Linkuri accesibilitate

Ion Preașcă: „Noi, indirect, susținem acest regim la Tiraspol”


La protestul din iulie împotriva majorării prețurilor la electricitate
La protestul din iulie împotriva majorării prețurilor la electricitate

Interviul dimineții cu jurnalistul de investigaţie şi autor la portalul „Mold-Street”.

Premierul Republicii Moldova şi voci foarte ascultate în presă şi pe reţelele de socializare au reactualizat tema unor scheme frauduloase de profituri necuvenite în sistemul energetic moldovenesc. Premierul Streleţ a declarat, de exemplu, că din cauza unui intermediar transnistrean obscur, cetăţeanul plăteşte o dată în plus pentru consumul de electricitate. Ce finalitate pot avea asemenea dezvăluiri şi discuţii? Şi, în general, chiar să fie imposibil fără intermediari?

O convorbire la această temă cu Ion Preaşcă, jurnalist de investigaţie şi autor la portalul „Mold-Street”.

Europa Liberă: Aşadar, dle Preaşcă, acum iată şi oficial, de la premier vorbire - nu numai la nivelul unor dezvăluiri ale experţilor - se recunoaşte că populaţia că populaţia plăteşte „exagerat” pentru energia electrică din cauza unor intermediari. Autoritatea anticorupţie ar fi început să investigheze cazul. Din punctul Dvs. de vedere, cum de a venit timpul să se vorbească, oficial, şi despre asta?

Ion Preaşcă: „Ba nu, s-a vorbit și trei luni în urmă în Parlament, la ședința Comisiei pentru securitatea statului, unde a venit un raport al SIS-ului referitor la acest caz şi a fost o informație prezentată în Parlament de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, despre preț și care e rostul acestui intermediar în această schemă de livrare a energiei electrice în Moldova.”

Europa Liberă: A urmat ceva?

Ion Preaşcă: „A urmat majorarea tarifelor. La ședința de la ANRE s-a hotărât majorarea tarifelor și după aceea a urmat decizia de a le suspenda pe două luni.”

Europa Liberă: Există un business energetic făcut pe seama consumatorului moldovean? Există o „practică vicioasă” tarifară pe care autorităţile o aplică moldovenilor în folosul unor „băieţi şmecheri?

Ion Preaşcă: „Ea a fost, este și cred că va exista. Orice afacere se bazează pe faptul că se cumpără ceva, apoi se vinde mai scump și se obține profit, nu este o afacere acolo unde nu există profit, nimeni nu o să lucreze în pagubă. Ca să revenim la sectorul energetic, trebuie să ne aducem aminte cum a apărut acest intermediar, fiindcă se uită, trebuie să vedem cum s-a pornit asta?

Anul trecut, la sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, când exact era vultoarea acestor alegeri și s-a iscat și scandalul cu miliardul, a apărut o problemă în asigurarea cu energia electrică a Republicii Moldova. Autoritățile din Transnistria au avertizat autoritățile Moldovei că pot sista livrarea de energie electrică, pentru că există probleme în achitări, dar niciodată nu a existat o precizare care este schema de achitare. Ei susțineau doar că au pierderi de la schimbarea valutei.

Atunci autoritățile noastre au zis că totul e ok, dar peste cinci zile s-a rezolvat problema și de la Anul Nou noi am văzut că deja au apărut discuţii despre firma aceasta „Energocapital” care a fost creată în luna octombrie anul trecut. De fapt, când s-a înlăturat livrarea directă, adică schema de achiziții directă de la Cuciurgan, și a apărut firma aceasta, s-a creat dintâi o problemă, după care s-a mers mai departe. Prețul nu s-a schimbat, cum a existat prețul atunci de 6,8 cenți per kilowatt, după cum a spus Valeriu Triboi că e chiar mai mic cu 0,05 de cenți. Nu știu ce impact are asupra tarifului, dar faptul este că prețul a rămas același, deşi a apărut intermediarul.

Ce profit se obține, care este diferența? La toate aceste întrebări e greu de răspuns, fiindcă nu există informație clară. Plus, dacă să luăm calculele prezentate în presă de experți, de unii analiști eu nu cred în faptul că Centrală la Cuciurgan, care cumpără gazul la prețul actual de 210 dolari pentru o mie de metri cubi, ea poate produce energia electrică mai ieftină de șapte cenți per kilowatt. De fapt, ea ar trebuie să ajungă undeva la opt cenți. Și atunci întrebarea este: de ce ea produce mai ieftin și de ce există această firmă intermediară?”

