Ţara asta e plină de bizarerii. Partidele care au înregistrat rezultate lamentabile-penibile în oraşele cele mai mari ale ţării strigă în gura mare că au învins într-un sătuc uitat. Toţi se laudă, toţi spun că au mari succese, că au învins. Păi, există măcar o formaţiune politică ce nu a învins duminică? Există, fireşte. Dar ele preferă să se laude.
Eu aş vrea ca perdanţii alegerilor autohtone să înveţe să se comporte frumos, să fie politicoşi cum sînt perdanţii din alte state. Aş vrea ca ei, imediat după înfrîngere, să-l felicite călduros pe învingător, să-i dorească mari succese şi să-şi recunoască înfrîngerea. Aş dori ca perdanţii să-l felicite pe învingător pe sticlă, nu doar la telefon, pentru că ei toţi vor binele poporului, fie că înving sau nu.
Ei bine, în Chişinău va învinge peste o vreme un candidat din cei 17 iniţiali. Şi se vor repezi ceilalţi 16 să-l felicite frumos pe noul primar? Se vor grăbi ei să-i dorească succese? Îşi vor recunoaşte înfrîngerea în public? Vor spune că au fost mai slabi şi că respectă voinţa alegătorilor? Eu unul mă îndoiesc. Aici perdanţii nu obişnuiesc să-şi felicite contracandidatul care i-a depăşit. Dimpotrivă, vor invoca o mie şi o sută de motive care i-au împiedicat chipurile să învingă pe merit, vor spune că au fost comise nereguli, îl vor bălăcări pe învingător sau în cel mai bun caz vor tăcea îmbufnaţi şi supăraţi.
Cam asta e cultura politică autohtonă şi nu trebuie să ne aşteptăm la metamorfoze spectaculoase în această privinţă. În junglă, pantera nu-l felicită pe ghepardul care-i suflă de sub nas iepuraşul apetisant.
