PSD are duşmani buni la suflet. L-au umplut pe Victor Ponta de gloanţe oarbe de parcă ar fi vrut să demonstreze că este invincibil. Au făcut un miting de cincisprezece mii de oameni la care n-au venit decât vreo nouă sute. Au depus la Parlament o moţiune cu care voiau să-i fure interesul naţional lui Gabriel Oprea, să-l tragă în curtea PNL. Au strâns cu greu semnăturile necesare. Deşi plină de şantaje emoţionale şi de coregrafie patriotardă, moţiunea a căzut zgomotos ca şi cea din vară, dovedind că nucleul dur al majorităţii nu a fost înmuiat de negocierile din culise. Nimeni nu dă bugetul gata jumulit din mână pentru porumbelul de pace de pe gardul liberalilor. Alt glonţ de zahăr tras în coliva majorităţii parlamentare.
Problema principală a liberalilor şi a asociaţilor acestora, puţini şi indecişi, este că, deşi plină de bube ca o capră râioasă, echipa lui Victor Ponta încă dă bine în aritmeticile agenţiilor de rating. Moara Direcţiei Anticorupţie macină zi şi noapte numai neghină de demnitari, fiscul promite să acopere datoria externă cu sumele confiscate de la marii corupţi, iar Agenţia pentru Integritate ne-a umplut de incompatibili. Toate acestea par să fie semne că, în fine, peştii cei mari au început să sară pe malul bazinelor electorale. Unii chiar cred că se fură mai cu milă şi cu responsabilitate faţă de banul public, chiar dacă la fel de mult ca în celelalte guvernări. Se fură cu gândul şi sufletul la cetăţean. Premierul a profitat de experienţele precesorilor şi a învăţat să ascundă sub gablonzul reuşitei economice actele de corupţie ale unei guvernări risipitoare care s-a folosit de scutul uman al politicilor sociale pentru a disimula marile deturnări de fonduri şi a-şi cumpăra indulgenţe pentru Judecata de apoi electorală.
Compunerea prezentată de la tribuna Parlamentului de liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, i-a făcut pe mulţi să se întrebe unde au învăţat autorii limba română şi de ce a mai fost nevoie de un text pentru o moţiune de cenzură în care chiar şi titlul („Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”) este redundant. Atacat de-a lungul ultimilor ani din toate direcţiile pentru multe sale infracţiuni penale, etice sau estetice, Victor Ponta pare să fi obosit stilistic limba română într-atâta, încât aceasta şi-a consumat cu totul expresivitatea. Toate pamfletele care-i sunt dedicate au căzut în banalitate şi sunt incapabile să mai evoce personajul, ba mai mult, îl fac parcă neverosimil, un sacrificat al figurilor de stil. Tocmai de aceea sunt unii care încă-l mai cauţionează, considerându-l o victimă a conjuncturii, un martir al luptei politice. Spălat zi de zi în rejecţiile criticilor, a devenit imun nu doar la legile penale şi ale bunului simţ, dar şi la veninul din retorica duşmanilor politici. Pielea sa îngroşată de palmele academice şi ghionţii luaţi pentru doctoratul şi biografia trucate nu mai poate fi străbătută de stilistica încâlcită a foştilor tovarăşi de drum din PNL şi, cu atât mai puţin, a chibiţilor din studiourile de televiziune. Bicele par de mătase iar trântele - nişte mângâieri. Preţuieşte mai mult plăcerea fotoliului său de prim-ministru, dacă o alternează cu loviturile primite pe scena politică. Pe de altă parte, PSD-ul e plin de mari maeştri ai peltelelor naţionaliste şi orice cadrist de nădejde respiră prin toţi porii lozincile răsuflate emise la tot pasul de liderii maximi şi de imitatorii acestora din PNL, PDL sau de aiurea. Prăduind de atâta vreme resursele naţionale, normal că se identifică, toţi aceştia, cu România. Ar trebui înlăturaţi cu penseta, că altfel îşi lasă fălcile de căpuşă prinse de carotida bugetară.
Ca şi predecesorii săi, Victor Ponta a folosit ca scut viu patria-mumă şi, prinzând steagul scăpat din pumnul Tribunului fost tovarăş de drum, acum dus la cele veşnice, e gata să-şi păruiască adversarii cu el. Nu are complexe, mai ales că i-a întâlnit pe mulţi dintre contestatarii săi bătătorind poteci la Direcţia anticorupţie. Unii şi-au luat raţia de anticorupţie în familie: tatăl, fratele, soţia sau copilul lor subminează sistemul din interiorul penitenciarelor. Altora le mai amintesc din când în când Agenţia Naţională de Integritate şi DNA pe unde-şi ţin conturile şi vilele lor de bugetari săraci, dar cinstiţi. E greu să găseşti un animal politic care poată semna cu fruntea sus o moţiune care-l acuză pe premier de corupţie morală şi economică. Peste o sută de parlamentari şi-au tras şmechereşte lauri academici dar, dacă-i scuturi, le cad toate frunzele ofilite de pe tâmple şi nu mai rămân decât nuielele, şi acelea, probabil, plagiate. Alţii, altminteri analfabeţi, şi-au inventat mai multe diplome şi specializări decât primul ministru. Sunt zeci de anchetaţi, urmăriţi şi chiar inculpaţi penal. Unii dintre ei au cunoscut deja sistemul penitenciar din interior dar sunt în continuare parlamentari pe banii dumneavoastră. Ba chiar ar putea apărea din nou pe buletinul de vot, că partidele sunt generoase cu martirii lor. Pe principiul vaselor comunicante, mulţi şi-au tras familia pe rândurile din faţă ale administraţiei şi a devenit aproape imposibil să tai din corpul funcţionarilor fără să ţipe vreun demnitar. Unii sunt doar complici prin tăcere sau slugărnicie, alţii au o bogată viaţă subterană şi-şi împletesc interesele şi conturile cu ale celor care altminteri le sunt adversari politici. Îşi împing uneori în borcanul cu miere bugetară duşmanii şi le evacuează cu mare tam-tam sarcofagul zaharisit strigând „Trăiască lupta cu corupţia!” Dar, de cele mai multe ori, mai ales în perioada dintre alegeri, se suportă reciproc, reţeta vieţii lor lungi fiind parazitarea reciprocă. Şi-au combinat chimia şi, dacă ar dispărea unii, ceilalţi ar intra în sevraj. Sunt printre ei multe zerouri politice care au doar masă de mişcare, în funcţie de rapiditatea cu care se zbat prin cotloanele politicii.
Victor Ponta, el însuşi deputat, nu are complexe printre toţi aceştia şi, chiar dacă sunt adversari, ştie că la un vot pentru majorarea salariilor demnitarilor sau pentru pensii mai mari pentru aleşi se poate baza pe ei, poate miza pe inventivitatea lor. Aşadar nu le ia în nume de rău moţiunea. Ba chiar îl amuză, pentru că-i probează public invulnerabilitatea. Vara a trecut degeaba peste partide: nimic nu s-a copt, doar nişte răni mai vechi. Chiar dacă stă prost în sondajele de opinie, Victor Ponta rămâne pe primul loc în preferinţele parlamentarilor care văd în el garantul propriei prosperităţi.
De partea cealaltă, preşedintele Iohannis, neobişnuit să contribuie, ca predecesorul său, la haosul politic prin interpretarea creativă a Constituţiei şi a legilor, este incapabil să scape de Victor Ponta. Dar poate că e mai bine că nu scapă. Vânătoarea de capete seci PSD-iste le dă liberalilor un orizont comun şi-i face să nu mai simtă chiar atât de acut faptul că trec printr-un travaliu dureros şi interminabil: noul PNL nu vrea să se nască. PDL şi PNL nu reuşesc nici acum să intre în aceeaşi teacă. Se mestecă reciproc precum eroii lui Urmuz şi te aştepţi ca, într-o bună zi, să nu mai rămână mare lucru din ei. Numele sonore care zgâriau urechile electoratului nu au dispărut în bezna istoriei, ci se ascund doar în culise, aşteptând să profite de îngrămădeala de pe liste şi de la urne. Sunt sechelele unor boli de tinereţe, iar noul PNL pare să nu poată scăpa de ele. Aceste personaje atârnă greu pe listele electorale şi în sondajele de popularitate. Noul PNL trebuie, în primul rând, să-şi vindece nemăsurata poftă de cadre. Mai mult, trebuie să facă operaţii de amputare şi liposucţie, altminteri îi scapă membrele printre gratiile de la Jilava şi rămâne captivul propriei obezităţi morbide.
Dorinţa de a se eterniza la căldura pupitrului cu butoane este comună dinozaurilor politici. Sunt unii care stau la umbră, ocupându-se de politica de cadre a partidelor, că nu mai sunt flexibili cu şefii ca la prima tinereţe. Alţii, ca Traian Băsescu, suferă de sindromul Peter Pan. Ei cred că a trecut suficient timp, că amnezia publică a funcţionat creativ, că sunt de-a pururi tineri şi ferice şi că-şi pot anunţa revenirea promiţând „o altfel de politică”. Fostul preşedinte se jură că va crea un partid nou „care nu a fost implicat în toate compromisurile tranziţiei”, chiar dacă el însuşi este unul dintre cei mai longevivi bugetofagi şi are pe biografie urmele de neşters a tot felul de compromisuri. Traian Băsescu îşi ştie meritele şi nu vrea să facă munca de jos, ba chiar se vede precum ctitorii, pictat pe zidul de la intrare al partidului: „Cred că mi-ar sta mai bine aşa, un preşedinte facultativ, onorific (…), că nici nu mă desconsider într-atât încât să spun că pot fi simplu membru… probabil ceva onorific pe acolo”. Vrea să fie onorific, dar şi să-şi transfere toată experienţa în pepiniera de cadre a noului partid. Un fel de preşedinte-arbitru şi jucător al partidului. Un fel de Ion Iliescu. Sau de Traian Băsescu.
Dar nu de actele ratate ale opoziţiei se teme Victor Ponta, ci de amicii săi din partid. Promiţând că nu-i va prinde noul an fără un partid nou, modern, aghiotanţii lui Victor Ponta pregătesc o paranghelie de partid în octombrie la care să-şi îndoape bine premierul cu discursuri şi apoi să-l sacrifice, conform tradiţiilor siciliene de familie. Liviu Dragnea a reuşit cumva să scape nu doar de ameninţarea contracandidaţilor la şefia partidului, ci şi de recursul procurorilor, Înalta Curte amânând primul termen în procesul său până în noiembrie, adică după congres. Rămâne condamnat, dar în libertate. Unii spun că ar fi încheiat înţelegeri la nivel înalt, să-l îngroape pe Victor Ponta în anonimat şi să ajungă el în fruntea guvernului. Oricum, fără contracandidat şi susţinut de însuşi Ion Iliescu, nimic nu-i stă în cale lui Liviu Dragnea. Doar gardul de la Jilava. Ceea ce înseamnă că soarta PSD se va decide nu la Congres, în octombrie, ci la tribunal, după noiembrie. Nimeni nu i-a spus lui Liviu Dragnea că, dorind să ajungă preşedinte PSD, joacă ruletă rusească cu partidul căci, dacă el ajunge în puşcărie, partidul va orbecăi decapitat printre urnele anului viitor electoral.
