Mulți moldoveni au trăit o stare de însuflețire și speranță în zilele în care doamna Maia Sandu, ministra în exercițiu a Educației, a fost nominalizată de către PLDM pentru funcția de premier. Această alegere a fost interpretată ca un gest de demnitate și chiar de frondă din partea liberal-democraților în raport cu partenerii lor de alianță care – după cum se știe – au făcut diverse presiuni pe durata negocierilor. Din schema de repartiție a ministerelor, anunțată în mod paradoxal înaintea nominalizării primului-ministru, se vedea limpede că partidul care a cedat mai mult a fost PLDM.
Reformista, intransigenta Maia Sandu trebuia să capitalizeze o imagine pozitivă pentru un partid aflat în scădere, unul care în mod semnificativ a pierdut un deputat chiar în timpul negocierilor. Numirea Maiei Sandu era un atu și pentru întreaga alianță, tot mai contestată de societate și de opoziție. Dar, mai ales, Maia Sandu-premier era un câștig pentru Republica Moldova, care are urgentă nevoie de finanțare externă pentru a nu intra complet în incapacitate de plată.
Ei bine, după ce s-a discutat atât de mult despre șansa acestei numiri, despre faptul că partidele proeuropene ar trebui în sfârșit să treacă la un program de reforme pe care l-au tot amânat, a venit șirul de critici și declarații supărate din partea partenerilor de alianță ai PLDM, prin care se sugera că Maia Sandu nu este dorită, că le creează probleme.
A excelat ca de fiecare dată, printr-un limbaj frust și umoral, liderul PL, Mihai Ghimpu, care s-a făcut într-un fel și port-vocea Partidului Democrat, acuzând-o pe candidata Maia Sandu că are o părere prea bună despre ea însăși, că nu poate fi mai „deșteaptă” decât ei, liderii alianței, că vine cu pretenții inimaginabile – demiterea procurorului general și a guvernatorului Băncii Naționale –, când de fapt un prim-ministru este doar o „piesă” din angrenaj, o figură palidă care se cuvine să execute ceea ce îi spun șefii de partid. Maia Sandu n-a mai ajuns să discute cu reprezentanții PD-ului, desemnarea ei oficială ca premier de către președintele Timofti a fost amânată câteva zile fără nicio explicație, iar luni, 27 iulie, Vlad Filat a anunțat că noul candidat al PLDM la funcția de prim-ministru este Valeriu Streleț. Această propunere n-a mai întâmpinat nicio rezistență din partea colegilor de alianță. Ba mai mult, Lupu, Ghimpu și niscaiva colegi „din umbră” au oftat ușurați.
Și pentru ca farsa să fie jucată până la capăt, aflăm din vorbele aceluiași Mihai Ghimpu că vinovată de acest insucces este însăși Maia Sandu. „Dacă dorea să fie premier, astăzi era premier!”, a spus președintele PL. Cu asta ni s-a dat de înțeles că Maia Sandu trebuia să-și afișeze docilitatea față de liderii de partid, eventual să-și ceară scuze pentru declarațiile sale anterioare despre Republica Moldova – „statul captiv”, subordonat oligarhilor. Și să nu o mai facă pe moralista, afirmând că nu poți cere, tu – guvern, tu – parlament, populației să suporte alte privațiuni, în cadrul unor măsuri de austeritate, până când politicienii primii nu-și vor schimba comportamentul, până când vinovații de furtul din bănci și cei responsabili de supravegherea și buna funcționare a acestui sistem nu vor plăti pentru incompetența sau complicitatea lor.
Formarea noului guvern a servit ca un revelator al felului cum se face politică în Moldova, pe ce „principii” și pe ce „valori”. Partidul Democrat și Partidul Liberal n-au vrut-o premier pe Maia Sandu – o persoană curajoasă, independentă, care promitea să înceapă reforme autentice în Moldova și să deblocheze finanțarea externă. Se poate spune că în urma acestui refuz, PD și PL și-au dat arama pe față, iar electoratul s-a eliberat complet de iluzii în ce privește agenda acestor politicieni, dincolo de frazeologia lor populistă. PLDM, pe de altă parte, a ratat ocazia unei revigorări, unei relansări ca partid cu adevărat pro-european și pro-atlantist, după mai multe scandaluri la vârf care i-au măcinat reputația.
Șocul acestei răsturnări de situație a fost foarte mare și a dezamăgit electoratul democratic și pro-european din Moldova, astfel încât Vlad Filat a simțit nevoia să-și justifice cumva „răzgândirea”. A spus că îi pare rău că propunerea inițială a PLDM, Maia Sandu, nu a întrunit consensul partenerilor de alianță, Partidul Democrat și Partidul Liberal, și i-a urat colegei sale să rămână la fel de principială cum a fost întotdeauna.
Doar că lăudând principialitatea și integritatea Maiei Sandu, pe care până la un punct a susținut-o, Vlad Filat ar trebui să răspundă la întrebarea: ce a făcut cu propria principialitate? Nu i-a mai fost necesară, nu și-o mai putea permite? De ce a renunțat să lupte pentru Maia Sandu, să lupte pentru noi?... La fel de scandaloasă în aceste săptămâni de negocieri tensionate, cum bine au remarcat unii comentatori, a fost și neimplicarea președintelui Nicolae Timofti. Omul care trebuia să fie principalul moderator politic al acestei situații – șeful statului – a lipsit complet din peisaj.
Constatăm cu regret, de asemenea, și dispariția lui Dorin Chirtoacă din prim-planul luărilor de atitudine cu privire la viitorul premier. Votat într-un context dramatic, cu doar o lună în urmă, pentru un al treilea mandat la primăria capitalei, și considerat un politician-redută în fața ofensivei forțelor pro-rusești, Dorin Chirtoacă nu a scos niciun cuvânt în aceste ultime zile în care s-a dat bătălia pentru Maia Sandu – prim-ministru. Tăcerea lui Dorin Chirtoacă i-a subminat afirmațiile de mai înainte despre afinitățile sale de viziune reformistă cu doamna Sandu.
Te întrebi uneori, în pofida indignării care te cuprinde pe seama defectelor noastre naționale, dacă merităm să fim mereu trași în jos, ca popor, pe scara evoluției intelectuale și democratice. „Un prim-ministru bun trebuie să fie un om liber”, spunea Maia Sandu într-un interviu publicat acum două săptămâni într-un ziar de la Chișinău. Și să acționeze, aș adăuga la rându-mi, potrivit convingerilor sale de cetățean și om politic... Din păcate, această rigoare etică nu este acceptată încă la noi. Or, până nu vom înțelege că libertatea și adevărul nu pot fi negociate, lucrurile în Moldova vor degenera în continuare. Și toamna scadențelor este foarte aproape.
