În România, Parlamentul dominat de coaliția în frunte cu social-democrații a adoptat pensii speciale pentru deputați și senatori. Nici împotrivirea propriului guvern nu i-a oprit pe parlamentarii majorității să-și acorde, pe lângă pensia obișnuită, îndemnizații care ajung la peste 1000 de euro pe lună.
Membrii parlamentelor beneficiază aproape peste tot în lume de indemnizații atunci când ating vârsta de pensionare. Deputații din Parlamentul European care au stat în funcție cel puțin două mandate se bucură spre exemplu de o pensie suplimentară de 5000 de euro lunar.
Adoptarea unei legi speciale pentru indemnizațiile parlamentarilor români atunci când aceștia ies la pensie este blamabilă fiindcă deputații și senatorii români nu s-au gândit înainte de acest pas să-și modifice statul de funcționare în așa fel încât să devină mai performanți. Legislativul de la București este, astfel, mult mai activ în votarea Ordonanțelor de Urgență primite de la Guvern, decât în adoptarea unor legi concepute în parlament. Majoritatea senatorilor și deputaților nu au niciun fel de inițiative pe parcursul unui mandat, iar prezența lor la lucrări este modestă. Comisiile lucrează lent, iar absența specialiștilor le fac să fie prea puțin credibile, în vreme ce adesea întreg procesul legislativ este lipsit de transparența necesară unui stat democratic. Și nu în ultimul rând, parlamentarii obstrucționează justiția, atunci când oameni importanți ai diferitelor partide sunt cercetați penal. Ultimul caz în acest sens, este cel al premierului Victor Ponta care este acuzat de corupție și de conflicte de interese, iar Camera Deputaților, din care face parte a făcut zid în jurul lui. Parlamentarii români nu vor egalitate în fața legii.
Pe de altă parte, înainte să se gândească la viitorul lor de pensionari, parlamentarii nu au făcut nicio încercare de a găsi soluții pentru ca dascălii și cadrele medicale din sistemul de stat să aibă venituri decente.
Nu ideea ca demnitarii români să aibă condiții financiare încurajatoare este deranjantă, ci faptul că aceștia nu au și alte priorități: votul electronic și votul prin corespondență, ar fi trebuit, spre exemplu, să ajungă deja într-o lege, după nemulțumirile de la prezidențialele din toamna anului trecut.
Altminteri veniturile mici ale miniștrilor, parlamentarilor și înalților funcționari publici sunt primele surse de corupție și constituie în același timp principalul motiv pentru care oamenii competenți refuză demnități publice. Ieșirea din zodia populismului în ceea ce privește salariile demnitarilor ar trebui să aibă loc în paralel cu impunerea unor standarde de performanță și de responsabilitate.
Un manager din mediul privat nu-și va abandona salariul de câteva mii de euro pentru a deveni ministru cu o leafă de circa o mie de euro. Politicienii care acceptau până acum acest sistem o făceau cu gândul că satisfacția lor nu va veni nu din lefuri, ci din aranjamentele colaterale. La fel și cei care-și doreau să fie parlamentari, mizau pe trafic de influență, pe legi cu dedicație, pe afaceri cu statul pe care rudele lor apropiate le puteau face în numele lor.
Procurorii anti-corupție au început să blocheze aceste tradiții, de aceea senatorii și deputații vor să-și asigure o bătrânețe fără prea multe griji. Pare neașteptat, însă, că printre primii care au semnat inițiativa așa numitelor „pensii de lux” pentru parlamentari se află și parlamentari milionari, potrivit declarațiilor de avere publicate de aceștia.
Legea privind pensiile speciale pentru deputați și senatori a trecut ușor de votul plenului (303 de voturi „pentru” și 124 „împotrivă), chiar dacă liberalii s-au opus. Textul acesteia prevede că parlamentarii care au trei mandate vor putea avea mai multe de 4000 de lei lunar, ceea ce înseamnă aproape 1000 de euro, iar cei care au doar un singur mandat vor primi o indemnizație de 1500 de lei, adică puțin peste 300 de euro. Aceste venituri urmează să se indexeze cu indemnizația brută a parlamentarilor în exercițiu. Indemnizațiile senatorilor și deputaților se vor adăuga pensiilor pe care aceștia le primesc în mod normal din sistemul public sau privat.
Ar fi fost o bună ocazie să se dezbată acum și efectele salariilor mici pe care le primesc demnitarii români, dar și modalitățile prin care medicii și profesorii pot ieși din paradigma „cadourilor” și meditaților.
