Puterea de negociere a Greciei cu creditorii va fi redusă substanțial dacă grecii votează „nu” la referendumul din 5 iulie, a afirmat vineri președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, adăugînd că și dacă votul pentru „da” învinge, negocierile viitoare vor fi în continuare dificile.
Premierul grec Alexis Tsipras spune că un „nu” la referendum ar putea ajuta Grecia să negocieze termeni mai buni de la creditorii ei internaționali - Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, și Banca Centrală Europeană.
Un sondaj de opinie dat publicității de Institutl Alco de la Atena sugerează că 44,8 la sută dintre greci intenționează să voteze „da” la referndumul de duminică și 43,4 la sută dintre ei favorizează votul pentru „nu”.
Ministrul grec de finanțe a spus în 3 iulie că un acord cu creditorii e mai mult sau mai puțin „ca și făcut”, pentru că oficialitățile europene au făcut Greciei propuneri foarte decente săptămâna asta.
Ministrul grec de finanțe Ianis Varoufakis a afirmat că „săptămâna asta nu a fost una moartă în ce privește negocierile”, în ciuda declarțiilor publice ale liderilor europeni că nu vor mai exista tratative cu Grecia pînă după scrutinul din 5 iulie.
Reamintim că duminică grecii trebuie să răspundă la întrebarea dacă vor sau nu ca țara lor să accepte austeritatea în schimbul unei noi încercări de a opri căderea Greciei în colaps fiananciar total.
E foarte posibil ca un vot negativ să ducă la ieșirea Greciei din zona euro, iar asta va avea consecințe grave nu numai pentru Atena, ci și pentru comunitatea internațională.