Se spune că pe Victor Ponta l-a aruncat în mijlocul haitei de conducere chiar Ion Iliescu pe care nu-l mai ţin colţii ca pe vremuri să-şi termine singur tovarăşii de drum. L-a înfierat „de la tribună” spunând că e foarte supărat pe el că nu s-a consultat cu el în legătură cu decizia de a se retrage din fruntea partidului, aşa că l-a votat pe Liviu Dragnea ca preşedinte interimar. Pe Victor Ponta l-a aruncat la lupi. S-au săturat cu toţii, pentru o vreme, chiar dacă unii grăbiţi şi-au rupt caninii în implanturile metalice din genunchii fostului şef. Acum aşteaptă congresul din toamnă când se anunţă un praznic şi mai mare.
Procesul de substituire al lui Victor Ponta este aproape încheiat. Liviu Dragnea l-a îngropat deja în trecut cu perfectul său simplu, oltenesc. „După demisia lui Victor Ponta, spune vechiul nou lider, s-a simţit nevoia ca partidul să fie resuscitat, să fie repus în funcţiune.” Un mic exerciţiu retoric şi zece ambiguităţi, semn că Liviu Dragnea are stofă de mare lider. După cum se ştie, Victor Ponta nu şi-a dat demisia, ci doar s-a autosuspendat până-şi clarifică dosarele însă, pentru că sunt multe, concediul medical ar putea fi prelungit de alte concedii penale. Bolboroseşte ceva despre dosare politice, despre persecuţia serviciilor pe care le tot ghiftuieşte cu rectificări bugetare, să nu-l mai muşte de mâini că-i trebuie fineţe să uşureze buzunarele bugetare de bani. Pretinde că inculparea lui şi sechestrul averii sunt o stratagemă ca să netezească drumul spre guvernare al liberalilor iar scenariul ar fi pus la cale la Cotroceni. Se simte chiar o undă de regret faţă de pactul de coabitare pe care Klaus Iohannis nu l-a prelungit.
Pentru Victor Ponta fuga a fost o strategie de viaţă. Pe când era în ultimul an de liceu a fugit la Paris, gonit, spune el, de atmosfera tulbure a României postrevoluţionare. La Paris şi-a luat bacalaureatul în viaţă boemă. Când a revenit era un om schimbat: l-a reevaluat pe Ion Iliescu şi a devenit copilul de suflet al lui Adrian Năstase. Pus şi astăzi pe fugă de atmosfera tulbure şi lupii tineri din partid, Victor Ponta promite că, până la congresul din noiembrie, îşi va clarifica situaţia juridică şi se va putea pune din nou în capul mesei. Până atunci alternează creativ concediile medicale cu cele de odihnă. Camarazii lui vor să-l scoată la pensie pentru că strică imaginea tinerească a partidului cu cârjele lui. Oricum, pentru partidul lui care subminează deja sistemul penitenciar din interior motivul demisiei nu este dosarul penal, ci faptul că este considerat imatur pentru pregătirea alegerilor din 2016.
De ce i-ar speria posibila corupţie a şefului? La urma-urmei toţi liderii partidului sunt amestecaţi într-un dosar penal de corupţie sau crimă. Toţi consideră că e normal ca marmura statuilor de partid să fie pătată de noroi. Este foarte probabil ca, dacă se ajunge la judecarea Revoluţiei din decembrie şi a mineriadelor, Ion Iliescu să redevină coleg cu Alexandru Vişinescu, ca pe vremea când semnau pe aceleaşi ştate de plată în instituţii comuniste de grad zero. Vişinescu a fost condamnat la închisoare ca torţionar şi ucigaş plătit în cadrul sistemului pe care Ion Iliescu continuă să-l reprezinte în libertate. Ion Iliescu îşi şterge încă mâinile pe steagul roşu de sângele celor morţi în decembrie 1989 şi în mineriade. A devenit un tic verbal pentru el că partidul are nevoie de sânge tânăr.
În ceea ce-l priveşte, Adrian Năstase, ilegalist de lux al partidului, tot la beci trage. El a strâns în jurul lui miniştri din cabinetul Ponta la redeschiderea peşterii Ialomicioara. Au profitat de mediu carstic să li nu se simtă mirosul sulfuros. Distracţie mare. S-au cântat marşuri triumfale şi s-au ciocnit pahare cu şampanie acolo, în subteran, ca dovadă că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Şi mai mult ca orice, după cum se spune, au pus ţara la cale, inspiraţi de mirosul de beci. E greu de crezut că au discutat despre fauna peşterii, ci mai degrabă despre cât de mult vor fi influenţate alegerile de anul viitor de congresul din toamnă.
Sunt tot mai puţini cei care vor să-l lase pe Victor Ponta să revină pe caii cei mari. Greii partidului au aflat deja de la cadrele de nădejde plantate pe posturi prin parchete că se mai pregătesc nişte dosare. De altfel, viaţa politică din PSD este o muză perfectă pentru lupta anticorupţie, iar activitatea premierului un izvor nesecat de subiecte. Unul dintre ele, se zvoneşte, ar fi legat de referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu. Din acelaşi motiv a fost condamnat cu suspendare Liviu Dragnea, semn că referendumul garantează extincţia în masă a dinozaurilor din partid. Optimismul lui Victor Ponta stârneşte râsete în vestiarele partidului. E greu de crezut că premierul va mai însemna ceva după vacanţa în Miami pentru un partid cu mari deficienţe de memorie. În pozele pe care le pune pe pagina sa de socializare are o privire de transfug. Uitarea este singura moţiune de neîncredere care-l poate înlătura definitiv pe fostul şef al partidului majoritar.
Liviu Dragnea se vede deja lider maxim cu normă întreagă şi faptul că vorbeşte acum despre resuscitarea partidului e un fel de a spune că vrea să scoată partidul din coma în care l-a băgat Victor Ponta. Coma e cea care ar justifica, probabil, relaţia disfuncţională cu partenerii, voturile contradictorii din parlament, diversele dezertări şi majoritatea tot mai subţire care e pe punctul să plesnească la reluarea votului pentru Codul Fiscal respins de preşedinte.
De asemenea, trebuie să regrupeze partidul şi, implicit, guvernul, pentru a contracara activitatea viitorului Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, care a criticat deja cu limba sa de lemn preţios deciziile guvernului, acuzându-l pe Victor Ponta de populism electoral. Noua instituţie, care are autoritate asupra Băncii Naţionale, a Autorităţii de supraveghere fiscală şi a guvernului, creşte tensiunea arterială în partid şi accentuează până la grotesc ambiguităţile instituţionale. Mulţi consideră, pe bună dreptate, că hotărârea este anticonstituţională, pentru că paralizează una dintre puterile în stat, guvernul controlat de adversarii politici ai preşedintelui. Proiectul a fost aprobat de Gabriel Oprea, cel mai nou prieten al lui Klaus Iohannis, şi ar putea să fi pus în practică în scurtă vreme. S-ar părea că partidul nu-l vede capabil pe Victor Ponta să-şi ducă în cârcă şi dosarele, şi războiul asimetric cu noua instituţie. Cu Codul fiscal respins şi comisia lui Mugur Isărescu pe cap, posibilitatea ca guvernul să jongleze cum vrea cu banii bugetari, spre deliciul şi efemera satisfacţie a electoratului pare tot mai îndepărtată. Guvernul e pe punctul să sărăcească, la fel şi premierul Ponta care trebuie să trăiască acum cu banii de salariu. Este tot mai evident că motivul pentru care a fost exclus din clubul exclusivist al partidului este că i-au fost îngheţaţi banii guvernamentali şi personali în bănci. Pentru aristocraţia roşie PSD sărăcia este doar un subiect electoral. Un premier sărac al unui partid care ocupă lejer primele locuri în topul celor mai bogaţi politicieni este o contradicţie în termeni care luxează logica de partid. Într-un partid care preţuieşte valoarea, ce ar mai putea însemna Victor Ponta cu conturile sale poprite?
Aşa că şampania băută pe Facebook de Victor Ponta pentru a marca trei ani de la referendumul împotriva lui Traian Băsescu este seacă. De fapt, de la un an la altul această sărbătoare se transformă într-o comemorare. Cei doi lideri de-atunci, ambii dornici să ajungă la Cotroceni, să se bucure cât de puţin de confortul fotoliului domnesc, au dispărut sau sunt e punctul s-o facă. Mai mult chiar, Crin Antonescu, primul dispărut, substituit la şefia partidului după o retragere inexplicabilă şi neexplicată, îi recomandă fostului său tovarăş de drum să demisioneze de la guvern. Oricum, e posibil ca bomba cu ceas a dosarelor să se declanşeze până în toamnă. Nu-şi mai înţelege fostul partener. Uneori, pare un om puternic, susţine fostul lider PNL, alteori are „mişcări de neînţeles”.
Mai dulce e şampania lui Traian Băsescu. Jurnaliştii săi preferaţi organizează, seară de seară, câte o clacă televizată, iar fostul preşedinte este sufletul petrecerii. Deunăzi a spus într-o doară că l-a prins şi pe el fiorul memorialistic şi că, deşi nu se pricepe la scris, s-a apucat să-şi dicteze amintirile prezidenţiale. E posibil să-l fi stimulat performanţele foştilor săi colaboratori. Oricum, spune că, până în primăvara viitoare, va da gata volumul care va fi scurt să nu plictisească, să-l poată citi şi oameni ca el. Promite că va spune adevărul sută la sută şi că-i va supăra astfel pe mulţi, „însă nu pe toţi”. Este o promisiune enigmatică pentru că Traian Băsescu a dovedit, mai mult ca oricine, că adevărul este doar o chestiune de perspectivă şi dispoziţie personală. Pe de altă parte, nu se ştie pe cine a rămas să mai supere fostul preşedinte. Poate pe procurorii anticorupţie care, deocamdată, ţin sub cheie dosarele în care este pomenit numele lui.
Au mai rămas doar cei care au votat, vreo opt milioane de oameni, să sărbătorească trei ani de la referendum. Însă artificiile şi torţele festive cresc temperatura la nivelul străzii şi mulţi stau azi la umbră, urmărind cum se iau la fugă cel care a fost preşedinte zece ani, cel care a fost preşedinte o lună şi cel care nu va fi niciodată.
