Linkuri accesibilitate

Scandalul Volkswagen în obiectivul presei


Un turn de livrare la fabirca de la Wolfsburg
Un turn de livrare la fabirca de la Wolfsburg

Ancheta internă la concernul german avansează și primele rezultate sînt așteptate miercuri.

La câteva zile după ce în Statele Unite a izbucnit scandalul automobilelor VW diesel „trucate”, s-a aflat că numărul mașinilor afectate nu este de numai 500 de mii, ci de peste 11 milioane. Și nu numai în Statele Unite, ci în lumea întreagă, inclusiv în Germania. O săptămînă mai tîrziu, șeful concernului, Martin Winterkorn, a fost forțat să demisioneze, iar luni s-a anunțat că Procuratura germană a deschis o anchetă împotriva lui.

Ironic, desigur, s-ar putea spune cu admirație „treabă germană”, ancheta pare să meargă acum foarte repede și în adâncime. Numai că, în paralel, în concernul Volkswagen a început o anchetă internă, care potrivit presei germane, dovedește că de aproape un deceniu, sistemele mașinilor se „truchează” sistematic.

Este vorba de un program de computer, integrat în mașinile ce folosesc combustibil diesel, care permite motorului să recunoască când este testat și în consecință, pentru scurt timp, să reducă simțitor emisiile de gaze toxcie. De la motor la motor s-au constatat devieri de până la 40 de ori sau chiar mai mult: în traficul normal, autoturismele respective depășeau de foarte multe ori parametrii permiși atît în Statele Unite, cît și în Europa.

Ancheta internă efectuată de concernul german, ale cărui rezultate parțiale sunt așteptate miercuri, arată că în 2005-2006, VW avea probleme pe piața americană și că a decis să înceapă o ofensivă cu motoare diesel. Exista tehnologia pentru a se contrui motoare care ar fi respect normele de mediu americane. Dar erau prea scumpe, ar fi redus competitivitatea autoturismelor. Așa că s-a recurs la trucarea „emisiilor de gaze”. Procedeu folosit și pe piața europeană, unde verrificările tehnice sunt oricum mult mai permisive.

VW a recunoscut că 11 milioane de autoturisme ar fi afectate, dar nu a spus despre care mărci, modele și piețe este vorba.

Noul șef al concernului, Matthias Müller a promis o „maximă transparență” în cursul anchetei și a vorbit luni seară despre „cea mai grea criză din istoria concernului”, cu un deznodământ total imprevizibil. Müller vine de la Porsche și are o lungă carieră în concernul german, la fel și urmașul său probabil la Porsche, așa că mulți analiști se întreabă dăcă oameni din interior sunt cei mai chemați să facă „ordine și curățenie” și mai ales să recâștige încrederea cleinților în lumea întreagă.

De la izbuncnirea crizei, acțiunile Volkswage au pierdut peste 30% din valoare la bursă, iar luni au suferit o nouă cădere drastică de încă 8%, după ce Procuratura a anunțat că a deschis o anchetă împotriva fostului șef al concernului, Martin Winterkon, în scopul de a „stabili cine este responsabil pentru decizia de a truca motoarele diesel”.

Concomitent, VW a anunțat că o serie de ingineri șefi au fost supendați pe termen nelimitat și se așteaptă un val de demiteri de la conducerea firmei, care încă este cel mai mare constructor european de automobile.

Dar pentru cât timp: săptămânalul Der Spiegel a făcut o socoteală „de gospodină”: ce am, cât pot cheltui, ținând cont că VW a anunțat deja că a pus aproape 7 miliarde de euro de o parte pentru a acoperi costurile ce vor fi provocate de actualul scandal; pentru comparație, Produsul Intern Brut al Republicii Moldova era în 2014 de aproximativ 7,2 miliade de euro (Biroul Național de Statistică).

Numai în Statele Unite, concernul german ar putea fi condamnat la penalități de până la 18 miliarde de euro. În acest moment, se estimează că Volskwagen ar putea acoperi costuri de până la 50 de miliarde de euro , fără a suferi o schimbare de substață. Peste acest prag, concernul riscă să se destrame.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG