În Germania, Academia Internațională de Muzică Kronberg, de lîngă Frankfurt, a anunțat zilele acestea instituirea unui premiu Frans Helmerson pentru cei mai talentați tineri violonceliști care studiază în cadrul acestei instituții universitare de prestigiu. Frans Helmerson este un violoncelist suedez bine cunoscut muzicienilor din România și Moldova și mult iubit de studenții săi. După anunțul făcut la Kronberg în cadrul unei festivități speciale de sărbătorire a muzicianului Europa Liberă a stat de vorbă cu el.
Violoncelistul suedez a fost serbat la Academia Kronberg pentru mai bine de două decenii de profesorat și în ajunul împlinirii vîrstei de 70 de ani, iar în „Ziua prentru Frans Helmerson”, ce a deschis Festivalul muzical de la Kronberg, au avut loc nu mai puțin de patru concerte, la care și-au dat concursul 16 dintre elevii săi, unii dintre ei deveniți astăzi interpreți și pedagogi bine cunoscuți pe scena internațională (ca Truls Mørk sau Torleif Thedéen), alții tineri de mare talent, laureați ai unor competiții internaționale de clasă cum sînt Concursul Ceaikovski, Gaspar Cassadó sau Concursul Muzical Internațional ARD.
Academia de la Kronberg acordă mai multe premii pentru cei ce studiază instrumentele de coarde, între care, pînă acum, unul doar pentru violonceliști ce demonstrează capacități deosebite de dezvoltare în viitor, premiu cîștigat în urmă cu doi ani de românul Andrei Ioniță.
Instituirea unui nou premiu, pentru cei ce au confirmat strălucit speranțele puse în ei – ce va fi acordat începînd din 2016, după cum mi-a spus Raimund Trenkler, directorul Academiei – este, desigur o mare onoare, iar Frans Helmerson, extrem de modest și reținut, o admitea rîzînd în convorbirea noastră de acum cîteva zile.
„Pentru mine este o mare onoare că va fi atribuit un premiu ce îmi poartă numele și sînt foarte, foarte fericit”.
La întrebarea ce îl leagă de România și de români îmi răspundea la fel de concis și zîmbitor:
„Pot să o spun în foarte puține cuvinte, sînt căsătorit cu o româncă…”
Violonista Mihaela Martin, fiindcă despre ea este vorba, nu este unica sa „slăbiciune” pentru români și, în multe interviuri, Frans Helmerson evocă personalitatea covîrșitoare a lui Sergiu Celibidache pe care l-a întîlnit pe cînd avea 22 de ani și care, spune el, i-a modificat „înțelegerea, abordarea intuitivă a muzicii”.
„Înainte de a lua o decizie muzicală, el studia muzica în profunzime, cerceta armoniile și celelalte aspecte ale compoziției pînă la cele mai mici detalii, așa că știa cum dorea să procedeze cu fiecare notă, frază, mișcare și piesă. A fost unul din marii maeștri ai acestor timpuri” – spunea violoncelistul într-un alt interviu cu Tim Janoff pentru portalul Cello Org.
Pentru Radio Europa Liberă a povestit cum a ajuns în România și relațiile lui ulterioare cu românii.
„Prima dată cînd am venit în România a fost în 1970, pe cînd eram violoncelist în Orchestra Simfonică a Radioului Suedez și venisem la București pentru cinci concerte ce au avut loc în Sala Radio sub bagheta lui Celibidache, care era dirijor-șef al Orchestrei din Stockholm. Era în iunie 1970 și, îmi amintesc, a fost o vreme incredibil de frumoasă, o atmosferă formidabilă, ce m-a făcut să iubesc să aflu în România.
Data următoare am efectuat un turneu în România, cîntînd cu orchestre diferite la Tîrgu Mureș, la Ploiești, am cîntat ceva la Televiziune la București, unde am și înregistrat o Suită de Bach pentru ei, în 1975. Apoi am revenit în 1990 sau ’91, imediat după „marea schimbare”, iar după aceea am venit de nenumărate ori.”
Frans Helmerson mi-a povestit și de ce apreciază lumea muzicală românească, spunînd:
„Istoria violoncelului în România este una de un nivel foarte înalt, grație lui [Radu] Aldulescu, a celuilalt coleg pe care l-am întîlnit la un festival de violoncel în America, Vladimir Orlov, și, desigur, lui Marin Cazacu, ce face un lucru formidabil pentru menținerea la înălțime a nivelului violocelistic, cu tot ce întreprinde pentru Orchestra [Națională] de Tineret și restul activităților sale. În clipa de față nu am studenți români, dar, sigur, am dat cursuri de măiestrie în România, așa că am ascultat tineri violonceliști, cei mai mulți dintre ei studenți ai lui Marin Cazacu și de un nivel foarte, foarte bun.”
În discuția noastră am observat că numărul tinerilor veniți la cursurile de măiestrie din țările estului-european a scăzut mult exceptîndu-i pe cei din fostul spațiu sovietic, ruși, ucraineni etc. L-am întrebat pe Frans Helmerson dacă are o explicație:
„Este dificil de spus, nu pot răspunde la întrebare, dar este păcat, ei ar trebui să fie prezenți, cu siguranță! Peste tot unde mă duc în lume, de cîte ori întîlnesc oameni tineri sau colegi de-ai mei le vorbesc întotdeauna despre Kronberg și Academia Kronberg, despre importanța pe care resimt că o are, sigur, atît pentru mine, cît și pentru lumea muzicală de astăzi. Să sperăm, poate vor veni!”
Academia de la Kronberg, un oraș minuscul, își va construi o sală specială de concert. Cum vede violoncelistul incapacitatea autorităților culturale de la București de a construi într-o mare capitală o sală de concert nouă, adecvată?
„Bucureștiul are Ateneul, care nu este deosebit de mare, dar care, pentru mine, rămîne o sală glorioasă, una din cele ce m-au inspirat cel mai mult, unde am cîntat și ascultat concerte, dar ce să spui?…
Kronberg se bucură de un leader atît de inspirat și care transmite inspirația, cel care a fondat Academia, Raimund Trenkler, și de munca pe care o face, de felul lui de a avea întotdeauna idei noi despre fapte și posibilități la care nimeni în afară de el nu s-a gîndit. El face, aproape întotdeauna, ceva să devină posibil. Ceea ce suprinde lumea muzicală mondială; în mod simplu de necrezut. De multe ori cînd vezi o inițiativă importantă ea se datorează existenței unei personalități puternice, care arde pentru ea și care reușește să-i facă și pe alții să se consume pentru o realizare.”
Acum, la aniversarea de 70 de ani și de decenii de profesorat, este Frans Helmerson mulțumit privind în urmă?
„Sigur. Viața unui om poate fi privită din atîtea unghiuri diferite, viața privată, cea profesională, felul în care resimți dezvoltarea ta de-alungul vieții; sînt extrem de fericit cu aproape tot ce s-a petrecut cu viața mea și, desigur, cu familia mea, care este deosebit de importantă pentru mine, în centrul a tot, împreună cu muzica.”
Frans Helmerson pe care îl auziți în încheiere interpretînd un fragment dintr-o Suită de violoncel solo de Bach.
