După valul de atentate de vineri seară de la Paris, Europa Liberă a stat de vorbă cu jurnalista și tânăra scriitoare Tatiana Țîbuleac, stabilită de mai mulți ani la Paris.
Tatiana Țîbuleac: „Așa s-a întâmplat, printr-o ironie a sorții, că și noi ieri cu soțul am fost la o cină și după aceasta la un concert. Am avut noroc, teroriștii au avut alte preferințe muzicale și nu au intrat la concertul nostru să ne ucidă acolo. Pentru că ne aflam într-un astfel de sector care, dacă ar fi fost în clubul nostru, era să se întâmple exact același lucru.
Noi am aflat despre tot ce s-a întâmplat acasă, când am venit acasă și bona nu ne putea găsi la telefon fiindcă noi l-am deconectat și ea ne spuse: „Nu mai știam: veniți, nu veniți”. Noi am aflat că am fi putut muri doar venind acasă. Și gândul acesta cred că l-au avut foarte mulți oameni fiindcă era vineri seara și în Franța cam aceasta se face.
Parisul este un centru cultural, lumea merge seara să mănânce și după aceasta merge la un concert sau la o expoziție, sau la orice altceva. Și de ce spun despre aceasta? Fiindcă noi am fost foarte tare controlați când am intrat la acest concert. Și eu l-am și enervat pe soțul, spunând că iată și-au găsit toți aceștia să ne caute prin poșete că noi am venit toți cu un ruj și cu un pieptene, doar nu cred că sunt nebuni să vină cu bomba la concert. Ca să vin acasă peste patru ore să aflu că exact aceasta s-a întâmplat.
Noi suntem în șoc. „Charlie Hebdo” pe noi ne-a afectat, dar parcă nu atât de tare pentru că te gândeai totuși că este o instituție. Dar acum este o chestie care la noi nu s-a mai întâmplat, când e vorba că ieși pur și simplu în stradă și poți să fii mort în două minute, stând la restaurant, stând afară, bând o cafea, lucruri la care francezii țin foarte mult și trebuie să le facă totdeauna cu bucurie. Ei au bucuria aceasta de viață. De aceasta cred că atacul acesta e cel mai grav de până acum pentru francezi. Așa ceva desigur s-a mai întâmplat în alte țări, dar pentru ei e un mare-mare șoc, pentru toată țara.
Când a fost „Charlie Hebdo”, lumea s-a gândit: e grav, toți au ieșit în stradă, dar era întotdeauna această a doua părere venită din partea extremiștilor, că ei și-au căutat-o, totuși au spus ceva. Se punea semnul întrebării la sfârșit: e bine sau rău să existe astfel de publicații, putea fi evitată această tragedie. Or, aici fiecare dintre noi ne-am gândit că am fi putut fi ieri acolo. Pentru că au fost locuri absolut sporadice, a fost un concert, a fost un restaurant, a fost State de France.
Azi ziua a început tare sumbru. Străzile erau absolut goale. Chiar la un moment dat au năvălit pe Facebook tot felul de fotografii ale diferitelor străzi, diferitelor părți de oraș care erau absolut goale, ceea ce nu s-a mai întâmplat înainte. Sâmbătă dimineața de obicei Parisul forfotește pentru că toată lumea merge la piață, toată lumea merge la branch-uri, toată lumea se întâlnește în parc cu copiii. Și eu chiar mă gândeam: va fi oare așa toată ziua? Și noi ne-am gândit să nu ieșim pentru că chiar în multe primării locale s-a anunțat: stați acasă, instituțiile publice au fost închise, a propos. Noi ne-am pornit la piscină și piscina era închisă. Pentru că a fost dată această directivă că totul să fie închis, toate locurile unde publicul s-ar fi putut aduna și ar fi putut fi ținta unui alt atac. Dar după aceasta m-am gândit că nu are sens de stat în casă pentru că, așa cum se putea întâmpla azi dimineață, se poate întâmpla și la amiază, și seara, și mâine, și poimâine, și în fiecare zi. Și cred că toată lumea așa a gândit fiindcă am văzut foarte mulți oameni au ieșit azi chiar ca un fel de rezistență.”