Europa Liberă: Dvs., ca jurnalist de investigaţie, cum credeţi: există în asemenea cazuri posibilitatea să se afle cine măcar pe malul cel drept este beneficiar al acestei, se pare, scheme de stoarcerea banilor?

Ion Preaşcă: „Analizând o mare parte din schemele care au existat în ultimii douăzeci de ani, putem spune cu siguranță că întotdeauna au fost beneficiari și de pe malul drept, și de pe malul stâng și în mare parte toți erau din cadrul autorităților. Pentru că însăși faptul că livrările se fac, adică în schemă apar întreprinderi cu capital de stat, asta arată că de exemplu în cazul Moldovei este „Energocom”, dar în partea cealaltă s-a mai pus o firmă intermediară unde fondatorii sunt niște persoane și niște firme care duc în altă parte.

Nu e problema unde se duc toate aceste, problemă constă în lipsa transparenței, pentru că noi nu știm exact banii chiar dacă noi plătim se duc la Centrală și de acolo se plătește pentru gaz, fiindcă, de fapt, schema este la gaz

Centrala Cuciurgan produce energie electrică, noi o plătim și, practic, Chișinăul finanțează acest regim, menține regimul. ...

nu la energia electrică. Centrala Cuciurgan consumă gaz mai mult de un miliard de metri cubi pe an, adică cât întreaga Republica Moldova și gazul acesta nu este plătit, nu este dusă plata la „Gazprom”, și banii rămân în Transnistria și mai departe nu se știe.

Centrala Cuciurgan produce energie electrică, noi o plătim și, practic, Moldova, adică Chișinăul finanțează acest regim, menține regimul. Două sute de milioane de dolari e o sumă mare pentru Tiraspol ca să poată să… și noi indirect, de fapt, susținem acest regim.”

Europa Liberă: Şi această situație, aflând toată lumea de la comentatori şi - culmea - de la prim-ministru că plăteşte dublu se presupune, ce ar trebui să facă această lume? De fapt, lumea aflând că este dureros păcălită într-un fel, pentru că datoria va sta pe umerii celor care vor veni după cei de acum, ce ar trebui să facă?

Ion Preaşcă: „Ea trebuia de mult să facă ceva. Trebuia să întreprindă încă zece ani în urmă, cincisprezece ani în urmă măsuri ca să nu depindem doar Centrala Cuciurgan și să avem alternative, și întotdeauna să putem manevra, fiindcă acum, de fapt, noi suntem într-o situație de captivitate. Republica Moldova este un stat captiv, noi nu avem de unde importa energie electrică efectiv, dacă Ucraina din cauza războiului nu poate să ne asigure, fiindcă nu poate produce mai multă energie ne având cărbune care sunt principalele zăcăminte deoarece au fost luate de separatiști, din România noi nu avem suficiente linii ca să putem importa și respectiv suntem la mâna Tiraspolului, și a Moscovei. Și această e o situație care a existat, s-a încercat prin anul 2004 să nu să se cumpere energie electrică de la Cuciurgan luând de la Ucraina, dar aceasta oricum nu s-a rezolvat, noi am rămas oricum dependenți, doar că de alți furnizori.”

Europa Liberă: CNA investighează acum „cazul”, aflăm tot de la premier. Avea chip CNA să nu ştie mai înainte şi să nu vadă motive de investigaţie despre asta?

Ion Preaşcă: „De fapt, aici trebuie Sis-ul să se ocupe de investigații, deoarece aici este vorba de securitatea statului. Atunci când a fost în Parlament oficial un responsabil de la SIS el a spus direct că Moldova este într-un risc foarte mare de securitate energetică și în orice moment Centrala de la Cuciurgan, autoritățile pot să oprească livrarea de energie. Și noi atunci ce ne facem? Autoritățile cunosc și cunoaște și premierul, bănuiesc că nu de azi, nu de ieri, și de alaltăieri; el cunoaște încă din luna august când a spus că noi putem lua energie din altă parte decât de la Cuciurgan.

Adică când apar așa surprinși cei de la guvernare eu nu îi cred, fiindcă informația este, a fost și se știe ce, și cum. Întrebarea este care e prețul adecvat? Fiindcă se creează iluzia că dacă eliminăm toate aceste scheme va fi prețul mai mic, nu, nu o să fie, fiindcă prețul real este acesta, pur și simplu se ia dintr-un loc și nu se plătește în altă parte.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:32 0:00
Link direct

XS
SM
MD
LG