Câteva date istorice de la sfârșitul lunii august separă partidele moldovene, dar și printre istorici se mențin interpretările diferite.
În luna august, la o distanță de numai câteva zile, cetățenii moldoveni sunt îndemnați să participe la consemnarea unor evenimente istorice total diferite, unele chiar contradictorii prin definiție.
Unii au comemorat, la 23 august, 76 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, a cărui consecință a fost ocuparea de către sovietici a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.
A urmat 24 august, zi în care o altă parte a societății au serbat eliberarea de sub ocupația fascistă, subliniindu-se în mod deliberat participarea României la coaliția hitleristă. Aceeaşi dată pentru alţi cetăţeni înseamnă o a doua ocupare a Basarabiei de către sovietici.
Peste două zile încep sărbătorile naționale ale statului Republica Moldova. Şi cu ce rămâne cetățeanul obișnuit? Nu există prea multe contradicții?
Istoricul Virgil Pâslariuc este de părere că aceste date istorice pot coabita, dar pot intra şi în conflict. De regulă, crede el, confruntările sunt alimentare de politicieni, deoarece s-a obişnuit deja că fiecare formațiune politică să reprezinte un anumit segment din societate şi, respectiv, să-i vorbească în mesajele așteptate, ignorând restul populaţiei.
„Într-o regiune cum este Basarabia, care a fost un teritoriu contestat, cu succesiune de regimuri caledoscopic, aş spune chiar, evident că şi sărbătorile se suprapun, deci în memoria colectivă există în paralel mai multe sărbători din fiecare perioadă istorică, pe care memoria unui grup social le fixează. Ele pot intra în conflict, dar poate să fie cum e acum la noi, să coabiteze fără să întretaie celelalte segmente. Este ca şi cum ar fi cu geografia simbolică cum avem în străzi. Avem străzi pe care unii le numesc într-un fel, de exemplu strada Iskra, şi alţii în alt fel – strada Bucureşti. Şi ambele geografii simbolice ele coexistă împreună şi toată lumea înțelege, de fapt, la nivel semantic, despre ce este vorba. S-ar părea că unele sărbători se contrazic. Sărbătoare Eliberării, după asta a Independenței. Independenței de cine? Şi atunci cine pe cine a eliberat? Dar în timp, desigur că, societate începe să fie mai selectivă”.
Un alt istoric Sergiu Nazaria, cunoscut drept promotor al curentului „moldovenist” şi decorat de Vladimir Putin pentru „contribuţia la consolidarea prieteniei cu Federaţia Rusă”, este de părere că „eliberarea de sub ocupaţia fascistă” şi independența Republicii Moldova „se împacă foarte bine”. Semne de întrebare le apar celor care, zice el, ar fi sub influența factorului extern.
„Dacă oamenii nu recunosc statul moldovenesc, dacă consideră că el trebuie unit la România, atunci există confuzii. Dacă oamenii, invers, stau pe pozițiile statalității moldovenești, atunci nu există nici un fel de confuzie, deoarece Republica Moldova este un rezultat al eliberării ei de ocupaţia fascistă, deci dacă n-ar fi fost acest eveniment, atunci n-ar fi existat Republica Moldova”.
Sociologul şi bloggerul Vitalie Sprânceană crede că în manieră de ritualuri şi de fastuozitate multe elemente din sărbătorile din epoca sovietică au trecut în cele ale independenței şi că acest fapt creează oareșce confuzii.
Dar, lucru cel mai important, potrivit lui, nu e felul de a sărbători, ci modul în care este povestită istoria în şcoală. În ultimele două decenii curricula s-a schimbat de câteva ori. Şi, zice Vitalie Sprânceană, dacă nu există această continuitate de a le povesti copiilor istoria, n-o să existe nici când acești copii vor deveni adulţi.
„E vorba de memorii colective concurente, adica e vorba de faptul că nu există, în primul rând, un consens asupra unei interpretări unice a trecutului. Nu unică în sensul de memorie care să le impună tuturor o poveste unică, ci o memorie mai complexă în care să încapă şi 23 august şi acel din 1939 şi acel din 1944. Ne lipseşte efortul acesta de a construi un trecut comun care este foarte dureros şi e foarte dificil, pentru că e foarte greu să bagi împreună memoria, de exemplu, a foametei cu memoria Holocaustului, cu memoria Pactului Ribbentrop-Molotov şi cu alte memorii”.
Fiecare stat modern, spun experţii cu care am stat de vorbă, a depus un efort enorm pentru a construi simbolurile naționale, care se reflectă ulterior în memoria colectivă. Dar acolo elitele politice şi cele culturale au făcut echipă comună. Lucru mai puţin valabil în Republica Moldova, unde, zice istoricul Virgil Pâslariuc, faptul că reconcilierea nu s-a produs o poartă exclusiv politicienii, care au ştiut doar să profite de pe urma dezbinării societăţii, nu şi să obțină schimbările pentru care au optat.
