În vizita lui săptămânală la biroul Europei Libere din Chișinău, istoricul Gheorghe Cojocaru a stat de vorbă cu Vasile Botnaru despre aniversarea înființării OSCE, sau mai precis a precursorului ei, numit Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Gheorghe Cojocaru: „Cu 40 de ani în urmă la Helsinki 33 de state europene, atât din tabăra occidentală, cât și din blocul estic, la care se adăugau Statele Unite ale Americii și Canada, semnau Acordurile de la Helsinki ale Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, considerate a fi cel mai mare succes al diplomației destinderii din epoca postbelică.
Dacă, prin semnarea Actului Final de la Helsinki, Uniunea Sovietică a lui Leonid Brejnev își vedea asigurată legitimitatea frontierelor trasate după cel de-al Doilea Război Mondial, Occidentul reușea pentru prima dată să impună Moscovei și sateliților ei un set de principii și standarde democratice în sfera drepturilor omului.
Totodată, fondând Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, cele două tabere adverse își puneau la dispoziție un mecanism care să le asigure posibilitatea dialogului, în condițiile unor profunde divergențe ideologice.”
Europa Liberă: Deci, vorbim despre precursorul OSCE de astăzi, pe timpuri era o mare performanţă. Această Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare s-a convocat după 30 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dar în plin Război Rece. Cum s-a ajuns la această performanţă, care a fost semnarea Actului Final de la Helsinki?
Gheorghe Cojocaru: „Ideea unei structuri internaționale menite să vegheze asupra cadrului pan-european de securitate datează de prin 1954, aparținând de inițiativele lui Nikita Hrușciov, liderul sovietic de atunci, privind dezarmarea mondială. Uniunea Sovietică urmărea, prin propunerea unui nou organism de securitate pan-european, slăbirea și chiar contracararea influenței Organizației Atlanticului de Nord.
Tocmai din acest motiv, inițiativa sa nu va avea ecoul scontat, iar după formarea Tratatului de la Varșovia în 1955 și, în special, după înăbușirea în sânge a Revoluției maghiare din 1956 sau după criza Berlinului din 1961, lumea trăia deja în condițiile unui adevărat război rece. O revenire treptată asupra acestei inițiative se va produce începând cu a doua jumătate a anilor ’60 ai secolului trecut și, mai ales, în contextul ce a urmat invadării Cehoslovaciei în 1968. Cursul de Ostpolitik al cancelarului vest-german Willy Brandt de recunoaștere a Germaniei Democratice, a frontierelor cu Polonia și de încălzire a relațiilor cu Uniunea Sovietică deschidea calea spre o înțelegere la scară europeană.”
Europa Liberă: Marea punte de la Helsinki sau aranjamentul de la Helsinki conținea așa-numitele „coșuri”, adică compartimente pe diverse probleme: probleme politice și de securitate, economice și, mai ales, în domeniul drepturilor omului, un punct vulnerabil al lagărului socialist. Care din aceste paliere au jucat cel mai important rol în evoluția ulterioară a Europei?
Gheorghe Cojocaru: „Mai curând, cel de-al treilea „coș”, acesta fiind termenul care se utilizează cu referire la aceste trei seturi mari de probleme aflate în discuţia Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cel de-al treilea „coş” în problema libertăților fundamentale ale omului, care impunea anumite cerințe și standarde țărilor blocului sovietic, nevoite să se confrunte tot mai serios cu mișcarea activiștilor pentru drepturile omului și cu dizidența anti-comunistă.
Lupta pentru drepturile omului și presiunea Occidentului asupra lagărului socialist de a se conforma Acordurilor de la Helsinki în acest domeniu au avut un rol important în șubrezirea și apoi dezintegrarea blocului estic și a Uniunii Sovietice înseși.”
Europa Liberă: Republica Moldova este printre țările membre ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Lumea cunoaşte că Republica Moldova este şi beneficiară a atenţiei şi finanţărilor acordate de această organizaţie, în primul rând, în legătură cu reglementarea transnistreană, dar nu numai. Mulţi petiţionari, când au probleme legate de drepturile omului, ştiu să ajungă şi la sediul OSCE. Ce rol are astăzi OSCE în Republica Moldova, la părerea dumneavoastră?
Gheorghe Cojocaru: „Da, într-adevăr, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, acesta este numele actual al fostei Conferinţe pentru Securitate şi Cooperare în Europa, acest organism este astăzi o structură internațională care, conform misiunii sale, veghează asupra respectării standardelor în materie electorală, ca și în sfera drepturilor omului, și care și-a asumat responsabilități importante în ceea ce privește menținerea stabilității cadrului de securitate european și stingerea conflictelor înghețate din spațiul post-sovietic.
Din această perspectivă, putem spune că deja mai bine de două decenii, OSCE este prezent în formatul de negocieri al conflictului transnistrean, depunând eforturi constante, în vederea reglementării acestui diferend și democratizării vieții publice din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Este OSCE un teren de competiţie între Occident şi Estul de astăzi?
Gheorghe Cojocaru: „Cu siguranţă, OSCE a fost şi este un teren de competiţie între Est şi Vest. Aceste rivalităţi se fac prezente şi în activitatea curentă. Cu părere de rău, trebuie să constatăm că deciziile care se iau, între care şi cele cu privire la Republica Moldova, deseori sunt supuse acestei presiuni.”
Europa Liberă: Aceasta şi pentru că marele cotizant este Rusia?
Gheorghe Cojocaru: „Categoric. Rusia întreţine, din punct de vedere financiar, o bună parte din bugetul OSCE, dar se fac jocuri şi, în acest context al rivalităţilor, nu întotdeauna Chişinăul reuşeşte să-şi promoveze interesele proprii.”