Săptămâna politică în Moldova a fost marcată de mitingul unionist din 5 iulie de la Chișinău, anunțat de organizatori drept o „Mare Adunare Națională”. Manifestația nu a avut amploarea scontată, dar măcar a pus în evidență o dată în plus distanța uriașă dintre idealul național și realitățile terne ale Republicii Moldova. Realități care nu inspiră nici optimism, și nici prea multă speranță.
Unirea nu mai este văzută ca un deziderat trans-istoric, învăluit într-un aer de atemporalitate, ci ca un instrument pentru atingerea unui scop concret – civilizarea și europenizarea Basarabiei. Doar că nimeni nu vrea să folosească acest „instrument”: la ora actuală la Chișinău abia de s-ar găsi un dram de voință politică pentru a pune în aplicare Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană…
Așteptăm constituirea noii majorități parlamentare și instalarea unui guvern funcțional, pentru că orice zi, orice săptămână de întârziere agravează șansele de redresare economică a Republicii Moldova. O spun specialiștii în economie, o declară franc partenerii noștri europeni. Ambasadorul Pirkka Tapiola a și anunțat că Uniunea Europeană a înghețat finanțarea Republicii Moldova până la formarea noului guvern, care va trebui să reia negocierile cu FMI și să rezolve criza din sectorul bancar.
Constituirea guvernului, dacă s-ar vrea, s-ar putea rezolva în câteva zile: PLDM, PD și PL se cunosc foarte bine, au mai guvernat împreună, iar situația dezastruoasă a statului nu-ți permite luxul unor negocieri interminabile. E o așteptare tensionată, în care politicienii pun a câta oară la încercare nervii alegătorilor, și toate acestea în timp ce opinia publică e șocată, zguduită de o serie de întâmplări scandaloase de prin sălile de judecată. Chiar dacă la moldoveni, termenii „justiția” și „abuzul de putere” au devenit de mult sinonime.
Puținele dosare pe care procuratura reușește să le trimită în judecată sunt respinse pe bandă rulantă de instanțele superioare. Este emblematică povestea celor trei magistrați de la Curtea Supremă de Justiție - Ion Druță, Iulia Sîrcu şi Valentina Clevadî. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a opus cererii formulate de Procuratura Generală ca aceștia să fie urmăriți penal pentru sentința nedreaptă emisă în cazul companiei letone „Aroma Floris” – o cauză cu care s-a ajuns și la CEDO.
O altă filă blamabilă a justiției moldovenești o reprezintă dosarul „7 aprilie 2009”, cu principalii săi inculpați, fostul ministru de Interne Gheorghe Papuc și fostul comisar-șef al poliției municipale Vladimir Botnari, dar și cu mulți alții, „scăpați” printre degete. Condamnați la ani de închisoare într-o primă instanță, cei doi foști demnitari au fost reabilitați în cele din urmă. Papuc s-a ales doar cu o amendă simbolică, ridicolă pentru veniturile sale. Curtea Supremă de Justiție n-a mai considerat o infracțiune eschiva lui Papuc de la executarea sentinței, când acesta fusese dat în căutare generală, ba mai mult: îl absolvă de cei 4 ani de închisoare, dictați de Curtea de Apel. Și pentru ca reapariția lui Papuc în Republica Moldova, după o perioadă în care nimeni nu l-a găsit sau n-a vrut să-l găsească, să însemne un triumf al nesimțirii și impertinenței, fostul ministru se declară total nevinovat și afirmă cu seninătate că dacă ar mai avea prilejul, ar proceda la fel ca în aprilie 2009, când angajații Ministerului de Interne din subordinea sa au maltratat sute de tineri în comisariate și chiar au omorât un om în Piața Marii Adunări Naționale – pe Valeriu Boboc…
Pe cât de blândă față de clienții săi cu greutate politică și financiară, „zeița Themis” moldoveană se arată de-a dreptul feroce cu ceilalți cetățeni. Este cazul, revoltător, al actorului Sergiu Voloc, care a primit o sentință de doi ani de pușcărie cu patru ani de suspendare a executării pentru comportament inadecvat într-o instituție publică. Acesta este „statul de drept” în Republica Moldova!... O justiție teleghidată politic, împotmolită în mocirla unor interese de castă – „dacă îl scăpați pe al nostru, om avea și noi grijă să nu fie condamnat unul de-al vostru!” –, creionează chipul de azi al Moldovei. Un chip hidos, fără nici o legătură cu o țară aspirantă la integrarea europeană, un chip desfigurat pe care nici un fel de „brand turistic” nu-l poate cosmetiza.
Viața potrivește, adesea, într-un anumit fel lucrurile, încât izbutește să dea în vileag ceea ce unii ar dori să ascundă sub preș. Ieri, președintele Klaus Iohannis l-a complimentat pe președintele Nicolae Timofti, cu care a avut o întâlnire în „cetatea de scaun” a Sucevei, observând că „sistemul judecătoresc actual al Republicii Moldova poartă amprenta distinsului lider”, adică a președintelui Timofti. Domnul Iohannis s-a referit la reforma justiției, promovată de omologul său moldovean, fost judecător. O asemenea apreciere venită într-un moment în care justiția de la Chișinău cucerea o nouă culme a cinismului și batjocurii față de ideea de echitate și legalitate a sunat ca o ironie șfichiuitoare (cu sau fără voia emitentului său).
Nicolae Timofti, cum bine ne amintim, a sprijinit substanțiala majorare a salariilor pentru judecători, dar, iată, nu a reușit să impună foștilor săi colegi onoarea meseriei și respectarea legii pe care ei primii sunt chemați să o apere. Salariile magistraților s-au triplat, dar judecata tot strâmbă a rămas în Moldova!... De unde se vede că fără o curățenie generală în branșă justiția noastră nu se va reforma nici la calendele grecești... Un cetățean mai pesimist ar spune că mai degrabă își vor plăti elinii datoriile decât să avem judecători cinstiți în Moldova, și eu unul cu greu l-aș contrazice.
