Ghena Cristian-Nicolae, alias Christian Frisk, născut la data de 12.03 1979 la Alexandria, județul Teleorman, România. Am studiat economia la ASE București, după care am făcut trei masterate. Unul în comunicare și relații publice, altul în comunicare managerială și încă unul în economie. Acum sunt doctorand în fază terminală la Universitatea de Stat a Moldovei, în jurnalism sportiv, meseria pentru care mă simt cu adevărat pregătit. Am avut diverse colaborări, munca mea desfășurându-se, mai ales, în sistem freelancer. Cele mai importante și actuale colaborări ar fi cu Radio Antena Satelor, ziarul Tribuna Românească, Federația Română de Rugby sau Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. Comentez meciuri de fotbal și nu numai, pentru Look TV. În Moldova sunt voluntar la Radio Moldova Tineret, iar pentru postul public Moldova 1 am comentat toate competițiile majore din ultima vreme.
Luni
Sunt deja de câteva zile în America. Evenimentele s-au derulat cu repeziciune, așa că încerc să adaptez ritmul povestirii… la fusul orar. La Chicago s-a deschis o nouă Bibliotecă Românească. Festivitatea a fost oficiată de Steven Bonica, un român sosit în SUA acum mai bine de 30 de ani. Gazda noastră s-a adaptat perfect la rigorile americane, iar acum patronează un ziar de limba română, în care scriu și eu. Îmi face mare plăcere să redactez articole, în special legate de sport, pentru Tribuna Românească din Chicago. Pe viitor se dorește și apariția unui post de radio, în limba română, care să aibă atât acoperire în eter, cât și în online. La deschidere a fost lume multă și bună. Consulul României la Chicago, George Predescu, dar și doi consuli onorifici ai Moldovei. Aceștia sunt George Năsui, care e la Chicago, dar și Florin Pindic Blaj, venit tocmai din Carolina de Nord. Ceilalți români din comunitate au pus umărul tare de tot ca sediul să fie gata la timp. Impresionant a fost efortul lui Nicolae Stoica, om care în ziua în care a împlinit vârsta de 77 de ani, a stat la muncă până la 3 dimineața.
Marți
Nu e marți în povestea mea. E duminică, pentru că și aceea a fost o zi plină. Inițial, planificasem să merg la un meci de fotbal american. Echipa locală, Chicago Bears juca pe superbul Soldier Field. Steven Bonica a venit însă cu o surpriză de proporții, care a modificat radical agenda. Am făcut un tur de forță printre bisericile comunității românești de la Chicago. Așa că dimineață, la slujbele din lăcașele de cult, am atins patru obiective. A trebuit, spre marea mea surpriză, să urc aproape de Sanctuar și să vorbesc oamenilor. Nu știu cum m-am descurcat, pentru că oricum timp de pregătit discurs nu a fost. Așa că am vorbit liber, cu emoțiile de rigoare. Am spus ce mi-a trecut nu neapărat prin minte, ci mai mult prin suflet. Am vorbit la biserici baptiste și penticostale. Am intrat și într-o biserică ortodoxă, dar acolo, conform normelor tradiționale, nu este permisă întreruperea slujbei.
În pauza de masă e am fost cu surpriza. Am propus, și s-a acceptat, să mergem la un meci de baseball al celor de la Chicago White Sox. Gazdele jucau cu Detroit, ultimul meci al sezonului regulat. Nimic spectaculos, în afara atmosferei și a faptului că ne-am fotografiat cu Barrack Obama, prezent într-un panou de dimensiuni mari, la intrarea în arenă. Președintele american este susținător declarat al Șosetelor Albe.
Miercuri
Parcă am mai intrat în ritm. M-am obișnuit cu peisajele americane și cu modul lor de comportament în societate. Aici un investitor are alt tip de abordare. El nu stă pe gânduri dacă este nevoie să pună mâna efectiv la lucrul fizic. Pe la noi patronul care muncește cot la cot cu angajații ar fi luat de fraier. Dar de asta America e unde e.
