Linkuri accesibilitate

Bulgaria: efectele benefice ale fondurilor europene


Monumentul Armatei Roșii de la Sofia luminat cu steagul Uniunii Europene.
Monumentul Armatei Roșii de la Sofia luminat cu steagul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană contribuie într-o măsură tot mai mare la creșterea economiei bulgărești.

Gradul de absorbție a fondurilor europene pentru prima perioada de program după aderarea țării va putea atinge 93%. Aceasta înseamnă între 1,5 și 2 miliarde deî euro în plus fața de situația actuală, pentru diverse proiecte în infrastructura, mediu, agricultura etc.

Comisia Europeană a aprobat ultimele două programe operaționale, „Regiuni în creștere” și „Mediu”. În acest mod finanțarea nerambursabilă pentru Bulgaria pe perioada 2014-2020 va depăși 7,6 miliarde euro.

Investițiile europene sunt îndreptate spre sectoare cheie care contribuie la creșterea economică, precum infrastructura rutieră și de cale ferată, energetica, mediu, sănătatea publică și învățământul.

Numai fondurile în cadrul programului operațional Mediu depășeșc 1 miliard și 770 de milioane de euro. 70% din banii vor fi investiți în modernizarea rețelelor de apă și canal. Cu alte 280 de milioane vor fi construite instalații moderne de prelucrare a deșeurilor.

Bugetul programului „Regiuni în creștere” reprezintă 1,3 miliarde euro. Cu 670 de milioane vor fi finanțate proiecte în 39 de orașe mari. Este vorba de modernizarea departamentelor de urgență în spitalele regionale, de construcția de noi școli și gradinițe, și de repararea celor existente, de îmbunătățirea infrastructurii rutiere.

Primul ministru și lider al partidului GHERB, Boiko Borisov, a declarat că procesul de absorbție a fondurilor a fost accelerat în ultimul an, când țara este guvernată de o coaliție de centru-dreapta.

De la 60% - la început de an, gradul de absorbție a fondurilor europene pentru prima perioada de program, după aderare, 2007-2013, a atins 76% în iunie și va putea depăși 93% în finele anului.

Uniunea Europeană a contribuit cu 75-80% din investiții la extinderea rețelei de autostrăzi. Anul trecut a fost predat ultimul tronson al autostrăzii Sofia-Plovdiv-Burgas.

În acest an se va putea circula pe 6 benzi din Sofia până la frontiera cu Turcia. Din autostrada Sofia-frontiera cu Grecia va mai rămâne de realizat un singur tronson de 50 de km.

Cu finanțare europeană au fost realizate primele două diametre ale metroului sofiot, moderna fabrică de prelucrare a deșeurilor capitalei bulgare și cea mai mare parte din șoseaua de centură care reprezintă de fapt o autostradă cu 10 benzi de circulație.

XS
SM
MD
LG