Linkuri accesibilitate

Politica după Ponta: Iohannis crede în „nervul națiunii”


Protestele de la București (Foto: Marius Vâlcu)
Protestele de la București (Foto: Marius Vâlcu)

Câteva organizații neguvernamentale continuă să ceară ieșirea în stradă a populației pentru „rezolvarea problemelor de fond ale sistemului”.

Tragedia de la Clubul Colectiv „a afectat nervul națiunii” crede Klaus Iohannis, care a vorbit astăzi despre „voința poporului” ignorată atâta vreme de către politicieni. „A fost nevoie să moară oameni, ca această demisie să se întâmple”, a adăugat președintele român, care i-a cerut lui Victor Ponta, încă din iunie când a început urmărirea penală împotriva lui să renunțe la guvernare. E adevărat că șeful statului nu a fost niciodată foarte ferm și că nu a încercat să găsească o altă soluție, prevalându-se de așa zisa independență politică a președintelui, așa cum e prevăzută în Constituție. După cele două mandate ale lui Traian Băsescu, însă, Curtea Constituțională a acceptat și soluția „președintelui jucător”, care nu e musai să fie și războinic, dar care are planuri, strategii, viziuni.

Klaus Iohannis a spus că așteaptă în această seară demisia lui Victor Ponta și că oamenii au fost îndreptățiți ieri să ceară schimbarea. Premierul și-a dat demisia după protestele care au scos în jur de 30.000 de bucureșteni în stradă, indignați de drama de la Clubul Colectiv și de faptul că nimeni dintre responsabilii politici nu-și asumase răspunderea pentru moartea celor 32 de persoane și mutilarea celorlalte 133 aflate în spital, dintre care 88 în stare critică și gravă.

Iohannis le-a dat dreptate demonstranților spunând că cererile lor sunt pertinente, dar nu a explicat ce va face mai departe: vrea doar să aibă în această săptămână o rundă de negocieri cu partidele.

Potrivit Constituției, președintele nominalizează premierul în urma discuțiilor cu partidele. Mai clar, primul ministru va fi dat de partidul care poate avea majoritatea în Parlament. Este probabil ca Partidul Social Democrat (PSD) să păstreze guvernarea în aceeași formulă ca până acum, alături de progresiștii lui Gabriel Oprea, care, după câte se înțelege, nu va mai ocupa un fotoliu de ministru, și de celelalte mici formațiuni (ALDE, condus de Călin Popescu Tăriceanu și Partidul Conservator) plus grupul minorităților naționale, care în general se alătură majorităților. Între liberalii aflați în Opoziție și această coaliție, care a guvernat cu Victor Ponta, există o diferență de peste 80 de voturi. PNL, pe de altă parte, a anunțat că ar prefera alegeri anticipate, numai că această variantă este greoaie și aproape imposibil de pus în practică, fiindcă ar însemna ca două nominalizări de premieri să cadă succesiv la votul în Parlament.

Alegerile anticipate ar însemna o prelungire a crizei politice interne, dar acesta nu este singurul dezavantaj. Noile formațiuni care eventual ar vrea să participe la scrutin nu vor avea timp de campanie electorală, iar partidele tradiționale, împotriva cărora ies în stradă bucureștenii, vor avea din nou prima șansa, mai ales că doar ele se văd la televizor. Apoi o prelungire a crizei politice, nu afectează doar instituțiile interne, care vor rămâne inerte până la eventualul scrutin anticipat, ci ar putea fragiliza România din punct de vedere extern, într-o perioadă în care jurul țării proliferează aliații Rusiei și statele care sunt pe cale să eșueze.

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, cel care de altfel i-a cerut demisia lui Victor Ponta, a lăsat să se înțeleagă că propunerea celui mai mare partid din Parlamentul României pentru premier va fi un tehnocrat. Liberalii par să fi renunțat la candidatul lor, fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, sau cel puțin până acum nu au vorbit despre această variantă.

Demisia guvernului Victor Ponta nu a oprit protestele, iar câteva organizații neguvernamentale continuă să ceară ieșirea în stradă pentru „rezolvarea problemelor de fond ale sistemului”. Există cereri imediate, cum ar fi de pildă să nu mai moară niciunul dintre cei aflați în stare gravă, dar și alte chestiuni concrete, dincolo de lupta anticorupție. Peste 10.000 de oameni au anunțat pe Facebook că vor participa la protestul din această seară.

XS
SM
MD
LG