Am fost cazat la o familie extraordinară. Soții Melente sunt originari din Bărăgan, dar stau de peste trei decenii în America. Deși abia ne-am cunoscut, serile în casă adus discuții despre subiecte diverse. De parcă ne-am cunoaște de când lumea. Așa sunt americanii. Foarte deschiși, foarte primitori. Au o relaxare aparte, diametral opusă față de majoritatea fețelor crispate de pe la noi.
Aici dacă muncești, dacă ești serios și profesionist, nu ai cum să ratezi. Poți ajunge nu neapărat milionar, dar să ai un trai decent, tu și familia ta. Casa în care locuim arată ca în povești și este amplasată lângă lac, pe teritoriul unei foste baze militare aeriene. Din vechea infrastructură a mai rămas un turn de control și câteva hangare. Restul este orașul Glenview, care e plin de verdeață.
Joi
Mă cam enervează anumite superiorități ale americanilor. Am făcut cerere de acreditare la toate meciurile care coincid cu șederea mea aici. Nimeni, cu excepția unei doamne de la White Sox, care mă invita să văd stadionul când nu e meci, nu a răspuns. Nici Bulls, nici Bears, nici Blackhawks, deținătoarea en-titre a Stanley Cup. Așa că am luat bilete la un meci de presezon la Bulls. 46 de dolari bucata, pe ultimul rând, tocmai sus, la peste 70 de metri distanță de teren. Meciul nu a fost cine știe ce, vecinii din Milwaukee neomorându-se cu firea. Așa că Bulls a câștigat și a marcat peste 100 de puncte, ceea ce înseamnă că toți din tribună își pot revendica un sandwich uriaș, de la MC Donalds.
Americanii chiar știu să promoveze show-ul, iar sportul trece, în multe cazuri, pe plan secund. United Center, arena care mâine va găzdui un meci de hochei pe gheață, este uriaș. O catedrală a sportului. Am vorbit cu doi români tare de treabă. Leo Țibrea este prieten apropiat al lui Lucian Bute și spune că va merge la Quebec City, în noiembrie, să îl susțină pe pugilistul nostru, în tentativa de a recuceri centura mondială. Cătălin Juncan patronează echipa UTA Chicago și a urlat de a spart geamurile când România a bătut Canada, la Cupa Mondială. Despre amândoi aș avea multe de spus, dar poate într-un jurnal extins.
Vineri
Nici nu știu când a trecut atât de repede timpul. Abia mă obișnuisem cu fusul orar, diferență de 8 ore față de București. Așa că atunci când am început să dorm noaptea, trebuie să tai meridianele înapoi spre casă. Am vizitat Down Town. Zgârie-nori, acvariu care e construit direct în Lacul Michigan, universitatea cu catedra care poartă numele lui Eliade.
M-am văzut cu Doina Catala, o fată cu care am copilărit la țară și care s-a căsătorit aici. Are doi copii frumoși, o familie și un rost.
Am fost la reședința lui Obama, situată în cartierul de sud. Casa e păzită, așa că nu poți fotografia. Chicago e un oraș imens și tare frumos. Chiar dacă soarele e cam zgârcit în perioada asta, iar vântul te hărțuiește aproape permanent. Apropo! Știați că plaja de lângă lac are întotdeauna nisip de altă culoare? Nici eu.
Am renunțat să mai merg la meciul de hochei. Blackhawks deschidea sezonul de NHL. Bilete scumpe, timp mult pierdut, cam 7 ore. Am stat acasă și am urmărit într-o excelentă atmosferă de familie, cu domnul Marian Melente, cu Jason, viitorul său ginere și cu Steven Bonica. Avantajul fotoliului a fost că am văzut în paralel victoria echipei de baseball Cubs, 4-0 la Pittsburgh, alături de înfrângerea hocheiștilor, 2-3 cu New York Rangers.
Pe urmă la somn, deoarece mâine ședem în jur de 15 ore pe avioane. Concluzia este că America este țara tuturor viselor, dar românii ajunși aici continuă să viseze românește.