Europa Liberă: Adică sfidarea pericolului?
Tatiana Țîbuleac: „Da. În parc, de exemplu, m-a mirat să văd foarte mulți părinți, foarte mulți copii, chiar mici. Eu nu știu ce a fost aceasta. Mie mi se pare că a fost așa un fel de răspuns cumva, uman, la ceea ce s-a întâmplat: noi nu ne temem, noi acum vrem să ieșim și mai mult și noi aceasta vom face pentru că aceasta e casa noastră, aceasta e viața noastră, aceasta e țara noastră. Și a fost un fel de delimitare clară: teroriștii sunt teroriști și oamenii sunt oameni.
A propos, nu știu dacă mă veți întreba sau nu despre chestia aceasta, este sau nu actuală acum această polemică: este din cauza acestui flux de emigranți sau nu. Am vorbit astăzi cu foarte mulți oameni și chiar de pe loc, cu oameni străini fiindcă și noi suntem niște străini și avem prieteni internaționali care locuiesc aici, care nu și-au făcut din Franța o patrie, să spunem așa, dar totuși suntem aici de mai mult de doi-trei ani, deja unii și 10, și 15 ani, nimeni nu a menționat chestia cu migrația. Lucrurile acestea vin tot de la țările de unde se întâmplă migrația.
Am văzut foarte multe polemici azi pe Facebook: „Iată, v-am spus, așa și vă trebuie, că ați dat drumul la beduini, asta s-a întâmplat”. Aceasta e o mare porcărie. Aici, în Franța, aceasta nu se discută. Probabil se discută în niște cercuri mai restrânse, știu eu, politice sau altceva. Dar lumea face o mare diferență dintre teroriști și emigranți. Mai mult ca oricând oamenii ţin să facă lucrul acesta foarte clar.”
Europa Liberă: Dar cum se va organiza viaţa în continuare? Spuneţi că trebuia să ajungeţi la piscină şi nu ați ajuns. Cât va dura aceasta?
Tatiana Țîbuleac: „După atacul „Charlie Hebdo” la grădiniţa copiilor mei, la toate şcolile, la toate centrele de activităţi pentru copii, a apărut un anunţ, care nu a mai dispărut de atunci, se numeşte „Vigipirate”. Într-un fel, se spune că toate aceste instituţii sunt sub supraveghere, trebuie să fim vigilenţi, că aceasta se poate întâmpla. „Charlie Hebdo” a arătat că lucrurile acestea se pot întâmpla. Şi cel mai grav este că aceste anunţuri nu au dispărut, ceea ce înseamnă că aceste lucruri se pot întâmpla şi se vor întâmpla.
Acum nu vorbesc de ce se vor întâmpla, dar este această conştiinţă comună că aceste lucruri se vor mai întâmpla nu doar în Franţa, dar probabil că în Europa din ce în ce mai mult. Mâine va fi o zi de reculegere pentru toată lumea şi de ieşire din şoc. Din fericire lunea este o zi când lumea se întoarce la lucru, se deschid grădiniţele, se deschid şcolile. Deocamdată nu am fost anunţaţi că acest lucru nu se va întâmpla.”
Europa Liberă: Adică sperați să se revină la viaţa normală luni? Adică normală în măsura în care e posibil.
Tatiana Țîbuleac: „Aceasta este singura variantă pe care noi o avem. Ce ar trebui altceva să facem? Noi nu ne putem ţine copiii la nesfârşit în casă. Noi nu putem sta noi la nesfârşit în casă. Noi trebuie să ieşim. Noi trebuie să trăim. Noi trebuie să ne gândim că oamenii care trebuie să se ocupe de terorişti se vor ocupa de terorişti, că oamenii care se ocupă de copii se vor ocupa de copii, când ceilalţi care trebuie să ne facem treaba la serviciu trebuie să ne-o facem la serviciu. Pentru că altfel închizi lumina în ţară şi nici nu ai nevoie de terorişti, pur şi simplu mori de la sine.”
