Nascuta in satul Ulmu, raionul Ialoveni, pe 23 martie 1962. În 1983 absolveste Facultatea Biblioteconomie si Bibliografie de la USM. A lucrat șa Biblioteca raionala Ialoveni. In prezent, lucreaza la o fabrica de confectii. Este mama a trei copii si bunica.
Luni
Ma trezesc mai devreme ca de obicei. Sotul a plecat la serviciu la ora 5:00. Nu mai puteam dormi. Ma tot gindesc la ziua de duminica, 5 septembrie. Am fost si eu la mitingul organizat in PMAN. Nu-mi plac protestele, dar ma doare nespus de mult ce se intimpla in mica noastra tara. Dar tot noi alegem conducerea tarii. La serviciu ajung mai devreme, am mult de lucru si vreau sa reusesc. Seara, venind acasa, discutam cu sotul si baietii tot despre proteste, in special despre incidentul cand citiva indivizi au luat cu asalt echipa de la „PublikaTV” , nici pe departe pasnic. Deschid televizorul si vad ca in PMAN sunt multi oameni, multe corturi. Soferii microbuzelor clacsoneaza, solidari cu protestatarii.
Marti
O dimineata adevarata de toamna, racoroasa. Merg la serviciu fara prea mare pofta. Ajunsa, ma apuc imediat de treburi. O colega ma sicaie cu niste intrebari enervante. Incerc s-o linistesc, dar ea insista cu brutalitate. Pana la urma se rezolva, dar dispozitia – Zero. In timpul zilei ma suna o persoana draga. Imi da o veste trista. Incerc s-o linistesc, Dumnezeu e ATOTPUTERNIC! Trecem si peste greutati. Seara pregatesc cina si ascult stirile. Din cand in cand, mai trag si cu ochiul la imagini. Aceleasi fețe. Autoritațile au luat apa in gura, iar oamenii dorm în corturi. A trecut o vecina pe la noi. Dornica de vorbă, în cîteva minute am discutat despre multe. Am primit factura la energie. Cam măricică.
Miercuri
Avem mult de lucru, caci e sfîrșitul stagiunii si trebue sa reusim in termen. M-a sunat fina si mi-a spus ca tatal ei e la spital – infarct. Foarte trist. Seara, venind acasa, ma intilnesc cu o fosta colega de la biblioteca, desi mi-i greu s-o numesc fostă. Mă intreaba daca nu vreau sa ma intorc la biblioteca. Vreau, dar ii arat fisa de salariu, care ar fi de 2 ori si jumatate mai mic, daca as reveni. Imi pare nespus de rau, caci am lasat ce mi-a fost mai drag. Chiar azi am privit un reportaj cu un tînăr din Argentina, care a reutilat un tanc, transformîndu-l in biblioteca si umblă prin tară, indemnîndu-i pe toti să citească, dîndu-le cărți gratis. Minunat !
Joi
După o zi de muncă lungă, căci asa mi sa părut astăzi, revin acasa, unde mă asteaptă soțul cu două căldări de roșii, una de ardei, spălati, tăiați, așa că m-am apucat de pregatit borcane pentru iarnă. Între timp, mă sună nepoțica mea Diana, un odoraș de 5 ani. Mi-a povestit cîte-n frunză si-n iarbă. Mi sa ridicat dispozitia pe loc, nu mai simt oboseala. Ne-am dat pupici o mie si nu mai reuseam sa ne luam ramas bun. Si la urma: „Bunica, te iubesc mult-mult pina la Doamne-Doamne si-napoi”. De mai mult nici nu am nevoie. Uite asa! Viata e frumoasa !
Vineri
Se implinesc 14 ani de la atacurile din 11 septembrie 2001, atacurile teroriste din SUA. Lumea parca ar vrea sa fie mai protejata, mai in siguranta. Nu am trait niciodata cu frica. Doar cu frica de Dumnezeu. Sarbatoare mare azi – Taierea capului sf. Proroc Ioan Botezatorul. Zi de post. Impreuna cu sotul mergem la biserica. Ne inchinam la icoane, sarutam sfinta Cruce. Aprindem luminari pentru sanatatea copiilor nostri, a rudelor si prietenilor, dar si pentru parintii, care nu mai sunt printre noi. Aprindem o luminare pentru o buna prietena, ce a decedat acum 3 saptamini. Dumnezeu sa o ierte. Din pacate, la sfinta slujba nu putem ramine. Mergem la serviciu. Ma suna o prietena sa-mi spuna ca la sfirsit de septembrie vine Teatrul national „I.L.Caragiale” de la Bucuresti, cu spectacolul „Dumnezeu se imbraca in second hand”. Ma bucur nespus, caci n-am fost la teatru de aproape un an. In genere, ziua trece usor. Vin copii impreuna cu nepotica, cea mai mare bucurie si dragoste a noastra. Doar glasul ei zglobiu te face sa uiti de toate. Doamne, ce fericire!
