Linkuri accesibilitate

„Poate o ţară care este identificată drept una coruptă, capturată de oligarhi, să promoveze integrarea europeană?”


Un punct de vedere în dialog între Igor Boțan și Vasile Botnaru.

Europa Liberă: Cei nemulţumiţi de activitatea guvernării, de puterea pretins pro-europeană, dar nu tocmai în fapte, au dilema pe care o are şi presa: atunci când critici guvernarea, torni apă la moara adversarilor, care nu sunt pro-europeni, dimpotrivă, vor să vină la putere ca să schimbe macazul. Ce soluţie există în această situaţie delicată?

Igor Boţan: „Trebuie să recunoaştem cu toţii că mass-media în Republica Moldova este într-o situaţie delicată. Atitudinile oneste şi critice faţă de guvernare întotdeauna se izbesc de replica că cei care critică guvernarea, de fapt, subminează vectorul de integrare europeană.”

Europa Liberă: Cea mai recentă aserţiune aparţine domnului Streleţ, care a spus că toţi cei care vor fi protestând, de acum încolo, destabilizează situaţia din Republica Moldova.

Igor Boţan: „Această aserţiune este absolut falsă. Domnul Streleţ, dacă ar pune mâna pe inimă, s-ar întreba: poate oare o ţară care este identificată drept coruptă, învăluită în corupţia endemică, un stat capturat, poate o guvernare într-un astfel de stat să depună cerere pentru aderarea la Uniunea Europeană; poate un astfel de stat să îndeplinească criteriile de la Copenhaga?”

Europa Liberă: Dar noi vorbim despre poziţia dumneavoastră, în mod special, care faceţi parte dintr-o mişcare nemulţumită de putere sau cum procedează presa care este nevoită să fie şi incisivă, dar nici să nu dea senzaţia că ar face parte din tabăra pro-estică.

Igor Boțan
Igor Boțan

Igor Boţan: „Personal mă adresez către cetăţeni şi îi întreb: stimaţi cetăţeni, poate o ţară care este identificată drept una coruptă, capturată de oligarhi, să promoveze integrarea europeană? Poate o astfel de ţară să depună cerere de aderare la Uniunea Europeană şi această cerere să fie acceptată? Răspunsul este „Nuʾ.”

Europa Liberă: Vă întreb şi mai concret: doborând această putere, există riscul sau probabilitatea, sau numiţi-o cum vreţi, venirii la putere a unor forţe care nu vor dori integrarea europeană şi astfel veţi fi groparii integrării europene.

Igor Boţan: „Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Şi pot să-l citez pe cel mai deştept politician din Republica Moldova, care a făcut un pariu public, acum câteva săptămâni, că dacă, de exemplu, partidul domnului Dodon ajunge la guvernare, domnul Dodon în două luni de zile devine pro-european.”

Europa Liberă: Ca Voronin?

Igor Boţan: „Probabil. Eu l-am citat pe cel mai deştept politician din Republica Moldova, care a fost absolut sincer şi care a oferit un pariu public. Deci, aceşti politicieni înţeleg că, în situaţia în care se află, Republica Moldova, strânsă între Ucraina – care este într-un război cu Federaţia Rusă – şi Uniunea Europeană nu are altă soluţie. Acesta este un lucru. Al doilea lucru, de ce, dacă a fost posibil doar în jumătate de an să fie ruinat Partidul Comuniştilor, s-au găsit tocmai două garnituri gata să înlocuiască Partidul Comuniştilor? De ce pe dreapta, dacă o guvernare coruptă a adus ţara pe muchie de prăpastie, nu s-ar putea în jumătate de an să se nască o forţă politică pro-europeană care să preia iniţiativa?

Eu fac parte dintr-o mişcare protestatară şi spun că protestul meu este unul civic. Eu vreau ca oamenii să înţeleagă: adevăraţii gropari ai integrării europene sunt cei pe care îi numim cu toţii pseudo-europeni şi care nu vor depune niciodată cererea de a transforma Republica Moldova în ţară candidat pentru integrarea europeană. Această guvernare, în principiu, nu poate satisface criteriilor de la Copenhaga.

Această ţară nu are economie de piaţă funcţională, pentru că totul se bazează pe scheme. Această ţară nu are un sistem judiciar independent, ne-o spun ambasadorii. Această ţară este o barcă spartă: cât nu ai pompa în ea, totul se duce la fund.”

Europa Liberă: Monica Macovei, care a fost prezentă la dezbaterea finală din cadrul campaniei noastre „AICI e Radio Europa Liberă”, a vorbit despre criterii şi mai concrete: un DNA eficient, care să dea de urmele miliardului, o cercetare pe bune a Pădurii Domneşti, pedepsirea celor care au devalizat băncile.

