Se poate trăi pînă la capăt dincolo de marginea lumii reale? Se poate. Ba chiar un anume fel de viață protejat de neprevăzut și asprimi a devenit o profesie.
Există un grup numeros de persoane publice în politică, arte și sport care își petrec viața pe aeroporturi, în hoteluri, seminarii și congrese. O viață întreagă în incinte închise. Problema nu e lipsa de aer sau comfort. Problema e dispariția realității. Totul e organizat în așa fel încît persoanele prinse în acest mod de viață să nu fie nevoite să iasă din decor pentru an intra în viața reală.
Nici o țeavă spartă la baie și nici un instalator de negăsit la miezul nopții, nici un tren sau avion pierdut, nici o o masă de pregătit, nici un copil de dus la școală, nici un autobuz de prins la sfîrșitul programului și nici un rînd de haine de spălat și călcat.
Dezavantajele nu lipsesc. Drumurile și fețele se încurcă, fusele orare se încalecă, familia se însingurează. De cealalată parte, lumea obișnuită continuă să trăiască alergată de probleme și înghesuită de timpul prea strîmt.
Marea problemă a acestei împărțiri nu e bogăția unora și sărăcia altora ci depărtarea. Oamenii aeroporturilor sînt pur și simplu răpiți, luați într-un OZN perfect dotat și nu se mai întorc niciodată în lumea reală. Adică în lumea pe care trebuie să o guverneze și, mai întîi, să o înțeleagă.
