Linkuri accesibilitate

Situația din Macedonia și fluxul de emigranți în drum spre Europa centrală


Până duminică seara, aproximativ 5000 de refugiați ajunseseră la granița cu Serbia.

Mii de refugiați din Siria și alte zone de conflict din Orientul Mijlociu și-au reluat călătoria prin Macedonia în drum spre țările bogate din nordul și vestul Uniunii Europene, după ce autoritățile macedonene depășite de situație au renunțat la încercările de a-i opri la granița cu Grecia.

Macedonia a renunțat la încercările de a-i împiedica pe refugiați să intre în țară dinspre Grecia, după ce mii de oameni ținuți două nopți sub cerul liber, în ploaie, pe fâșia de frontieră au forțat trecerea peste graniță, duminică, la un punct de frontieră și de-a dreptul prin câmp.

Forțele de securitate desfășurate joi seara la punctul de trecere din apropiere de orașul Gevgelija, unde granița a fost practic sigilată cu sârmă ghimpată, au fost depășite de situație și n-au mai folosit, ca vineri, gaze paralizante împotriva refugiaților.

Refugiați forțează trecerea la frontiera macedo-greacă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:20 0:00

Autoritățile macedonene au schimbat tactica și au pus la dispoziția emigranților autobuze și trenuri spre Serbia, de unde aceștia pleacă de obicei mai departe spre Ungaria și apoi spre țările bogate ale Uniunii Europene unde au rude sau vor să se stabilească. Guvernul macedonean a spus că are situația din nou sub control.

„Situația este sub control”, le-a spus jurnaliștilor în orașul de Gevgelija de la granița cu Grecia ministrul macedonean al apărării Zoran Jolevski. „Am reușit să stabilim o procedură de înregistrare a emigranților ca să poată călători mai departe spre nord”.

Până duminică seara, aproximativ 5000 de refugiați ajunseseră la granița cu Serbia, unde autoritățile sârbe îi primesc la un centrul special de înregistrare.

„Ne așteptăm că valul va rămâne la fel de mare în următoarele o zi două”, a spus ministrul apărării sârb, Bratislav Gasic, la un centru de recepție a emigranților aflați în trecere. Centrul a fost creat în orașul Presevo, Serbia părând mai pregătită decât Macedonia să facă față valului mare. „Poliția lucrează în trei schimburi iar documentele sunt întocmite fără întrerupere, 24 de ore din 24”, a spus Gasic.

Fluxul de emigranți și-a reluat așadar cursul neabătut. Din insulele sudice grecești unde ajung inițial, Grecia continuă să-i aducă cu vaporul în portul nordic Salonic, iar de acolo cu autobuze speciale spre granița macedoneană.

Agenția Reuters scrie că traficanții au huzurit vara aceasta, când tot mai mulți oameni s-au hotărât să părăsească Afganistanul, Siria și alte zone de conflict din Orientul Mijlociu măcinate de conflict și violențe.

Mulți, pornesc în călătorii periculoase peste Mediterană spre țările sudice ale Uniunii Europene. Un număr record de 50 de mii de emigranți au intrat în Grecia pe mare din Turcia numai în luna iunie. Dar țările nordice și vestice mai înstărite sunt de obicei destinația finală. În Germania, autoritățile așteaptă în acest an un număr record de 750 de miii de solicitanți de azil.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG