Linkuri accesibilitate

Figuri cunoscute ale protestelor de la Chișinău: Andrei Năstase


Andrei Năstase
Andrei Năstase

Avocat, ex-procuror. Frate cu ziaristul şi fostul deputat Vasile Năstase. A absolvit Dreptul la Universitatea „A.I. Cuza” din Iaşi.

Are licenţă de avocat din 15 noiembrie 2002. Este avocat independent.

Are în gestiune mai multe dosare al oamenilor de afaceri Victor Ţopa şi Viorel Ţopa (deşi poartă acelaşi nume nu sunt rude).

Presa de la Chişinău a scris că Andrei Năstase ar fi finul lui Viorel Ţopa.

Viorel Ţopa, fost preşedinte al Băncii de Economii (în perioada 1999-2001), a fost condamnat la 13 ianuarie 2013, după mai bine de zece ani de la comiterea infracțiunii, la 8 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine. Victor Ţopa a fost condamnat, la 21 octombrie 2011, la zece ani de puşcărie pentru un caz de şantaj şi preluarea de acţiuni la Victoriabank.

Instanțele superioare au menținut deciziile iniţiale, iar potrivit avocatului Andrei Năstase, ambele dosare de condamnare sunt în procedură la CEDO.

Victor Ţopa şi Viorel Ţopa se află peste hotare înainte de a fi condamnaţi. Ei l-au acuzat de răfuială politică şi de deposedare de acţiuni pe controversatul politician şi om de afaceri Vladimir Plahotniuc, cu care au fost partenerii de afaceri la Victoriabank.

Ulterior Victor Ţopa şi Viorel Ţopa au declarat că Plahotniuc ar fi „capul mafiei din Moldova şi că ar fi organizat atacuri raider asupra băncilor”. Pentru aceste afirmaţii au fost acționați în judecată pentru defăimare. Avocaţii lui Plahotniuc au respins acuzaţiile aduse de Andrei Năstase şi clienţii săi.

Andrei Năstase este principala portavoce a clienţilor săi Victor Ţopa şi Viorel Ţopa. Aproape la fiecare apariţie publică, Năstase pledează pentru eliminarea din viaţa politica a vicepreşedintelui PD Vladimir Plahotniuc, care, potrivit lui, ar controla şi instituţiile de drept şi mai mulţi magistraţi.

Andrei Năstase se numără printre fondatorii Platformei Dreptate şi Adevăr şi unul dintre liderii protestatarilor prezent la toate negocierile cu autorităţile.

În mai multe rânduri, Andrei Năstase a declarat că platforma DA va rămâne una civică:

„Platforma civică, care rămâne una civică, are suficient potențial, are identificate toate criteriile, toate principiile care vor sta la baza identificării unor persoane de valoare care vor constitui o platformă politică. Poate fi emanația unor eforturi conjugate între Platforma civică, segmentele sociale, și de ce nu, personalități de mare valoare ale Republicii Moldova.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG