Săptămâna de după 4 octombrie, în care Platforma „DA” anunțase că cetățenii își vor elibera țara din prizonieratul regimului oligarhic, se desfășoară în stilistica pe care o știam și înaintea „duminicii decisive”. Corturile au rămas pe loc, frigul se instalează tot mai suveran în Moldova, iar talk-show-urile de la televiziuni ne înfățișează dispute între reprezentanții protestatarilor și analiștii independenți, la care uneori mai apar și diverși mijlocitori (numiți în mediile jurnalistice și „cutii de rezonanță” ale guvernării), pentru că puterea evită o confruntare directă cu societatea civilă.
Protestul din 4 octombrie a înregistrat o escaladare a tensiunilor din stradă: tentativele de luare cu asalt a două edificii din Chișinău – sediul Parlamentului și clădirea care găzduiește mai multe firme ale magnatului Vlad Plahotniuc. Din fericire, violențele au fost oprite la timp și mulți au apreciat curajul, stăpânirea de sine a liderilor Platformei, care au reușit să calmeze mulțimea, dar semnalul pentru guvernanți a fost dat: violențele pot oricând să escaladeze în lipsa dialogului dintre guvernanți și protestatari.
Premierul Streleț s-a arătat, ce-i drept, dispus să discute un program de acțiuni cu Platforma „DA”, nu și anumite demisii la vârf (subiect pentru care nu are mandat din partea șefilor coaliției), dar deocamdată nu s-a mers dincolo de aceste declarații formale. Mai mult, parlamentarii încă n-au izbutit să se întrunească într-o primă ședință a sesiunii de toamnă pentru a dezbate criza profundă din Moldova. În locul dialogului, a căutării unor soluții, tot ce a făcut puterea a fost să se baricadeze în spatele unor impresionante efective de poliție. „S-au ascuns de poporul care i-a votat, așa ca Voronin altă dată”, vorbeau oamenii în Piață.
Deși pe 4 octombrie violențele au fost evitate, a crescut radicalitatea revendicărilor străzii, între acestea numărându-se înființarea unei „gărzi populare” (cu o misiune incertă, am zice, cu perspectiva instaurării unui voluntarism periculos) și inițierea unor acțiuni de nesupunere civică, de felul neplății facturilor la energie electrică și gaze, mai ales după ce economistul Sergiu Tofilat a dat în vileag o schemă monstruoasă de delapidare a banilor populației prin perceperea unor tarife umflate.
Pe lângă protestele interne, s-au multiplicat și luările de atitudine ale partenerilor din afară. Reacții importante au venit din România. Europarlamentara Monica Macovei, vechi observator și diagnostician sever al stărilor de lucruri din Moldova, a avut o intervenție tăioasă, dând și numele celui pe care îl consideră, în acord cu societatea civilă basarabeană, principalul vinovat al dezastrului: „Vlad Plahotniuc, persoana cea mai toxică din Republica Moldova, cel care controlează totul acolo”.
După o lungă așteptare, au apărut și comentariile din partea opoziției parlamentare din România. Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal și candidatul anunțat al acestei formațiuni la funcția de prim-ministru, a confirmat justețea mișcării protestatare din Moldova și a criticat guvernarea de la Chișinău care a blocat complet lupta anticorupție. Comentariile sale au venit în consonanță cu opiniile ambasadorului american la Chișinău exprimate, tot așa, a doua zi după manifestația din 4 octombrie. James D. Pettit nu a folosit deloc un limbaj eufemistic pentru a arăta lipsa de interes a autorităților de la Chișinău față de urgența combaterii corupției. Ba chiar a subliniat că starea de captivitate a instituțiilor statului împiedică Moldova să beneficieze de asistența financiară din partea Occidentului.
În loc să înfrunte gravele maladii ale țării, guvernarea caută paliative. O soluție extremă este împrumutul de 150 de milioane de euro promise Chișinăului de cabinetul Ponta, un împrumut pus la îndoială de secretarul executiv al PNL Radu Carp, în condițiile în care Moldova nu are semnat un acord cu FMI, iar România nu-și poate permite să încalce regulamentele acestei organizații din care face parte.
Când a pledat pentru acordarea împrumutului, premierul Victor Ponta s-a referit la nevoia de solidaritate cu românii din stânga Prutului, pentru a nu permite ca Republica Moldova să recadă în sfera de influență a Rusiei. Solidaritatea guvernului român este salutară, doar că cel mai bun ajutor pe care îl poate oferi Bucureștiul, pentru ca Moldova într-adevăr să nu reintre în țarcul rusesc, este să pună presiune pe clasa politică moldoveană ca aceasta să îndeplinească revendicările legitime ale societății civile și să trateze cu seriozitate semnalele partenerilor din străinătate. Arătându-se exigentă față de puterea de la Chișinău, România ar da dovadă de un comportament matur, responsabil, la înălțimea statutului său de membru al clubului occidental. Orice asistență trebuie condiționată de reforme reale și de alte cerințe importante cum ar fi participarea companiilor românești la privatizările și în structura de proprietate a băncilor din Moldova. Faza ajutorului „frățesc”, necritic, trebuie depășită…
Până unde poate ajunge „mânia străzii” pe fondul lipsei de reacție a guvernanților? Lucrurile se complică pentru că avem două tipuri de proteste la Chișinău: cele ale societății civile pro-europene, inspirate de Platforma „DA” și de alte asociații civice (mă întreb însă de ce tac sindicatele?). Și, pe de altă parte, protestele opoziției pro-ruse: socialiștii lui Dodon, reprezentați în Parlament, și populiștii lui Usatîi. Disputa dintre aceste două blocuri protestatare într-un fel ajută guvernarea, îi oferă răgaz și muniție pentru a riposta. Televiziunile controlate de Plahotniuc, de exemplu, au pus tunurile pe secvențele mai dure ale manifestației de duminică: atacarea celor două edificii – Parlamentul și sediul „Global Business Center” –, dar au ignorat cu desăvârșire substanța revendicărilor înainte de societatea civilă, cauzele pentru care în Moldova s-a acumulat un enorm potențial de indignare și revoltă populară.
Subterfugiile guvernanților au termenul limitat. Nu se poate specula la nesfârșit pe excesele sau pe „confluența” dintre cele două categorii de opozanți. Liderii protestatarilor au responsabilitatea să mențină acțiunile de stradă într-o albuie pașnică și legală, dar și puterea trebuie să-și schime atitudinea. Dacă este fidelă angajamentelor sale pro-europene, atunci va purcede neîntârziat la reforme și la un dialog cu societatea civilă, reprezentată de Platforma „DA”. Dacă nu va face nimic ca și până acum, ci doar va speria lumea cu catastrofa alegerilor anticipate, cerute într-o măsură mult mai mare, azi, de cei din tabăra lui Dodon și Usatîi care vor să dea peste cap orientarea pro-occidentală a Moldovei, atunci ipoteza unei complicități dintre politicienii „toxici” din alianța de guvernământ și opoziția pro-rusă ar putea să se adeverească.