Igor Boţan: „Ceea ce a spus doamna Monica Macovei este o detalizare a ceea ce spun protestatarii: depolitizarea instituţiilor de ocrotire a normelor de drept şi a celor de reglementare şi doar după aceasta va putea începe investigarea „jafului secolului”. Al doilea lucru foarte important: atunci când vorbim de oligarhie în Republica Moldova, trebuie să înţelegem foarte clar unde este punctul nevralgic al acestei oligarhii.

Centrul oligarhiei este reuniunea liderilor de partid din alianţă, acolo se adoptă adevăratele decizii. Atâta timp cât Republica Moldova este guvernată de acest centru, care se numeşte reuniunea liderilor alianţei și, de fapt, este cuibarul oligarhilor, atât timp lucrurile nu vor merge.”

Europa Liberă: Domnul Streleţ a anunţat că se va face tender pentru a doua cercetare sau continuarea cercetării Kroll. A anunţat punctul său de vedere şi al cabinetului de miniştri că Aeroportul a fost concesionat neraţional, dacă nu cumva chiar ilegal. Adică, totuşi din centrul acesta de comandă, căruia îi reproşaţi că ar fi „lupul la stână”, se aud nişte intenţii bune.

Igor Boţan: „Este adevărat. Numai să nu uităm de presiunea instituţiilor finanţatoare internaţionale. Lucrurile pe care le menţionaţi dumneavoastră erau ignorate până nu demult şi domnul Gaburici, care a încercat să invoce aceleaşi lucruri, a trebuit să părăsească funcţia de prim-ministru.

Aceleaşi lucruri le-a invocat Maia Sandu, care a fost candidat pentru funcţia de prim-ministru şi aţi văzut că nu a fost acceptată. Deci, domnul Streleţ se află acum în situaţia presingului, pe de o parte, al cetăţenilor Republicii Moldova; pe de altă parte, al instituţiilor finanţatoare internaţionale, care nu vor redeschide finanţarea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Cine va învinge: „politbiroul” alianţei sau presiunea europenilor?

Igor Boţan: „Este o mare problemă. Dar europenii trebuie să înţeleagă că Republica Moldova este oarecum păzită de influenţa directă a Federaţiei Ruse de care foarte multă lume se teme aici. Ucraina cumva îngrădeşte Republica Moldova.”

Europa Liberă: Revin la prima mea întrebare: domnul Dodon a spus că sprijină mişcarea de opoziţie, dar fizic nu vrea să stea alături. Însă virtual oricum sunteţi împreună într-o garnitură, într-o barcă, dacă vreţi, atât timp cât vă propuneţi scopuri similare.

Igor Boţan: „Dumneavoastră l-aţi citat pe domnul Dodon, dar domnul Dodon a invocat un argument: duşmanii de moarte din punct de vedere ideologic, Churchill şi Stalin, au făcut front comun împotriva unui alt duşman cu adevărat de moarte, care a fost hitlerismul, nazismul. După care ştim ce s-a întâmplat, după ce a fost învins nazismul ne amintim de cuvântarea de la Fulton [Missouri] din 5 martie 1946. Aceasta e doar o metaforă, ca să înţeleagă toată lumea, că noi toţi, inclusiv dumneavoastră, jurnaliştii, suferim de „jaful secolului”, de furtul miliardului. Diaspora care a fost aici, prin reprezentanţii săi, a declarat public, reprezentanţii acestei diaspore, că le este ruşine să recunoască că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Riscul repetării „aprilie 2009” există?

Igor Boţan: „Vreau ca cetăţenii să depăşească această fază de frică, pentru că ea este inoculată de media-holdingurile oligarhatului. Eu vreau ca cetăţenii să înţeleagă că cei care au provocat 7 aprilie sunt şi beneficiarii reali ai ceea ce s-a întâmplat în ultimii şase ani de zile, cine a jefuit ţara, folosindu-se de revoluţia tinerilor. Sarcina noastră este să nu admitem astfel de evoluţii.”

Europa Liberă: Cine garantează că nu se va da foc din nou la vreo clădire guvernamentală?

Igor Boţan: „Nimeni nu garantează. Şi nimeni nu poate garanta, doar instituţiile statului. De aceea, noi ne-am adresat deja către SIS, către Ministerul Afacerilor Interne să întreprindă toate măsurile necesare pentru a nu admite perturbaţii în procesul de manifestare paşnică. Iar noi am demonstrat, am avut trei mitinguri de amploare la care totul a fost paşnic. Interesul nostru este ca cetăţenii să se trezească, cetăţenii care vor cu adevărat integrare europeană, să înţeleagă că integrarea europeană nu se poate face de oligarhi şi de cei care jefuiesc ţara.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG