Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Comitetul Național de Securitate Financiară se reunește, într-o şedinţă suplimentară pentru a decide cine va continua ancheta în cazul celor trei bănci devalizate. Vineri, premierul Valeriu Strețel a anunțat că numita companie americană Kroll și-a depus candidatura pentru a doua fază a acestei anchete. Decizia CNSF are un caracter de recomandare pentru Banca Naţională a Moldovei.

Ambasada României în Republica Moldova organizează Zilele Limbii Române la Comrat, între 7-9 septembrie. Manifestația este organizată în colaborare cuUniversitatea de Stat din Comrat și Centrul de Informare al României din Comrat, cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, TVR Moldova și Radio Chișinău.

La Strasbourg începe sesiunea de toamnă a Parlamentului European care va fi dominată de criza refugaților și imigranților, dar și de disensiunile serioase care au apărut între țările vest europene și cele central și est-europene din cadrul Uniunii Europene.

La Bratislava este programată o întrevedere între premierii Cehiei și Slovaciei, Bohuslav Sobotka și Robert Fico, și cancelarul Austriei, Werner Faymann, pe tema crizei refugiaților și imigranților.

O delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei este așteptată în Belarus, într-o misiune de informare în vederea alegerilor prezidențiale din Belarus, programate pentru 11 octombrie, la care președintele Alexandr Lukașenka va candida pentru un al patrulea mandat consecutiv.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG