Într-o carte recentă, și care a stârnit multe discuții, cunoscutul istoric Lucian Boia încerca să răspundă la întrebarea De ce este România altfel? Iată-ne zilele acestea în fața unei situații care singularizează din nou România, dar nu în sensul că ar fi o excepție pozitivă. Dimpotrivă. Din această săptămână premierul Victor Ponta are calitatea de inculpat, sub acuzația de a fi comis acte de corupție, fapt pentru care i s-a pus sechestru pe o parte din avere. Așa ceva nu i s-a mai întâmplat niciunui prim-ministru în funcție din Uniunea Europeană, încât sunt toate șansele ca, măcar prin acest lucru, guvernul Ponta să rămână în istorie.
Lista capetelor de acuzare stabilite de Direcția Națională Anticorupție e foarte lungă – sunt nu mai puțin de 19 infracțiuni, printre care fals în documente, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. Deși, de regulă, este foarte vorbăreț, Ponta a refuzat să răspundă întrebărilor procurorilor, solicitând însă o expertiză contabilă. Adoptă, așadar, binecunoscuta tactică a tergiversării, așa cum au făcut-o, în final fără succes, Adrian Năstase și Dan Voiculescu. Altfel, când se află la televiziunile de casă, premierul redevine volubil și ne spune că rămâne în fruntea guvernului pentru binele poporului, întrucât „oamenii” l-au votat și dacă ar pleca ar însemna să-i trădeze etc., etc. Ceea ce omite să amintească Victor Ponta este că „oamenii” nu l-au votat la alegerile prezidențiale și că ar fi trebuit să demisioneze încă de atunci.
Că în opinia premierului cea mai bună apărare este sfidarea se vede și din faptul că și-a făcut apariția la recepția dată de Ambasada Franței pe 14 iulie. Era a doua zi după inculpare și un elementar bun-simț i-ar fi cerut să se abțină de la un asemenea gest, ca să nu le pună pe gazde într-o situație delicată. Ponta se face că nu aude nici cuvintele președintelui Iohannis care i-a cerut, pentru a treia oară în decurs de o lună, demisia. Prim-ministrul se obstinează să pozeze în victimă, se răstește la ziariștii care îi pun întrebări incomode, spune – fără să clipească - neadevăruri în cascadă, aruncă insinuări otrăvite către președinte și către adversarii politici, într-un cuvânt dovedește că și-a păstrat intact acel tupeu agresiv care l-a însoțit în toată cariera lui politică de până acum.
Și mai e ceva. Conform criteriilor de integritate, adoptate în luna martie de conducerea Partidului Social-Democrat, un membru al partidului care devine inculpat pentru fapte de corupție își pierde calitatea de membru al guvernului. Iar Ponta însuși, la sfârșitul anului trecut, declara ritos că dacă va fi pus sub acuzare va demisiona imediat. Rămânând în fruntea guvernului, Victor Ponta încalcă hotărârile partidului și își încalcă totodată propriul cuvânt. Orice iluzie că ar putea fi, totuși, un om de onoare se risipește astfel definitiv.