Linkuri accesibilitate

„Există șanse foarte mari ca prăbușirea avionului să fi fost cauzată de o explozie la bord”


Oficialități americane și britanice înclină spre teza prăbușirii avionului rus în Sinai în urma unui atentat terorist.

Se înmulțesc informațiile și indiciile că avionul rusesc de pasageri, care s-a prăbușit sâmbătă în Peninsula Sinai, ar fi fost distrus de explozia unei bombe. Iar atacul pare să fi fost pus la cale de teroriști „locali”, legați direct de organizația extremistă a Statului Islamic.

„Există indicii convingătoare că la bordul avionului a fost un obiect care a explodat” a declarat o oficialitatea americană postului de televiziune CNN. Aceeași sursă a precizat că informațiile strânse dintr-o serie de comunicații interceptat de serviciile secrete duc la concluzia că bomba ar fi fost pusă în avion de teroriști, cu legături direct cu organizația extremistă a Statului Islamic. Iar dacă aceste informații se confirmă, ar fi primul atac de acest gen, cu bombă, executat sau comandat de organizația Statului Islamic.

Pentru moment, experții în terorism nu cred că atacul ar fi fost comandat de șefii Statului Islamic, cu sediul la Raqqa ci mai degrabă ar fi fost gândit și executat de organizația teroristă afiliată, din Sinai, care acționează independent.

O altă oficialitate americană a declarat agenției AFP că nu atac împotriva unui avion rusesc s-ar potrivit cu strategia de moment a milițiilor Statului Islamic. Mai ales după ce Rusia a început propriile raiduri de bombardament în Siria, având ca țintă milițiile Statului Islamic, dar și opoziția împotriva regimului lui Bashar al-Assad, susțin Statele Unite și aliații lor.

Ministrul britanic al transporturilor Patrick McLaughlin a confirmat speculațiile despre un posibil atac terorist, motiv pentru care – a explicat el – Marea Britania și-a suspendat zborurile spre stațiunea Sharm el-Sheikh din Sinai. Irlanda a făcut același lucru.

Ministrul britanic de externe Philip Hammond a declarat și el că „am ajuns la concluzia că există șanse foarte mari ca prăbușirea avionului să fi fost cauzată de o explozie la bord”.

Avionul Airbus 321 al companiei charter rusești Kogalimavia, cu 224 de persoane la bord, majoritarea cetățeni ruși, s-a prăbușit sâmbătă, la numai 23 de minute de la decolarea din Sharm el-Sheikh. Nici o persoană nu a supraviețuit, iar echipele de salvarea care au ajuns la locul accidentului în scurt timp au constatat că resturile avionului era împrăștiate pe o suprafață foarte mare. Ceea ce ar vorbi în sprijinul teoriei unei explozii la bord. Cele două „cutii negre” care conțin datele zborului au fost recuperate.

Miercuri, oficialități egiptene au declarat că aparatul care a înregistrat convorbirile din cabina piloților este într-o stare foarte proastă, dar că mai pot fi extrase câteva informații.

Pentru moment, Rusia și Egiptul, țările care conduc ancheta oficială, au declarat că este prea devreme ca cineva să se pronunțe asupra cauzelor accidentului.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG