Dacă e ceva rău pentru vorbitorii de limbă română din Occident, atunci e vorba de auto-cenzura obligatorie. De cînd noii sosiți din România și Moldova sînt de găsit peste tot în marile orașe vest-europene, trebuie să fi cu băgare de seamă. Nu mai poți vorbi slobod.
Pînă nu demult, limba română te ferea de urechile celorlalți. Acum, ai toate șansele să fi înțeles de cineva care merge pe acealși trotuar, cumpără din același magazin sau urcă în același lift. Înjuratul e nerecomandat. Cineva va întoarce imediat capul, semn că a auzit și a înțeles. Nici flecăreala indiscretă nu e mai recomandabilă.
E destul de obișnuit să mergi în autobuz și să afli fără să vrei tot ce trebuie sau nu trebuie despre două tinere care își categorisesc prietenii, coafeza sau părinții. Așa că e mai bine să-ți ții gura sau să vorbești îngrijit.
Noua situație are avantaje. Cînd te crezi mai încurcat, soluția apare de lîngă tine. Cineva te-a auzit și intervine ca să te lămurească unde e strada pe care o cauți sau unde găsești nu știu ce marfă. Însă cazul cel mai fericit e să te pomenești cu cineva care îți ia grijile de pe cap și îți face și o economie. Cum? Spunînd: A! Căutați un tîmplar? Vă dau acum numărul lui Costică. E bun și ieftin. Îi spuneți că ați vorbit cu Viorel!
