Dacă în România, ziariști cu state vechi de plată insistă într-un discurs xenofob în chestiunea refugiaților, îndemnînd guvernul să „nu încalce Constituția”, care nu ar permite „colonizarea țării cu străini”, în Occident presa este infinit mai sensibilă și demonstrează cu adevărat empatie față de soarta celor ce fug de războaie ce le-au distrus viața. Mai mult, ziariști și cercetători examinează atent miturile și formulele conspiraționiste ce abundă în centrul și estul Europei, atingînd evident și o parte a presei occidentale.
Cel mai important cotidian de limbă franceză din Elveția, Le Temps, a publicat zilele acestea opinia unui cercetător de la Centrul de studii al migrațiilor de pe lîngă Universitatea din Neuchâtel. Robin Stünzi constată că „dramele imigrației, difuzate de mediile de informare sînt acompaniate de un discurs ce vehiculează ideea că Europa ar fi «înecată» de o imigrație masivă și fără precedent. Acest discurs se bazează pe o viziune îngustă a procesului și conduce la o negație a nevoii de protecție a migranților, în schimbul consolidării unei politici de securitate ce și-a dovedit ineficacitatea.”
Este neîndoielnic, scrie cercetătorul elvețian, că în Europa a sosit un număr foarte important de persoane care cer azil: în 2014 circa 660 de mii și în 2015 peste 400 de mii numai în primele șase luni. „Dar sîntem prea orbiți de eurocentrismul nostru pentru a pune aceste cifre într-o perspectivă internațională. La scară mondială 60 de milioane de persoane sînt la ora actuală deplasate forțat, iar peste 80% din ele se află în țări în curs de dezvoltare. În consecință, Europa nu este atinsă decît marginal de acest fenomen”.
Robin Stünzi reamintește și că, din punct de vedere istoric, discursul despre «fluxul masiv» nu rezistă unei examinări mai atente. „Fără să mergem pînă la evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial și ale Războiului rece, este util de amintit că în 1992 au fost înregistrate 670 de mii de cereri de azil într-o Uniune Europeană formată din 15 state, față de 620 de mii în 2014, într-o UE de 28 de state. La acea dată a fost difuzat același discurs alarmist, dar persoanele refugiate au fost primite, în ciuda lui, în diverse țări europene, între care și Elveția. […]
„În acest context, asistăm la dezvoltarea unui discurs ce asimilează migranții cu un «val», un «țunami» sau un «roi» (potrivit termenilor folosiți recent de premierul britanic David Cameron), gata «să se arunce» asupra Europei. Folosirea unui astfel de vocabular, dictat de o logică electorală pe termen scurt sau de un senzaționalism al mediilor de informare, contribuie la dezumanizarea persoanelor în chestiune. Odată reduse la noțiuni abstracte amenințătoare, devine mult mai ușor să se ceară întărirea unei politici represive care neagă nevoia lor de protecție. O astfel de politică, dusă de mai mult de două decenii de statele europene sub formula de «securizare a frontierelor» sau «de luptă împotriva imigrației neregulate», s-a dovedit costisitoare, ineficace și, pe plan uman, inacceptabilă.”
Cercetătorul adaugă că un studiu recent a demonstrat că cele 28 de state membre ale UE au cheltuit din anul 2000 încoace cel puțin 13 miliarde de euro pentru dispozitive menite să împiedice intrarea pe teritoriul lor a azilanților. Or, această strategie s-a dovedit extrem de ineficace, conducînd, între altele, la dezvoltarea unei piețe mustoase și incontrolabilă de traficanți de oameni. Traficanții, spune cercetătorul elvețian, sînt consecința simplă a politicilor represive și nu cauza mișcărilor migratorii.
„Pe plan uman, bilanțul unei asemenea politici este catastrofal: astfel, așa cum istoria o va reține în amintire, în decurs de două decenii peste 20 de mii de bărbați, femei și copii au plătit cu viața tentativa de a intra pe teritoriul european.”
Pentru Robin Stünzi, „discursul despre «fluxul masiv» tinde să oculteze această sinistă realitate și să decredibilizeze soluțiile ce consistă în organizare căi legale de imigrație. Discursul actual răspîndește ideea că toate persoanele deplasate din zona de sud a Mediteranei ar veni în Europa dacă ar avea acces legal. Aceste proiecții fanteziste nu țin seama în nici un fel de costul înalt pe care îl reprezintă migrarea pentru o mare parte a umanității, fie el pe plan economic, social sau cultural. Dacă anumite persoane se decid să întreprindă călătoria, nu toate doresc să se separe de locul lor de viață (fie el temporar sau precar), de rețele lor familiale și sociale, pentru a se duce într-o țară a cărei limbă nu o cunosc și în care pregătirea lor nu va fi recunoscută.
Fenomenul deplasării constituie excepția chiar, deoarece migranții nu reprezintă decît 3% din populația mondială. Dar noi sîntem incapabili să recunoaștem această realitate și persistăm în a privi migrația ca o «problemă» ce trebuie «rezolvată» cu orice preț.” În realitate – conchide cercetătorul elvețian comentariul din cotidianul Le Temps – „ceea ce ni se prezintă ca o criză a imigrației, de datorează în parte crizei prin care trece percepția noastră despre migrație.”
