Linkuri accesibilitate

Alianţa pro-europeană din Consiliul Municipal Chişinău a rămas fără majoritate...


.... iar dificultăţile nu s-au lăsat aşteptate.

Partidele pro-europene din Consiliul Municipal Chişinău se confruntă cu probleme de administrare, după ce consilierul PPEM Ion Ştefăniţă a denunţat acordul de constituire a Alianţei şi a declarat că îşi rezervă dreptul să aleagă proiectele pe care le votează.

Din cele câteva zeci de chestiuni trecute pe ordinea de zi a ședinței consiliului municipal de astăzi, cele care au întrunit numărul necesar de voturi pot fi numărate pe degete. Teoretic, partidele declarate pro-europene din CMC au cu un consilier în plus față de cele de stânga. Coalizate, formează o majoritate de 26 de voturi - minimum necesar pentru a putea adopta decizii la nivelul municipalității. Doar că odată cu denunțarea acordului de constituire a Alianței pro-europene din CMC de către consilierul PPEM Ion Ștefăniță, majoritatea nu mai există.

În ajunul ședinței de joi, Ion Ștefăniță a explicat motivul care a stat la baza deciziei sale:

„Mesajul meu este către consilieri: să lăsăm la o parte PR-ul politic şi să începem să lucrăm. Eu vreau ca chişinăuienii să vadă că au consilieri care se gândesc la problemele din oraş, dar problemele nu au culoare politică. 51 de consilieri trebuie să discute construcţiile ilegale din zona Chişinăului. Vedeţi ce se întâmplă cu Chişinăul, când se dezvoltă haotic, în sărăcie, favilizarea Chişinăului… Noi pierdem brandul oraşul meu alb! Respectiv, mesajul către consilieri rămâne acelaşi: trebuie să avem o alianţă pentru Chişinău.”

Ion Ştefăniţă a declarat că îşi rezervă dreptul să aleagă proiectele pe care le votează, insistând că la moment nu i-a în calcul posibilitatea să părăsească Consiliul Municipal Chişinău.

Funcţionarea şubredă a CMC a fost invocată astăzi şi de socialistul Ion Ceban, care în ajunul şedinţei şi-a criticat colegii din partidele pro-europene că ar include pe ordinea de zi alte chestiuni decât cele care interesează chişinăuienii: pregătirea pentru perioada rece a anului, compensaţiile sau situaţia din spitale.

Comentatoarea politică Olga Nicolenco, în trecut candidată la funcţia de primar al capitalei, observă că actuala criză din Parlament se reflecă la nivel municipal şi anticipează zile grele pentru aleşii locali:

„Noi, în Consiliul Municipal Chişinău am pierdut acea majoritate foarte delicată, dar pe care, totuşi, o aveam. Uite că acum nu o avem nici pe aceasta. Este adevărat, ca cetăţean a acestui stat nu pot să nu recunosc că asta este, dacă ne putem exprima aşa, o pedeapsă pentru aceşti demnitari care s-au declarat iniţial pro-democratici şi pro-europeni, dar, într-un final am văzut că nu au putut folosi o şansă de şase ani. Socialiştii din CMC fără doar şi poate alături de ceilalţi consilieri care nu neapărat împărtăşesc dimensiunea europeană nu vor ezita să folosească orice modalitate şi orice moment pentru a marginaliza vectorul european.”

Europa Liberă: Intuiţia Dvs ce spune, în ceasul al 12-lea, se vor aşeza la masa de tratative, inclusiv în CMC, consilierii pro-europeni ca să ajungă la un consens?

Olga Nicolenco: „În asta nu cred, pentru că aşa cum nu avem acum nicio premisă pentru a presupune că va fi creată o majoritate în Parlament, exact acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul consiliului municipal, unde eu cu greu îmi imaginez cum ar putea consilierii din partea PLDM-ului, de exemplu, să participe cu toată deschiderea la întărirea acestei majorităţi”.

Olga Nicolenco observă că în ultimii ani Consiliul Muncipal Chişinău nu a avut parte de o majoritate confortabilă. A existat una mai degrabă de conjunctură, care s-a constituit doar atunci când problemele capitalei se adunau în număr impresionant.

Previous Next

XS
SM
MD
LG