Deşi a spus de la tribuna Parlamentului că vrea brăţări noi, că se asortează cu zeghea din colecţia toamnă-iarnă, nu trebuie să le treacă în declaraţia de interese şi dau bine la dosarul ei de martiră, Elena Udrea a rămas în libertate, ba chiar votează legi. Aici sunt banii dumneavoastră. Au şi puşcăriaşii dreptul la un reprezentant în parlament. E drept că pupila lui Băsescu stă, ca în basm, pe jumătate de iepure şchiop, nici pe drum, nici în şanţ, nici în închisoare, nici în libertate, dar starea aceasta precară îi face bine şi e mult mai senină ca la începutul anului.
A văzut că, într-o ţară în care ideea de justiţie a fost compromisă iremediabil, oamenii obişnuiţi se solidarizează cu puşcăriabilii şi fac haiduci din toţi tâlharii. Marian Vanghelie se laudă că i-au crescut procentele de când stă după gratii. Mircia Guţău, fost primar două mandate în Râmnicu Vâlcea, a fost reprimit cu ovaţii în PNL, după un scurt mariaj de interes cu puşcăria şi cu UNPR. A fost desemnat candidat la primărie, deşi a făcut bătături la degete şi buzunare de cât a jonglat cu bugetul local. PNL nu se poate pune în calea voinţei poporului care, conform sondajelor de opinie, l-ar alege cu o largă majoritate democratică. Votanţii au rămas şi azi sub hipnoza zilelor când fostul primar juca alba-neagra cu banii lor şi-l vor din nou căpuşă pe banii publici.
Elena Udrea pretinde, ca Şeherazada, că are de istorisit mai multe poveşti despre vedetele politicii decât toate tabloidele laolaltă şi ar avea cu ce să încălzească serile de sfârşit de toamnă ale padişahilor de la anticorupţie. Deşi se adună tot mai multe zerouri în spatele prejudiciului de la dosarul iniţial, primadona a devenit între timp eroină principală a altei istorii penale care amestecă nume grele din subteranele economiei româneşti, lovind de astă dată nu numai în politicieni, ci şi în finanţatorii lor. Adevărul este că, de la o vreme, atmosfera toxică le-a luat minţile interlopilor de partid şi de stat, baricadaţi în canalele de evacuare ale economiei, pe care le apără de fisc. Au început să se războiască denunţătorii cu finanţatorii şi denunţaţii cu clienţii lor. Mecanismele de reglare fină a economiei se gripează văzând cu ochii, iar cei care urmăresc cursul valutar şi indicatorii de performanţă ştiu mai bine că de vină sunt cutremurele din subterane, acolo unde unii scurmă subterane să-şi îngroape banii.
Atmosfera de coabitare sănătoasă între interlopii puterii s-a stricat. Nu mai e nici turnătoria ce era pe vremuri, să-ţi deschidă automat vaste perspective de viitor. Clanul Bercea, de pildă, care pretinde şi astăzi că are informaţii beton despre cei din clanul Băsescu şi despre primul lor milion luat mită, a pierdut partida de poker judiciar şi trebuie să-şi schimbe sediul social al afacerilor la Jilava pentru mulţi ani de-acum înainte.
Decizia judecătorească prin care familia îi este exonerată de parte din acuzaţiile de mare corupţie a fost anunţată în chiar zilele în care Traian Băsescu îşi punea fluturaşul de pensie la presat în carnetul de membru al Mişcării Populare şi anunţa că nu va avea stare până când nu va învinge mafia din politică şi justiţie. Se vor găsi nişte amnezici care să uite cum şi-a făcut sclave din politică şi justiţie, punându-le la munca de jos şi dându-le cu capul de ecranele televizoarelor la conferinţele de presă. Graba de a legaliza relaţia clandestină pe care o are cu Mişcarea Populară din nopţile lungi şi umede de la Cireşica, teama că va rămâne un fost când ar putea fi mai mult decât atât şi sevrajul după putere au făcut să nu mai aibă vreme de mofturile democraţiei. A fost singur pe buletinul de vot, ca pe vremuri la Cotroceni. A câştigat cu moţiunea „România mea”, trăgând pe linie moartă fostele speranţe ale partidului, cărora le-a promis totuşi că le va da puţin din România lui, să le taie foamea. A fost votat cu aplauze ca o vedetă rock. Un vot ilegal, se spune, care, teoretic, anulează rezultatele Congresului. Oricum, l-ar vota din nou, prin corespondenţă. Gestul contează. Pentru cei sensibili şi care n-au uitat deja cum făcea politică Traian Băsescu folosind biciul şi morcovul ca pe nişte arme letale, mesajul moţiunii „România mea” este greu digerabil, poate provoca greţuri de dimineaţă şi găuri în stomac.
Momentul este, cum spuneam, oportun pentru fostul preşedinte care, chiar dacă a fost dat afară pe uşă, intră acum pe fereastra întredeschisă de dezamăgirea publică faţă de câştigătorii trecutelor alegeri şi de actualele găşti politice. Aerul dezorientat al celor care se află la butoane şi apasă pe ele haotic, fără rost, este ideal pentru pompierii piromani din şleahta fostului preşedinte. Coaliţia guvernamentală este un mort viu. Premierul nu mai are decât susţinerea politică a familiei şi singurul liant care-l mai ţine lipit de fotoliul de premier este transpiraţia de frică. În propriul partid nu mai are un cuvânt de spus şi nu-l mai susţin decât complicii lui la creşterea economică a camarilei de partid. Le e simpatic pentru că are drept de semnătură şi le scoate bani din bancă. Succesorul lui, Liviu Dragnea, a hotărât teatral că trebuie să rupă cu preistoria partidului, să omoare dinozaurii şi să vindece păcatele originare cu bisturiul. Un fel de exorcism de partid şi de stat ca să se salveze de sabia care stă să-l decapiteze.
Iar sabia a început să taie ombilicul bunicilor. Ion Iliescu a trăit atât de mult că încep să i se prescrie faptele imprescriptibile. Dosarul Revoluţiei a fost clasat de procurori, care l-au tergiversat şi desfigurat să nu se mai vadă urmele lăsate de statul criptocomunist pe obrazul oamenilor obişnuiţi. Cei vinovaţi de eşecul acestui dosar au fost promovaţi. La fel şi prezumtivii acuzaţi. Singure victimele fac terapie de grup la manifestaţii. Zgomotul de fond al societăţii a făcut ca impactul clasării dosarului să se piardă în neantul cotidian şi să nu mai indigneze pe nimeni. Poate că o judecată a acestui dosar ar fi descâlcit istoria sulfuroasă a FSN, expunându-i rădăcinile toxice şi păcatele originare, poate că aşa am fi aflat şi cum a făcut Ion Iliescu primul milion de alegători. Sau poate că ar fi devenit evident că mai toată clasa politică este responsabilă pentru amnezia generală referitoare la evenimentele din decembrie 1989. Iar unde s-a dus mia de morţi din timpul Revoluţiei, se va duce şi suta, mă rog, zecile dispăruţilor în mineriade. După ce s-a îngrăşat de nu mai iese pe uşa istoriei tot mâncând din fructele păcatului originar, tătucul PSD-ului trebuie să dea socoteală penală pentru Mineriada din iunie 1990. I se alătură alţi ciocli postcomunişti, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Victor Atanasie Stănculescu, pentru cercetarea cărora preşedintele Iohannis şi-a dat deja acceptul.
Chiar dacă e greu de crezut că dosarul Mineriadei din iunie va avea alt destin decât cel al Revoluţiei, e greu să-l mai ţii în vitrina din sufrageria partidului pe Ion Iliescu. Prea e pătat de sângele clasei muncitoare! Dar atmosfera sulfuroasă din partid i se datorează doar parţial fostului student sovietic. Mai toţi liderii PSD fac coadă la cazanele cu smoală gata să plătească pentru conturile din paradisurile fiscale. Se pregătesc de închisoare la locul de muncă şi scriu deja primul reportaj cu ştreangul de gât, să-l publice în ediţie limitată, ca să le mai scadă din pedeapsă. Faptul că PSD îşi râcâie de pe mâini sângele dictaturii bolşevice seamănă cu o sinucidere rituală: partidul trăia şi-şi cultiva plevuşca electorală declanşând mecanismele reflexe de frică şi subordonare antrenate pe vremea partidului unic de predecesorii săi, pe când sabia nu le stătea deasupra, ci în mână. Astăzi noul lider renunţă tocmai la butonul acestui mecanism şi la identitatea electorală de urmaşi ai tătucilor comunişti. Poate şi pentru că mizează pe faptul că repetatele spălături pe creier aplicate electoratului au şters doar memoria recentă, nu şi reflexele plantate adânc în iraţional.
PSD e în plină hemoragie de ştabi, noroc că are corupţi în proporţie de masă şi unde taie DNA un zero politic, apar încă zece. Dar partidul are probleme cu sistemul circulator şi multe vase sangvine retezate pe care se scurg aiurea banii poporului. Robinetele care alimentau partidul scârţâie la tot pasul. Valabil şi pentru UNPR, fratele mai mic şi mai gradat. Degeaba-şi încovoaie sprânceana şeful de partid, mulţi şi-au făcut bocceluţa şi sunt pregătiţi să abandoneze corabia. Speră ca PNL să nu-şi fi pierdut apetitul, să-i înghită şi pe ei, că sunt hrănitori. Recentul incident cu moartea unuia dintre poliţiştii care-l escortau pe liderul UNPR în escapadele nocturne nu face decât tensioneze şi mai mult relaţiile în coaliţia guvernamentală. Victor Ponta i-ar cere demisia, dar atârnă şi el de acelaşi fir de păr şi ştie bine că primul care va cădea se va prinde de tovarăşul său de drum, să zboare împreună. Vicepremierul Oprea începe să-şi concureze serios şeful de guvern la doctorate plagiate, abuzuri şi conflicte de interese. Dar orice strâmbătură către el l-ar putea face să treacă în tabăra cealaltă. A mai făcut-o de atâtea ori când interesul naţional i-a cerut să trădeze. Are un electorat fidel care face turism politic alături de el.
Lanţul slăbiciunilor funcţionează perfect în cadrul celor două conglomerate politice, putere şi opoziţie. Trădările se fac în grupuri organizate şi de la partener la partener. Mai e ceva timp până la alegeri şi doar cei care nu au niciun aliat de pierdut apasă pe acceleraţie chiar dacă riscă să-şi accidenteze mortal propria coloană oficială. Deocamdată pokerul politic se joacă în perimetrul intereselor de grup. Singura grijă a partidelor este să dea foamei care le macină o vehemenţă cetăţenească, profitând de neatenţia sau amnezia publică pentru a aduna un ce profit electoral. Şi, cum ştim, amnezia e multifuncţională: îi face pe oameni să doarmă liniştiţi fără tresăriri de conştiinţă şi fără remuşcări, dar şi să-şi repete stereotip păcatele originare. Şi să le placă s-o facă.
