Rusia a început bombardamentele în Siria. Anunțul a venit la scurt timp după ce camera superioară a Parlamentului Rusiei a votat în unanimitate să-i dea președintelui Vladimir Putin dreptul de a folosi forțele armate ale țării în Siria, unde Moscova a trimis deja avioane și echipamente militare, stârnind îngrijorarea puterilor occidentale.
Ministerul rus al apărării a anunțat că țintele primelor bombardamente în Siria sunt obiectivele grupării Statul Islamic: echipamente militare, comunicații, depozite de arme și muniție, stocuri de combustibil și altele.
Șeful administrației prezidențiale ruse Serghei Ivanov spusese mai devreme că obiectivul votului din Consiliul Federației a fost să autorizeze exclusiv folosirea forțelor aeriene rusești, în vreme ce o eventuală desfășurare de trupe terestre „nu intră în discuție”.
Ivanov a spus că autorizarea folosirii forței armate rusești se referă numai la Siria și nu ascunde nici un fel de ambiții politice, cum susțin „partenerii occidentali”, propunându-și numai să apere interesele rusești.
Serghei Ivanov a explicat că motivul principal al intervenției rusești ar fi teama că mulți dintre cetățenii CSI care luptă de partea Statului Islamic în Siria se vor întoarce acasă ca să-și continue activitățile teroriste.
Aceste obiective au fost reconfirmate în declarații făcute în cursul după-amiezii de președintele Vladimir Putin, care a spus la o ședință de guvern că singura modalitate de a combate teroriștii din Siria este de a ataca primul.
Putin a mai spus că operațiunea rusească va fi limitată, urmând să se desfășoare tot atâta timp ca ofensiva forțelor regimului de la Damasc, pe care o sprijină. „Nu o să intrăm până în gât în acest conflict”, a asigurat liderul rus. El a îndemnat țările care sunt interesate să ajute Rusia în efortul de luptă să se ralieze unui „centru de coordonare” care ar urma să funcționeze la Bagdad. Apelul vine după ce Moscova anunțase că va coopera cu Siria, Iran și Irak pentru contracararea extremiștilor.
Înaintea evoluțiilor de astăzi, Rusia si-a mărit prezența militară în Siria, cu scopul declarat de a-l sprijini pe președintele sirian Bașar al-Assad, despre care occidentul spune mereu că trebuie să plece de la putere.
Damascul a confirmat astăzi că el a cerut sprijin militar rusesc, iar Kremlinul a spus că această cerere face ca intervenția rusească să fie „legitimă”, spre deosebire de operațiunile coaliției internaționale condusă de Statele Unite.
Un oficial de la Pentagon a fost citat de agențiile occidentale cu declarația că Rusia a efectuat astăzi primul bombardament aproape de orașul sirian Homs și că rușii au anunțat Washingtonul de această intenție cu o oră înainte. El a adăugat că nu este nevoie de vreo operațiune specială pentru a evita întâlnirea avioanelor coaliției internaționale cu avioanele rusești.
Într-o relatare de la Națiunile Unite, unde președinții Statelor Unite și Rusiei și-au prezentat săptămâna aceasta viziuni diferite despre rezolvarea crizei siriene, agenția Reuters scrie că ultimele mutări ale rușilor ar putea obliga Washingtonul la unele schimbări de strategie.
Reuters anticipează două consecințe principale: Washingtonul nu va mai putea ignora Moscova în privința Siriei, iar președintele sirian Bașar al Assad, pe care Putin l-a avertizat astăzi să se arate gata de compromisuri, ar putea să mai rămână o vreme la putere.
Deocamdată, însă, puterile occidentale continuă să ridice semne de întrebare privind înțelepciunea implicării rusești de partea lui Assad, despre care AFP amintește că este prima intervenție militară rusească într-un teatru de operațiuni îndepărtat de la invadarea Afganistanului de către Uniunea Sovietică în 1979.
Într-un interviu difuzat de canalul CNN, secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, a spus că ajutorul Moscovei pentru Assad riscă să meargă împotriva intereselor de securitate ale Rusiei. Kerry a avertizat că Putin își atrage astfel dușmănia țărilor dominate de musulmanii sunniți, și riscă chiar ca Rusia să devină ținta militanților proveniți din acea comunitate.
Potrivit unui oficial de la Washington, Kerry l-a avertizat astăzi pe omologul său rus Serghei Lavrov că bombardamentele rusești din Siria „nu sunt utile”.