Discuțiile și comentariile pe seama formării noului guvern gravitează în jurul întrebării: ce vor politicienii, ce mai negociază? Dacă își doresc cu adevărat binele țării și sunt conștienți de criza profundă în care a ajuns Moldova, n-ar sta mult pe gânduri, ar face într-o săptămână guvernul și majoritatea parlamentară.
Numai că acest raționament este greșit. Nu pot cei care au provocat criza să o și rezolve. Dacă ar fi fost altfel, n-ar fi adus „aleșii” noștri Moldova pe marginea abisului, și asta în timp ce s-au bucurat de sprijinul și încrederea partenerilor din Occident, care ne-au considerat mult timp „o poveste de succes”.
Guvernanții noștri pro-europeni nu au avut grijă să prevină furtul miliardului de dolari, despre care au apărut deja mai multe articole în presa internațională. Se vorbește chiar despre complicitatea lor la jaf, iar personajele ale căror nume sunt invocate – din PD și PLDM – nici măcar nu neagă aceste acuzații. Devalizarea băncilor s-a soldat cu prăbușirea monedei naționale. Finanțarea externă a fost blocată, prețurile stau să explodeze: ieri s-a scumpit benzina, urmează energia electrică și gazele. Vor veni și celelalte, în avalanșă.
Mulți încearcă să-și explice comportamentul irațional, sinucigaș al politicienilor moldoveni: de ce să provoci în mod deliberat un dezastru, când puteai să-ți faci un nume bun, oferind o guvernare responsabilă și eficientă? Era atât de simplu să-ți creezi un contrast favorabil în raport cu cei opt ani ai regimului Voronin, care sfârșeau cu represalii la adresa tinerilor protestatari de la 7 aprilie și cu lacrimile mamelor care-și căutau copiii prin izolatoarele poliției lui Papuc și Botnari!...
Știm că politica e o treabă laxă, știm că moraliștii duri, de genul lui Socrate și Diogene, nu au ce căuta în ea, pentru că oamenii sunt ghidați de interese, nu de idealuri înalte, și tocmai aceste interese un politician este chemat să le împace, în așa fel ca lumea să poată conviețui și statul să funcționeze. Știm de la Machiavelli că Principele n-ar trebui să se încurce în scrupule, dacă vrea să-și asigure teama adversarilor și iubirea supușilor. „Scopul scuză mijloacele”, spunea marele florentin. Și mai știm că politica este arta posibilului. Or, politicienilor moldoveni nu le-a păsat tocmai de ceea ce a fost posibil și realizabil pentru binele comunității. Nu mijloacele, ci scopurile le-au fost joase. S-au comportat ca o oaste de pradă în propria țară.
Cum să lupți cu reaua-credință în politică? Un om care a comis o eroare, fără să fi vrut să obțină foloase necuvenite din fapta sa, mai are șansa să se îndrepte. Un politician care face răul cu intenție, care încalcă legea, recurge la șantaj, la amenințări și la coruperea instituțiilor statului, ar trebui eliminat din viața politică, pentru că subminează însăși temelia morală a unei colectivități, credința ei în valori și într-o etică a relațiilor umane.
Ca ținut expus mereu invaziilor străine, Moldova s-a obișnuit să caute răul în afara ei și realitățile i-au confirmat mereu această tendință. URSS, în trecut, sau Rusia lui Putin azi constituie un pericol mortal pentru un stat care a ales democrația și apartenența la civilizația deschisă, pluralistă, a Occidentului. Doar că de data aceasta moldovenii au în față provocări fundamental diferite, care îi lasă complet vulnerabili și descumpăniți. Politicienii noștri de la guvernare n-au fost „parașutați” de Putin – acesta eventual le exploatează lașitățile, frica de reforme, lăcomia și tranzacționismul, după cum ne-o demonstrează, între altele, cadrilul pe care îl execută autoritățile de la Chișinău în chestiunea Transnistriei, unde au ajuns, în mod penibil, să ia partea „pacificatorilor” ruși și să reproșeze ucrainenilor că încearcă să se apere de o agresiune din Transnistria.
Politicienii noștri pro-europeni sunt „fiii acestui pământ”, sunt „suflet din sufletul” poporului care i-a propulsat la conducere. Și azi, după șase ani de guvernare democratică, moldovenii sunt gata să-și vândă libertatea pentru o „cușcă” mai blândă, ar prefera o ocupație străină sau un gangster, un hoț care să le arunce niște firimituri ca să nu moară de foame. Excepțional bilanț, nimic de zis!
Și atunci e legitim să te întrebi: avem să mai așteptăm ceva de la acești politicieni? De ce ezită să formeze guvernul? Caută soluții și nu le găsesc? Soluțiile se cunosc: să scoată justiția de sub control politic, să „lase” Procuratura să se ocupe de dosarele grele, de delapidările strategice, nu de găinăriile mărunte. Să lupte cu economia subterană, să sporească încasările la buget pentru a mări pensiile și salariile, să elimine monopolurile, să combată corupția, să adopte un mecanism transparent de finanțare a partidelor, să facă ordine în audiovizual, ca să știm și noi cine sunt patronii acolo, să securizeze sectorul bancar, să atragă investitori strategici din Occident, capabili să creeze locuri de muncă. Să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii, să ajute, prin credit agricol și înlesniri fiscale, fermierii care vor să-și exporte produsele pe piața Uniunii Europene. Să susțină Medicina, Educația și Cultura, să conecteze Moldova la marile trasee turistice și de transport europene, aducătoare de profit și dezvoltare…
Toate aceste obiective se regăsesc în Acordul de Asociere și, într-o formă mai detaliată în pachetul de propuneri înaintat de ambasadorii occidentali fostului premier Gaburici.
Mi-e teamă însă că nu putem spera ca această agendă vitală pentru Moldova să fie tradusă în viață, ci doar ca, măcar din prudență, guvernanții să nu mai comită și alte păcate, la fel de grave. Ispitele, instinctele de prădători ale politicienilor moldoveni nu pot fi îngrădite prin recursul la morală, ci prin activism civic. Prin forța și determinarea cetățenilor care vorbesc și acționează, și care sunt ei înșiși atenți la mijloacele și la finalitatea luptei lor, altfel istoria eșecului nostru, aici, între Prut și Nistru, se va repeta la nesfârșit.
