La București, astăzi, parlamentarii au votat la limită Strategia de Apărare a României pe următorii patru ani si in unanimitate au fost de acord cu instalarea a doua baze NATO pe teritoriul ţării.
Strategia Națională de Apărare a Țării a trecut prin Parlament fără nicio dezbatere. De la publicarea ei pe site-ul președinției în urmă cu mai puțin de 10 zile, documentul nu a avut timp să fie discutat nici de profesioniștii în domeniu, nici de universitari și cu atât mai puțin de politicieni. Gândită de consilierii președintelui Klaus Iohannis, să fie mai mult decât o simplă strategie de apărare și să includă în plus probleme de educație, sănătate, economie și mediu, acest document nu are cu adevărat un fir roșu care să pună în valoare într-adevăr o viziune clară și nouă asupra pericolelor și obiectivelor României.
Din textul Strategiei, rezultă o Românie marginală, mereu în apărarea “independenței și unității” sale, de care nu pare deloc sigură, fiindcă aceste îndoili apar atât la capitulul “Interese naționale de securitate” (1.2., pag.8: garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii; apărarea integrităţii și inalienabilității teritoriale a țării;şi indivizibilităţii statului ), cât și la “Obiective naționale de securitate” (1.3, pag.9: “consolidarea capacităţii naţionale de apărare menită să asigure integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa României, precum şi securitatea poporului român”).
Din punctul de vedere al autorilor Strategiei, România nu s-ar putea apăra singură în cazul în care s-ar afla într-o situație limită: “poziționarea României pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene precum și la interferența unor zone cu risc de securitate de nivel ridicat, evidențiază faptul că apărarea și securitatea depășesc sfera de responsabilitate a unui singur stat” (33, pag.12).
Parteneriatul Strategic cu Statele Unite este vital pentru Români, iar acest lucru este formulat în șase feluri diferite în cele 23 de pagini ale Strategiei Naționale de Apărare a României pentru perioada 2015-2019. În schimb amenințarea dinspre Federația Rusă apare de patru ori în formule standard, dar fără a rezulta că această țară ar fi un inamic.
Potrivit Legii planificării apărării (2004), președintele României are la dispoziție șase luni pentru a-i trimite parlamentului Strategia Națională de Apărare. Spre deosebire documentele anterioare prezentate de Traian Băsescu și care au fost dezbăture pe larg, având fiecare amprenta oarecum originală a fostului președinte, Strategia lui Iohannis nu a avut această șansă. Documentul a trecut prin Parlament cu doar patru voturi peste limita necesară de 278, cât înseamnă majoritatea calificată. Premierul interimar Gabriel Oprea și cei 40 de senatori și deputați progresiști aflați sub comanda acestuia au pus umărul la adoptarea documentului propus de Klasu Iohannis, dovedind în acest fel că el este omul care asigură stabilitatea guvernului.
În schimb, Legislativul de la București a adoptat în unanimitate înființarea în România a două unități NATO: Unitatea de integrare a Forțelor NATO și a Comandamentul multinațional de Divizie, ambele urmează să primească indicative militare în cadrul Garnizoanei București.
În acest fel social-democrații, care s-au opus Strategiei Naționale de Apărare au vrut să demonstreze că rămân atlantiști, chiar dacă refuză să voteze concepția strategică a președintelui. Documentul, dincolo de faptul că poate demonstra o viziune nouă a României asupra viitorului geostrategic sau o cale de apărare a țării împotriva riscurilor la care este supusă, are mai mult o semnificație simbolică. Pe scurt Strategia Națională de Apărare a României nu face altceva decât să sublinieze încă odată apăsat atașamentul țării față de Statele Unite și NATO, mereu în această ordine.