Europa Liberă: Dar întrebarea este: oare autorităţile sunt neputincioase în faţa acestor atacuri? Sistemele acestea sofisticate de control, de securizare ce rezultate au, dacă cu Kalaşnikov pot să tragă într-o sală de concert?
Tatiana Țîbuleac: „Este imposibil în Paris, unde se întâmplă în fiecare seară zeci, sute de concerte şi tot felul de evenimente mondene ca să ai peste tot un radar ca să verifici extrem de bine pe acel om, mai ales că ştim că un exploziv este foarte uşor de făcut. Nu ştiu ce ar trebui să facă ţara, cred că aceasta este întrebarea pe care şi-o pun toţi. Nu ştiu ce ar trebui să facă autorităţile. Nici să faci un stat supercontrolat acum şi să pui carantină peste tot nu poţi face, fiindcă aceasta e Franţa, oraşul, ţara libertăţii.”
Europa Liberă: Dar Hollande când a spus că închide frontierele doar aceasta a avut în vedere, să nu mai vină alţi terorişti. Oare e posibil aşa ceva în momentul acesta?
Tatiana Țîbuleac: „Nu. Acest anunţ al lui Hollande a fost destul de mult discutat, criticat sau aplaudat, în funcţie de viziuni politice. Cei care au de venit să ucidă ei vor veni. Cei care sunt aici şi vor să se integreze se vor integra.”
Europa Liberă: Dar întrebarea mea este: maşinăria statului pentru aceasta e plătită: să filtreze, să vă asigure securitatea celor de bună credinţă, plătitori de impozite?
Tatiana Țîbuleac: „Da, aceasta este într-o lume ideală. Aceasta ar trebui să se întâmple. Ce se va întâmpla mai departe nu putem şti, nu ştim care va fi răspunsul. Cred că va fi un răspuns, pentru că după „Charlie Hebdo” nu s-a făcut atât de mult pe cât s-a aşteptat la acel moment. Or, acum crima aceasta pare odioasă de două ori mai mult ca la „Charlie Hebdo”. Eu nu vreau să prevăd, Doamne fereşte, nimic de acest gen, dar dacă se mai întâmplă un atac în următoarele luni, va fi într-un fel evident că statul francez nu-şi face treaba, că securitatea nu-şi face treaba. Şi atunci nu ştiu ce se poate întâmpla.”
Europa Liberă: După atacurile din metroul londonez apăruse discuţia: e gata cetăţeanul să sacrifice din libertăţi ca să obţină o securitate minimă? Acum se discută subiectul acesta ori încă nu? Francezii care sunt liberi prin natura lor ar accepta oare să stea supravegheaţi 24 din 24 cu tot felul ce camere, cu tot felul de filtre?
Tatiana Țîbuleac: „Nu. Este un „nu” foarte răspicat, nu vor fi. Chiar şi cei care sunt absolut împotriva emigranţilor, fiindcă, să zicem că ei sunt „oaia neagră”, şi noi suntem, şi eu zic „nu”, pentru că şi noi suntem emigranţi. Eu cred că nu. Francezii nu sunt gata să spună: „Eu nu voi ieşi din casă după ora nouă. Eu nu voi cumpăra alcool în public. Eu nu voi fuma ţigara mea acolo. Eu nu vor purta fustă scurtă”. Francezii nu sunt gata să spună aceasta. Şi în acelaşi timp, nu sunt gata să spună:
Mă miră totuşi această înapoiere a moldovenilor şi a românilor. Vorbesc de ei acum, fiindcă ei îmi sunt cei mai aproape, care continuă să spună că nu trebuie lăsaţi emigranţii, sirienii, irakienii, fiindcă ei sunt ciuma neagră....
„Voi merge la serviciu sub zece camere şi trebuie să am un cip în mână ca să pot trece de metrou să mă scaneze. Franţa nu este gata pentru aceasta.
