Sub îngrijirea Ioanei Pârvulescu, la editura Humanitas a apărut un consistent volum de mărturii reunite sub titlul Și eu am trăit în comunism. Nu e, bineînțeles, prima întreprindere de acest fel la noi dar cartea prezintă cel puțin două caracteristici care o individualizează. Mai întâi, faptul că mărturiile vin de la nu mai puțin de 95 de persoane, unele fără notorietate publică – medici, ingineri, muncitori, altele personalități cunoscute, printre care Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Andrei Oișteanu, Mihai Zamfir, Livius Ciocârlie, Victor Rebengiuc, Horia-Roman Patapievici, Antoaneta Ralian, ca să dau doar câteva exemple.
Unii și-au trăit în comunism doar copilăria și adolescența, alții – spre nenorocul lor – au „prins” toată perioada comunistă. În al doilea rând, mărturiile (micronarațiuni ori scurte secvențe) sunt grupate tematic, în așa fel încât cititorul să aibă o imagine coerentă a cotidianuluiîn comunism.
Avem, așadar, „felii de viață” care reconstituie existența precară la bloc, cu umilitoarele privațiuni din anii ’80 – frigul, lipsa apei calde, tăierile de curent electric; coborâm după aceea în stradă, întâlnim oameni îmbrăcați cenușiu, vedem tramvaiele și autobuzele supraaglomerate, cu călători agățați ciorchine de barele scărilor; urmărim cum se desfășura munca pretins „voluntară”, rebotezată ulterior „patriotică”; facem comparație între sărbătorile familiale, semi-clandestine, și cele oficiale, când acționa atât de redutabilul mecanism de propagandă; luăm cunoștință de peripețiile – care par astăzi de domeniul absurdului – celor care voiau să călătorească în Occident și se izbeau, repetat, de refuzul autorităților; retrăim comedia grotescă a vizitelor de lucru ale oficialităților de partid; refacem, în memorie, sinistrele cozi la alimente și la alte produse de strictă necesitate; apoi, firește, birocrația omniprezentă, aparatul represiv, temuta Securitate, mereu ahtiată să racoleze informatori; nu sunt uitate școala, facultatea, vacanțele, spitalele și, desigur, dragostea, fiindcă oricât de apăsătoare erau vremurile viața își urma cursul.
Cartea se încheie cu un pe cât de savuros pe atât de util „Mic dicționar de termeni din comunism”, unde se explică ce însemna, de pildă, „indicații prețioase”, „pe cartelă”, „origine nesănătoasă” ori faimosul „nechezol”, despre care aflăm că a fost inventat de un român, pe nume Alecu Radu, care a avut ideea să amestece 20% cafea cu 80% năut și ovăz.
O carte care transmite, într-adevăr, o tulburătoare senzație de autenticitate. O carte care arată, așa cum frumos spune Ioana Pârvulescu, că viața cotidiană dă seama despre eșecul unei lumi și al unui sistem.
