare şi în alte paradisuri fiscale, cu şcolile de cinci stele la care-şi trimit copiii din salariul lor de bugetari săraci şi cinstiţi, criptocomuniştii lui Iliescu şi Ponta continuă să aştepte cu un ţoi de whisky şi cu caviarul întins pe Pravda să le vină lumina de la Răsărit, indiferent de momentul zilei. Dragostea faţă de Occident este stimulată doar de fondurile şi conturile europene.
Aşadar, în ciuda scrisorilor trimise de premier, lucrurile sunt limpezi pentru cei atenţi la detalii. „Sultanatul lui Victor Ponta”, cum era numit în moţiunea PNL, ar fi insensibil la problemele românilor din afara ţării.
Parcă pentru a confirma aceste spuse, afirmaţiile lui Ioan Rus cum că soţiile celor care pleacă în străinătate ajung să se prostitueze (iar copiii lor - golani) sunt o probă suplimentară că xenofobia de partid funcţionează la roşu. Ioan Rus încerca să explice astfel de ce nu are România autostrăzi, deşi acestea au lăsat urme de neşters în bugetul ţării, teancuri de dosare la Direcţia anticorupţie şi sunt o urgenţă cronică pe agenda întrunirilor cu diverşi oficiali europeni. Fostul ministru, considerat şi unul dintre puţinii neuroni activi ai partidului, a făcut aceste afirmaţii între depunerea moţiunii de cenzură la Parlament şi votarea ei, în timp ce şeful său de partid şi de stat, Victor Ponta, buchisea din greu la scrisorile trimise ambasadelor occidentale. Gafă monumentală sau strategie politică? Se referea cumva la interlopii partidului care-şi petrec concediile jucând table pe Croazetă, finanţaţi, cum altfel? din bani europeni?
Cei mai mulţi români au plecat tocmai pentru că nu aveau în România alt viitor decât pe acela al asistaţilor sociali, dependenţi de bacşişul guvernamental. Au fost alungaţi cu pietre de caricaturala politică de investiţii care a direcţionat bani în buzunarul clientelei de partid pentru a produce hârţogăraia unor masterplanuri numai bune de aruncat în arhive, să fie degrabă uitate. Sunt respinşii multelor examene pe pile, ai licitaţiilor trucate, ai reţelei de rubedenii, ai impozitului forfetar pe nimic şi pe orice, cei prea săraci să ungă mecanismele birocraţiei şi prea oneşti să intre într-un partid. Cei cu origini nesănătoase, care nu au în familie foşti securişti sau activişti comunişti să-i bage în afaceri. S-au destrămat familii, s-au ratat cariere, s-au prăbuşit paliere sociale, iar pe mormântul clasei de mijloc fostul ministru a pus deja epitaful la ore de maximă audienţă.
După o încercare comică şi şmecherească de a explica inexplicabilului, Ioan Rus a fost silit să-şi înghită vorbele şi să demisioneze. E recunoscător că deocamdată n-a fost dat în judecată pentru defăimare. Ar fi putut fi dat afară pur şi simplu pentru că a fost cel mai slab ministru al Transporturilor de până acum, dar dacă s-ar respecta criteriul valorii n-ar mai rămâne, probabil, nimeni în guvern. Într-un an, de când a fost numit în funcţie, nu a reuşit să producă decât Masterplanul de transport. Nişte hârtii, e drept! însă la fel de hămesite după fonduri europene ca şi autostrăzile acelea ireale din care a construit zero kilometri. Dar partidul lui Ioan Rus ştie încă de pe vremea directivelor NKVD că o criză nu face doi bani dacă nu se cronicizează. Iar soluţia unei crize este declanşarea alteia. Explicaţiile şi demisia fostului ministru fac parte dintr-un masterplan mai larg de a distrage atenţia de la miliardele de euro înghiţite de maşina politică de turnat asfalt peste electorat.
Sau de la problemele premierului. Unii văd în remarca fostului ministru o eschivă a lui Victor Ponta care taie coada celui mai iubit câine pentru a-i face pe oameni să vorbească despre asta şi nu despre propriile sale probleme. Deocamdată nu coada câinelui e în pericol, ci piciorul său stâng. Are un ligament rupt la genunchi şi trebuie operat. A evitat bisturiul două săptămâni aşteptând, după cum se vede, un moment potrivit. În fine, l-a găsit. Este nu doar momentul moţiunii sau cel al declaraţiilor ministrului său favorit, ci şi cel al publicării procesului-verbal DNA prin care i se comunică lui Victor Ponta acuzaţiile ca suspect. Una dintre acuzaţii este că, pentru a-şi justifica banii primiţi de la Dan Şova, a plagiat de la angajaţii acestuia 16 înscrisuri, cu tot cu greşelile de gramatică.
Expresia folosită de procuror, „fals prin metoda copy-paste”, a stârnit hohote de râs printre cei care cunosc îndeaproape nu doar dosarul de plagiator, ci şi personalitatea lui Victor Ponta. Iar, dacă e să ne luăm după recentele interceptări telefonice în care este tratat ca un sclav de pe plantaţia guvernamentală de chiar finanţatorii lui, interlopi influenţi care au drenat din totdeauna bugetul, avem impresia că Victor Ponta este o ficţiune. A fost inventat de o imprimantă 3D, în subsolul partidului şi pus în fereastră, să pară guvernul locuit.
Victor Ponta, care acum zece ani era un figurant în partid, coadă de topor a lui Adrian Năstase şi a Rodicăi Stănoiu, scenarist-şef al înscenărilor făcute incomozilor şi disidenţilor, a căpătat (prin clonare) consistenţă, nu mai e un nimeni, o umbră a şefilor. A devenit cineva. Căci era nevoie de cineva care să semneze chitanţele partidului sau să vireze banii în conturile familiei. Cineva trebuia să aibă acces la butoane, să nu moară partidul de foame. Se apropie alegeri importante şi e bine ca partidul să aibă o mână băgată în bugetul de stat şi la capătul celălalt al mâinii trebuie să fie cineva de încredere. Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Victor Ponta. Dar li se putea spune şi Iliescu sau Năstase pentru că, asemeni organismelor primitive, sistemul acestora de putere tinde să se autoreproducă şi, dacă va fi nevoie să-l sacrifice pe Victor Ponta, va inventa un altul asemeni. Aşa va fi mereu când atribuţiile administrative vor fi dublate de autoritatea politică. Câtă vreme membrii guvernului nu vor renunţa la calitatea şi imunitatea parlamentară, vor râde de orice încercare de demitere pentru că nu este posibilă responsabilitatea ministerială, când cea politică preia şocul oricărei contestări. Ei pot astfel transforma Palatul Victoria în fortăreaţă. Pot turna covoare asfaltice pe orice lanţ uman care le tulbură ecosistemul.