Dar oare este Europa gata pentru aceasta? Nu ştiu. Noi tot încercăm să spunem: „Emigranţii şi Europa”, dar noi demult am uitat că jumătate de Europă este deja emigranţii. Europa nu mai este singură şi emigranţii aparte. Pe mine mă miră totuşi această înapoiere a moldovenilor şi a românilor. Vorbesc de ei acum, fiindcă ei îmi sunt cei mai aproape, care continuă să spună că nu trebuie lăsaţi emigranţii, sirienii, irakienii, fiindcă ei sunt ciuma neagră. Dar nu este clar un singur lucru.
Fiindcă dacă Frontul Național, de exemplu, se apucă de scos emigranţii, ei nu îi vor scoate pe iranieni şi pe sirieni, ei îi vor scoate pe toţi. Şi emigranţi sunt moldoveni, români, spanioli, chinezi, toată lumea care şi-a făcut o viaţă, şi-a făcut un viitor pentru copii în ţara aceasta. Noi nu putem să divizăm în emigranţi şi francezi, noi trebuie să divizăm în terorişti şi oameni normali. Fiindcă altfel este imposibil să mai ieşi din casă şi este imposibil să mai gândeşti normal în ţara aceasta.”
Europa Liberă: Hollande a spus că teroriştii urmăreau să înfricoşeze naţiunea. Au obţinut aceasta, cel puţin judecând după ziua de azi?
Tatiana Țîbuleac: „Au obţinut o bilă mare neagră guvernul şi securitatea acestui stat în faţa oamenilor. Fiindcă, cum spuneam mai sus, dacă după „Charlie Hebdo” întrebările au apărut, acum avem parţial şi o parte de răspuns. Şi răspunsul este: nu, nu şi-au făcut treaba. Nu ne putem ascunde după deget, fiindcă indiferent de numărul de veniţi, numărul de suspecţi, Franţa trebuie să-şi facă treaba, statul trebuie să ne protejeze. Şi ei nu ne-au protejat.”
Europa Liberă: Oricine s-a uitat la televizor a gândit la fel: trei-patru oameni înarmaţi cu Kalaşnikov stârnesc aşa o panică şi dau peste cap viaţa unui Paris, aceasta se pare ieşit din comun, aceasta se pare că chiar ridică o mare problemă pentru toată Europa şi nu doar pentru Franţa.
Tatiana Țîbuleac: „Din Franţa întotdeauna am privit ştirile din alte ţări. Şi când vezi în America, care este o ţară pentru care armele sunt la fel ca un pachet de ţigări, fiecare îşi poate cumpăra o armă, fiecare are dreptul să poarte o armă, dacă vezi acolo un om care vine şi intră într-o instituţie, şi începe a împuşca oameni, automat francezii gândesc: „Sigur, dacă sunt nebuni şi le dau arme. Cui trebuie arme? Armele nu ar trebui să fie pe mâna oricui”. Or, aici lucrurile acestea nu sunt, francezii se mândresc, se aplaudă pentru faptul că ei sunt corecţi, toleranţi, toate valorile umane puse pe piedestal, ei sunt cei corecţi, cheamă la egalitate. Şi tocmai de aceasta acest incident a fost cel mai şocant. Pentru că aici nu a venit nimeni să spună că „noi am venit în numele lui Allah să vă ucidem, pentru că aţi făcut fun de profet”.
Aici lumea sta şi bea vin, lumea sta şi se distra, lumea a venit să asculte muzică. Să alegi o zi din aceasta simbolică, vineri, data de 13 să vii să ucizi oameni în stradă atât de uşor – acesta a fost de fapt şocul cel mai mare. Pentru că aceasta se poate întâmpla zilnic. Dacă vrei, zilnic poate cineva să vină să ucidă oameni într-un anumit cartier din Paris şi aşa poate să dureze până la nesfârşit. Pentru că dacă nu se găseşte un mecanism, nu poţi opri aceasta, nu poți. Pentru că nu poţi căuta fiecare om din metrou dacă are sau nu explozibil. Acesta de fapt a fost şocul cel mai mare, că aceasta s-a întâmplat atât de uşor şi cu oameni absolut nevinovaţi.”
