În România 23 august este o dată cu semnificații multiple: comuniștii sărbătoreau ieșirea din Alianța cu Hitler și Puterile Centrale, trecerea de partea Aliaților și deschiderea drumului spre socialism (23 august 1944); în ultimii ani se comemorează Pactul de neagresiune semnat în 1939 de ministrul de Externe sovietic Viaceslav Molotov și omologul său german Joachim von Ribbentrop în prezența lui Stalin, iar mulți lideri români, care i-au citit doar pe istoricii patrioți, consideră că acest Pact este în totalitate responsabil pentru pierderea Basarabiei.
Din 2011, însă, 23 august este Ziua comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.
Mai atent la subtilitățile istorice sau poate doar mai precaut, președintele Klaus Iohannis a preferat cu această ocazie să vorbească despre „victimele regimurilor totalitare”, despre faptul că România și-a asumat odată cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, valorile „democratice” și că, în numele acestor valori, românii au obligația să „condamne” și să „respingă” ceea ce este „greșit și nedemn în trecutul recent” al țării.
Iohannis spune că „semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov la 23 august 1939 reprezintă un moment tragic pentru națiunea română și o bornă cinică în istoria secolului 20” și că „disprețul față de valoarea sacră a ființei umane a făcut posibilă existența unor regimuri criminale care au secerat viețile a sute de mii de oameni nevinovați”.
Spre deosebire de Traian Băsescu, fostul președinte, care în 2009 refuza să semneze Tratul de frontieră cu Republica Moldova, sub pretextul că acest lucru l-ar face pe șeful statului român partener al lui Ribbentrop și Molotov, Iohannis nu aduce deloc în discuție chestiunea Basarabiei. Pentru Klaus Iohannis, efectele alianței dintre cele două mari rele ale secolului trecut: fascismul și comunismul sunt mai importante, decât disputele istorice. De aceea susține tranșant că „victimele politicilor de exterminare inițiate și coordonate de regimurile național-legionar, antonescian și comunist nu trebuie negate, uitate sau minimizate, ci trebuie onorate și amintite”.
Odată cu acest enunț, președintele ar vrea probabil să pună punct și disputelor legate de noua Lege „antilegionară” (Legea 217/2015) privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, care a stârnit mânia multor intelectuali din zona de dreapta, supărați că în interiorul acestei legi nu apare cuvântul „comunism”. Dezbaterea a ajuns atât de departe încât unii comentatori au spus că recenta lege, care de altfel nu face, decât să aducă la zi vechea legislație, i-ar putea împiedica pe istorici sau pe editori să publice texte despre personaje celebre care au avut legături cu Mișcarea Legionară sau cu guvernarea Antonescu. Nu există niciunde, însă, în textul legii vreo prevedere legată de „cenzura” pe care o invocă o parte a inteligentiei românești, indignată că Holocaustul și Gulagul n-ar fi pe picior de egalitate.
Legea a fost promulagată de președintele Klaus Iohannis, care încearcă să se așeze între cele două tabere: susținătorii legii antilegionari și acuzatorii ei, cei care nu înțeleg, după cum și scria istoricul Mihai Maci (în analiza Proba adevărului, care se poate citi aici) că „a transforma fiecare groapă comună a lumii comuniste în „genocid” nu spune mai mult despre crimele lui Stalin, dar riscă să spună mai puțin despre cele ale lui Hitler”. Prin declarațiile legate de semnificația zilei de 23 august, Klaus Iohannis se așează încă o dată de partea celor care consideră această lege utilă.
