Linkuri accesibilitate

Cînd s-a separat clasa politică de popor?


Maşinăria statală moldovenească s-a îndepărtat de mase chiar din clipa în care a fost creată în zorii tranziţiei.

Am ascultat luni discuţia moderată de Lorena Bogza la PRO TV şi mărturisesc că m-a descumpănit niţel o aserţiune a domnului Valentin Dolganiuc, unul dintre organizatorii recentelor proteste.

Valentin Dolganiuc
Valentin Dolganiuc

Domnul Dolganiuc vorbea pe bună dreptate despre o prăpastie între politicieni şi popor şi a fost întrebat imediat de moderatoare dacă nu cumva separarea asta exista chiar atunci cînd Valentin Dolganiuc era vicepremier în guvernul Ciubuc 2. Răspunsul fostului vicepremier m-a nedumerit. El a spus că atunci, la sfîrşitul anilor '90, separarea abia se contura, că nu exista atunci o ruptură comparabilă cu cea de azi.

Ei bine, ideea asta mi se pare inacceptabilă, greşită, ciudată. Nu pot să fiu de acord cu domnul Dolganiuc fiindcă detaliul acesta mi se pare foarte important. Părerea mea e că maşinăria statală moldovenească s-a îndepărtat de mase chiar din clipa în care a fost creată în zorii tranziţiei. Privilegiile şi facilităţile pentru cinovnici şi conducători au fost puse la temelia statalităţii, iar conducătorii şi funcţionarii au băgat cotul în nevoile oamenilor de la bun început. Către sfîrşitul anilor '90, cînd domnul Dolganiuc era vicepremier, clasa politică era deja într-atît de departe de nevoile oamenilor de rînd, încît faptul acesta era de domeniul evidenţei. Mă miră că domnul Dolganiuc, care era atunci membru al guvernului, nu a observat amănuntul cu pricina.

Anii '90 au fost poate cei mai grei pentru populaţia Moldovei. Atunci au început marile mişmaşuri care au culminat cu recenta ciordire a banilor din bănci.

Repet, convingerea mea fermă e că clasa politică nu a fost niciodată aproape de oameni. Ea mereu a fost preocupată de propria ei bunăstare. Asta cred ar trebui să admită şi actualii lideri ai protestelor care, nu-i aşa?, vor să aducă în funcţii oameni ireproşabili din punct de vedere moral.

XS
SM
MD
LG