Luna trecută ANRE a scumpit gazul cu 15% și curentul cu 30%, înfuriindu-i pe mulți moldoveni, dar atrăgându-și laudele Comunității Energetice Europene, o structură a UE la care Moldova este asociată. Partenerii europeni au spus că scumpirile au fost necesare, dacă era să fie evitată o criză energetică, pe fondul deprecierii leului. Scumpirea gazelor, însă, pare acum în pericol – fiind pusă sub semnul întrebării de noul guvern al lui Valeriu Streleț.
După o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, la care a fost invitat şi şeful agenţiei care a operat majorarea, directorul ANRE Sergiu Ciobanu, premierul Valeriu Streleţ a anunţat că acestuia i s-a recomandat să-şi convoace colegii şi să revadă tariful pentru gazele naturale:
„Am discutat acest subiect şi chiar s-a formulat o recomandare categorică privind revizuirea deciziei de majorare a tarifului pentru gazele naturale. Am semnat și eu o dispoziție la adresa Ministerului Economiei de a face niște calcule. Şi am adresat o scrisoare cu recomandarea a a revedea tariful ANRE-ului. ”
În debutul şedinţei cabinetului său, Valeriu Streleţ a făcut o declaraţie mai aspră, sugerând că această majorare nu putea fi operată fără abateri de la norma legală, în condiţiile în care preţul de achiziţie a scăzut constant de la începutul anului:
„În trimestrul II preţul a fost de 254, acum e 214, iar în trimestrul IV se estimează a fi un preţ de 204 de dolari pentru 1000 de metri cubi. Nu poate fi justificată o majorare. Trebuie să vedem unde sunt abateri de la normele legale și regulamentele în vigoare.”
Anterior, şi mulţi experţi au spus că majorarea tarifului la gaze este nejustificată în condiţiile în care preţul de achiziţie este în continuă scădere. Numai că o parte din vina pentru admiterea acestei majorări ar fi pe umerii parlamentarilor, care au adoptat un amendament prin care au pus pe umerii consumatorilor costurile tranzitului de gaze ce anterior ar fi fost suportate de furnizor. Cel care a iniţiat modificarea e fostul coleg de partid şi de parlament al lui Valeriu Streleţ, Simion Furdui, ex-director al companiei Moldovagaz. Este o afirmaţie făcută bunăoară de un fost director al ANRE, Victor Parlicov, dar confirmată într-un interviu cu Europa Liberă şi de actualul director ANRE, Sergiu Ciobanu.
La rândul său, ANRE este acuzată de fostul său director Victor Parlicov că ar fi introdus în tariful la gaze cheltuieli nejustificate, care au dus și ele la majorarea acestuia.
Directorul ANRE Sergiu Ciobanu nu a dat curs solicitării noastre de a comenta fluxul de recomandări şi critici cu care se confruntă.
El a admis totuşi că agenţia sa ar putea reexamina tariful la gaze.
După majorarea tarifelor la curent şi gaze, şi furnizorul de apă din Chişinău a expediat la ANRE o cerere de majorare a tarifului, prin ce şi-a atras criticile primarului de Chişinău, care a ameninţat compania din subordinea sa cu un audit al pierderilor de reţea. La fel, şi producătorii de pâine au spus că vor majora preţurile.