În România capitalul a ieșit victorios în fața muncii, iar cei care investesc își recuperează banii aici mai repede decât oriunde în Europa, potrivit prim-viceguvernator ului Băncii Naționale Florin Georgescu.
„Cu ce rămâne cetățeanul?” se întreabă Georgescu retoric: „repartiția venitului național net”, deci ceea ce rămâne după ce se plătesc toate chestiunile intermediare, se face în final între „muncă și capital”, ca între cei doi prieteni „pisica și câinele”.
Ceea ce rămâne se împarte „preponderent” în favoarea capitalului, subliniază apăsat numărul 2 în Banca Națională, fost ministru de finanțe, atașat al ideologiei socialiste.
Florin Georgescu este probabil singurul lider al băncii centrale de la București care recunoște că în mare parte costul crizei din perioada 2010-2012 a fost transferat asupra salariaților simultan cu modificarea legislației muncii în așa fel încât aceasta să devină contrară celor care trăiesc din leafă.
Este vorba despre tăierea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, decisă de fostul președinte Traian Băsescu împreună cu premierul de atunci Emil Boc după consultări cu Banca Națională și FMI în paralele cu mărirea TVA de la 19 la 25 la sută (în iunie 2010).
Societățile private dacă nu reduseseră între timp lefurile, au făcut-o preluând exemplul dat de guvern. România a trecut repede prin criza, pe care Grecia încă o digeră, datorită acestor măsuri radicale care i-au afectat doar pe cei care lucrează, nu și companiile mari și mai ales nu și pe marii lideri politici care în acea perioadă făceau tranzacții în care mita devenea valoare adăugară pentru partid.
Tot atunci a fost modificată Legea sindicatelor pentru a asigura în acest fel liniștea de care guvernanții, dar și patronii, aveau nevoie.
Sindicatelor nu li se mai asigură, ca până atunci. un sediu în „unitățile” în care își desfășoară activitatea, de asemenea liderului de sindicat nu i se mai oferă protecție împotriva concedierii, timp de doi ani după ce îi încetează mandatul și dispare din lege obligativitatea ca sindicatul să mai fie invitat la ședințele consiliului de administrației.
Au dispărut de asemenea contractele colective de muncă la nivel național, dar și posibilitatea de a înființa un sindicat în locurile în care sunt puțini angajați, minim 15 cum era stipulat în legea de până atunci.
Practic, modificarea Codului Muncii și a Legii Sindicatelor, printr-un pachet care a trecut în 2011 de Parlament, face ca angajatul să rămână fără apărare în fața patronului, așa cum este și astăzi.
De-atunci încoace au proliferat contractele de colaborare în detrimentul celor de angajare, o soluție prin care companiile fac economie și, adesea, nu mai plăteasc asigurări de sănătate sau contribuții pentru fondul de pensii, în vreme ce procesele angajaților dați afară împotriva patronilor sunt aproape imposibil de câștigat.
Între timp sindicatele au lucrat la un text nou, care a trecut prin asumare tacită de Senat și urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților.
După cum spune Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale, raportul capital-muncă este de 60 la 40 în România. Adică doar 40 la sută din venitul net obținut se duce către oameni, în vreme ce restul este asumat de către investitori.
În regiune, situația este ceva mai echilibrată, argumentează Georgescu, arătând că în vreme ce românii iau 40% pentru muncă, ungurii se bucură de 52%, bulgarii de 48%, iar polonezii de 44%.
Liderul Băncii Naționale mai adaugă că în România randamentul capitalului este foarte ridicat și că cine investește 100 de unități aici își scoate banii în următorii 5 ani.
Prin comparație, în Marea Britanie investiția se recuperează în 12 ani, în Germania în 10, iar în Franța în peste 16 ani.
Înlesnirile date investitorilor au împins România printre țările cu cea mai mare creștere economică din UE. În spatele acestui succes se află însă mulți oameni cu situații sociale precare, de care patronii se pot dispensa ușor, fără prea multe explicații, indiferent de contribuția acestora în evoluția companiei.
