Linkuri accesibilitate

Incertitudine asupra unui nou acord financiar cu Grecia


La reuniunea miniștrilor de finanțe de duminică la Bruxelles
La reuniunea miniștrilor de finanțe de duminică la Bruxelles

Miniștrii de finanțe din cele 19 țări ale zonei euro nu au reușit nici sâmbătă, nici în negocierile continuate duminică, să ajungă la un acord.

Psihodrama datoriei Greciei a luat-o într-o direcție neprevăzută, după ce miniștrii de finanțe ai celor 19 țări ale zonei euro nu au reușit nici sâmbătă, nici în negocierile continuate duminică, să ajungă la un acord.

Duminică dimineața devreme, președintele Consiliului European Donald Tusk a anulat summit-ul UE care trebuia să se țină duminică seara și i-a convocat la Bruxelles doar pe cei 19 lideri ai zonei euro.

Tensiunile între miniștrii negociatori și ceilalți creditori ai Greciei, Banca Centrală Europeană, și Fondul Monetar Internațional au atins chiar note personale, ducând chiar la ciocniri verbale precum între ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble și guvernatorul Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Germania vrea o ieșire temporară, vreme de cinci ani, a Greciei din euro. Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a declarat în schimb că iesirea Greciei din zona euro trebuie evitata, iar in cazul unui Grexit, „reputatia Germaniei in Uniunea Europeana si in lume ar avea de suferit". El considera si ca un eventual Grexit ar duce si la o ruptura in inima Europei: „Daca Germania merge pe varianta Grexit, va declansa un conflict profund cu Franta. Asta ar reprezenta o catastrofa pentru Europa.”

Franta rămâne aliatul Greciei, iar presedintele François Hollande, sosind la summit, a spus că Franța va face tot ce-i sta in putinta pentru a se ajunge la o intelegere in aceasta seară, nu doar în privința Greciei, dar și a Europei.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG