Vadim Șterbate s-a născut la 7 februarie 1984 în orașul Soroca. Reporter la ziarul „Observatorul de Nord” din Soroca. Studii: Licenţiat în Jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova. Experienţa profesională: Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică „Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune „Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la „Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, „Jurnal de Weekend” și „Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii „Prima Oră” la „Prime TV” (2011- 2014). Căsătorit, tată a doi copii.
Luni
Începutul săptămânii m-a prins la capitală. Deşi planificam să ajung cel puţin după masă la Soroca, nu a fost să fie. Urma să rezolv mai multe chestiuni în diverse colţuri ale Chişinăului, aşa că m-am cam tot plimbat încolo şi încoace.
Între timp priveam pe geamul microbuzului şi citeam firmele şi tot soiul de publicităţi de pe diferite clădiri. „Car wash”, „Business centru”, „Mini-market”, „Fitness club”, „Beauty salon” şi cam la tot pasul o sumedenie de „Exchange”. Mă gândesc cu cât greu ne-am debarasat de inscripţiile ruseşti pe atât de uşor trecem în extrema englezismelor. Îmi spunea cândva un proprietar, că în Republica Moldova ca să ai o denumire sau un banner promoţional care să fie la fel de atrăgător atât pentru vorbitorii de limbă română cât şi pentru ruşi, trebuie să fie în limba engleză.
În sfârşit, mai spre seară ajung la Gara de Nord, şi-mi iau bilet pentru ora 19:00 cu ultimul microbuz care merge spre Ocniţa. Sătucul în care ne-am mutat acum un an şi ceva cu familia, este aşezat între Soroca şi Otaci, iar cu această cursă ajung chiar până la poarta casei. Ca de obicei îmi scot vreo două trei ziare şi le răsfoiesc.
Trecem de răscrucea Sorocii, din preajma satului Sărătenii Vechi, îmi i-au ochii de la ziare şi admir peisajele şi drumul construit pe bani americani. Cerealele sunt recoltate şi doar floarea soarelui veghează apusul soarelui. Revin la citit, doar că de această dată ţin cont de sugestia soţiei, care mi-a spus de mai multe ori să mai citesc şi cărţi despre educaţia copiilor, aşa că revin la lectura unei cărţi în versiune electronică de Catherine Crawford care explică de ce copii francezi nu sunt capricioşi.
Pe la 21:30 ajung şi în oraşul Soroca, unde doar vreo două străzi sunt parţial iluminate, în rest beznă. Peste vreo jumătate de oră ajung acasă, la Grigorăuca.
Marţi
Dimineaţa pe la 8.30 îl ducem cu soţia pe băiatul nostru grădiniţă. Fiindcă în sătucul nostru nu este instituţie preşcolară, Augustin frecventează grădiniţa din comuna Bădiceni.
Revenim acasă, soţia rămâne cu fiica, iar eu încerc să prind vreo maşină de ocazie până la Soroca. De obicei merg cu maşini de ocazie sau microbuze de rută până în oraş şi înapoi, iar de multe ori întâlnesc cunoscuţi şi aflu ce se mai întâmplă prinunele localităţi ale raionului. Astfel că micile mele călătorii zilnice sunt şi o sursă foarte bună de ştiri.
La ieşirea din satul Rubleniţa, tot mai multe maşini îl avertizează tradiţional pe şofer de existenţa unui echipaj de poliţie. Conducătorul auto, un tânăr de vreo 20 de ani mă întreabă dacă am permis de conducere. Îi spun că da, dar l-am lăsat acasă, iar el îmi zice că ştie bine toate regulile de circulaţie, doar că... nu şi-a făcut permis. Trece pe lângă echipajul de poliţie fără a fi oprit.
Ajung la redacţie. Redactez un articol pentru ziarul „Observatorul de Nord” despre un tânăr care a absolvit Facultatea de Finanțe și Bănci la ASEM, şi după patru ani petrecuţi în Spania a investit banii într-o fermă de capre. Aleg câteva fotografii mai reuşite şi le trimit machetatorului. Mă uit cu un ochi şi peste versiunea în limba rusă a textelor scrise de mine...
Spre seară revin acasă cu microbuzul Chişinău-Otaci. Mi-a spus o cumnată că a văzut un grup de arheologi care iau masa în sat şi care au mai fost şi în alţi ani.
Temă bună pentru reportaj, aşa că-l telefonez pe istoricul Sergiu Musteaţă să văd dacă ştie despre ce este vorba. Îmi spune că o echipă de la Universitatea de Stat din Moldova se află la Sobari, dar totodată aflu că şi el împreună cu alţi arheologi a venit la cetate să continue săpăturile. Stabilim o întâlnire ca să aflu mai multe detalii, după care-i dau apă căţeluşei noastre. De când stăm în sat avem şi noi două patrupede ca tot omul gospodar, o căpriţă şi de vreo două săptămâni o căţeluşă...
Miercuri
După ce-l lăsăm pe Augustin la grădiniţă mergem cu Ilenuţa, soţia şi fiica Sănduţa la Soroca. Avem de rezolvat unele chestiuni, iar nepoţica va rămâne între timp cu bunica din Soroca.
