La 25 august 1968, opt cetățeni sovietici au ieșit în Piața Roșie cu pancarte ce denunțau invadarea condusă de sovietici a Cehoslovaciei. „Pentru libertatea voastră și a noastră”, stătea scris pe pancarta devenită cea mai cunoscută.
Cei opt - Larisa Bogoraz, Konstantin Babițki, Tatiana Baeva, Vadim Delaunay, Vladimir Dremliuga, Victor Fainberg, Natalia Gorbanevskaia și Pavel Litvinov – au fost printre cei extrem de puțini, dintr-o populație de 250 de milioane, care au vrut să plătească prețul unei confruntări cu guvernul sovietic.
„Am decis să spunem: ´Nu, nu întregul popor sovietic sprijină acest gest. Ne este rușine de el. Nu sprijinim Uniunea Sovietică în acest act deschis de agresiune´”, își amintea zilele acestea Litvinov, care a petrecut cinci ani în exil în Siberia pentru declarația lui și i s-a permis, în cele din urmă, în 1974, să emigreze în Statele Unite. „A fost o chestiune de onoare, de rușine personală și pînă astăzi sînt mîndru că am fost unul din primii oameni din țară să o afirm.”
La fel ca în urmă cu 47 de ani, societatea rusă este confruntată cu o situație în care o majoritate covîrșitoare a publicului susține guvernul, în timp ce o minoritate redusă îl pune sub semnul întrebării. Iar membri acestei minorități trebuie să facă față oprobiului public și temerii față de sancțiuni din partea guvernului atunci cînd fac pasul următor și afirmă cu voce tare obiecțiile lor.
Litvinov, astăzi în vîrstă de 75 de ani, vede puțini oameni în Rusia președintelui Vladimir Putin care pot fi considerați urmași ai disidenței din era sovietică și a celor ce au protestat la Moscova în 1968.
„Cu mult mai mulți oameni vorbesc cu voce tare astăzi [decît în 1968], în ciuda faptului că majoritatea populației aprobă în mod clar politica lui Putin”, este de părere Litvinov în interviu acordat Europei Libere. „Totuși, există un anume procentaj de persoane cărora nu le este frică să-și afirme opoziția”.
Mikas Kukobaka, în vîrstă de 78 de ani, s-a pronunțat și el împotriva invadării Cehoslovaciei în 1968. El a scris o scrisoare în care a denunțat-o și, drept urmare, a fost arestat în aprilie 1970 și a petrecut aproape 17 ani în închisorile și instituțiile psihiatrice sovietice.
„Nu cred de loc că am făcut ceva deosebit atunci”, își amintește Kukobaka. „Nici nu mi-am închipuit că cineva ar putea fi cîndva interesat în ceea ce am făcut. Am acționat doar în consens cu felul în care înțelegeam [binele și răul]. […] Fiecare persoană are propria Constituție în capul ei. Poate ar fi mai simplu să o numim ´conștiință´. Nu este o Constituție scrisă, care este rescrisă de cinci ori, ori este scrisă de altcineva pentru tine. Constituția adevărată este în capul unei persoane. Eu trăiesc cu această Constituție.”
Atît Litvinov, cît și Kukobaka subliniază că nu a existat doar un singur incident care i-a transformat din cetățeni sovietici devotați în disidenți. Călătoria lui Litvinov a început atunci cînd a întîlnit și a vorbit prima oară cu oameni reveniți din lagărele Gulag-ului, după moartea lui Josif Stalin. Procesul-spectacol infam, intentat în 1966, scriitorilor Iuli Daniel și Andrei Siniavski, a jucat, de asemenea, un rol crucial în transformarea lui, așa cum s-a întîmplat și cu alții care au devenit disidenți.
Kukobaka, electrician de profesie și care rămîne mîndru de rădăcinile sale în clasa muncitoare, spune că informația care a devenit accesibilă în vremea așa-numitului dezgheț sub Nikita Hrușciov a condus la trezirea lui politică. „Mi s-a întîmplat în mod treptat, informația s-a acumulat… Prin 1967, sau chiar în 1966, eram deja un adversar angajat împotriva regimului”.
Astăzi, procesele sociale se dezvoltă are repeziciune, în ciuda încercărilor crescînde ale guvernului rus de a controla întreaga dezbatere publică. „Guvernul închide acum toate organizațiile independente, cum sînt „Memorial” și „Centrul Saharov”, acolo unde oamenii puteau merge și discuta despre istoria Rusiei și realizările ei culturale”, atrage atenția Litvinov, numind două din cele mai proeminente grupuri ce suferă în prezent de pe urma presiunii apăsătoare a autorităților.
În plus, notează el, mulți potențiali agenți ai schimbării au optat să părăsească Rusia în ultimii ani, o evoluție pe care o caracterizează drept „tragică”. Rămîne de văzut cît de departe va merge guvernul pentru a împiedica dezvoltarea unei opoziții politice de substanță. „Situația este foarte proastă – conchide Pavel Litvinov în interviul său cu Europa Liberă – dar nu fără speranță…”