De când am revenit din Chişinău cu traiul acasă, bunicile ne ajută şi stau cu copiii atunci când avem nevoie, spre bucuria noastră dar şi a lor, mai ales că au posibilitatea să-şi vadă mult mai des nepoţii decât am fi ramas noiin capitală.
Prin Soroca mai schimb o vorbă cu unul, cu altul, fiind oraş micuţ este aproape imposibil să mergi pe stradă fără să întâlneşti cel puţin un cunoscut. Unii mă întreabă dacă ştiu mai multe despre planurile politicienilor de sus şi de la noi. În timp ce mulţi aşteaptă limpezirea apelor în „băltoaca” politică din capitală, nici la noi nu este încă totul limpede. Preşedintele raionului şi un vicepreşedinte au fost aleşi, dar se pare că vom avea iarăşi trei vicepreşedinţi ca altădată când nu se ajungeau voturi pentru alegereaadministratiei locale. Păcat că funcţiile sunt monedă de schimb în negocieri.
Aflu că în oraş a venit circul, trebuie să trec neapărat pe la ei să văd când vor avea loc reprezentaţiile. La redacţia verific textul interviului pe care l-am făcut cu membrii coralei „Divinitate” din Soroca, un colectiv al cărui muzică divină îmi place să o ascult. Iar spre seară mă îndrept ca de obicei spre casă, dar mai întâicumpar un harbuz de la marginea oraşului.
Joi
Astăzi ambii copii rămân cu mămica acasă, iar tăticul iarăşi pleacă în oraş :-)... căci astăzi ziarul în versiunea sa electronică trebuie trimis la tipografie.
Mă întâlnesc cu domnul Nicolae Bulat, directorul Muzeului de istorie şi etnografie, şi vorbim despre săpăturile arheologice din preajma cetăţii. Îmi recomandă să vorbesc cu arheologul Adrian Andrei Rusu din Cluj care se află şi el la cetate. Mă pornesc într-acolo.
Soroca fiind un oraş mic, este de ajuns maxim vreo jumătate de oră pentru a ajunge pe jos din centru în orice colţ al urbei, cu excepţia părţii din deal. Între timp trec pe lângă circul care şi-a instalat cortul în spatele Casei de Cultură, unde aflu că reprezentaţiile vor avea loc sâmbătă şi duminică, iar preţurile încep de la 60 de lei şi ajung până la 120 lei.
După care îmi continuu drumul pe cheiul Nistrului. Ce frumuseţe s-ar putea face din acest chei, să fie doar dorinţă, căci bani pentru toate se găsesc. Mi-ar plăcea ca acesta să fie pavat şi redat în totalitate pietonilor. Ar fi bine dacă de la intrarea în oraş, din locul unde încep scările spre „Lumânarea Recunoştinţei” şi până la cetate ar merge pe malul Nistrului un tramvai tras de cai. Sau măcar o caretă. Ar fi o atracţie pentru localnici şi turişti. Aş vrea să văd pe Nistru şi vreo şalupă sau câţiva barcagii care să-i plimbe pe doritori. Şi încă multe lucruri bune pot fi făcute în cel mai frumos orăşel din lume ca să fie şi mai frumos.
Ajung la cetate, unde mă reîntâlnesc cu profesorul Ion Tentiuc şi oaspetele din Cluj, însoţiţi de un grup de studenţi. Adrian Andrei Rusu, arheolog şi un bun cunoscător al perioadei medievale româneşti îmi povesteşte despre impresiile pe care i le-a lăsat Cetatea Soroca, unde a venit pentru prima dată. Între timp îmi atrage atenţia la multe lucruri care au fost făcute în timpul restaurării Cetăţii, care în opinia sa, a fost făcută în pripă şi cu multe lacune. Am realizat un interviu cu cercetătorul, pe care urmează să-l public în ziar. Îmi fac planuri pentruvineri, voi parcurge un itinerar mai maricel, din Soroca la Criuleni, după care la Sângerei şi apoi la Drochia.
Vineri
M-am trezit pe la 6 si un sfert, deoarece la 7 urma deja sa ma pornesc intr-o calatorie prin tarisoara noastra. Vorbim cu condrumetii mei despre situatia politica din tara. Concluzionam ca inaintarea la functia de prim-ministru a doamnei Maia Sandu pare a fi o solutie onorabila pentru Alianta. Dar va fi libera ea in actiuni, se intreaba si ma intreaba un prieten. Daca nu va face macar acest Guvern ordine si schimbari radicale, cetatenii si asa dezamagiti in Aliante, isi pot lua lumea-n cap.
Trecem peste Raut la Orhei, ce rau mare si frumos ar fi fost pe timpuri, iar acum a ramas doar un paraias. In ultimii ani au cam secat si cateva dintre izvoarele sale din Rediul Mare. Trecem prin preajma drumului ce duce spre Orheiul Vechi si-mi aduc aminte ca acum doi ani am fost aici cu Maestrul Vladimir Besleaga si am realizat un reportaj pentru matinalul „Prima oră”. Scriitorul m-a impresionat prin vorba si spiritul sau descatusat. Apropo, maine este ziua sa de nastere, il voi suna neaparat.